28.03.2019
Ascultaţi două piese în interpretarea formaţiei ALLOVER:

"Breaking Down the Limit" (2,84 Mb)
"Virtual Chain" (3,39 Mb)

(în perioada 1 martie - 31 mai 2019, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)


Despre ALLOVER

Formaţia din Timişoara, cu experienţă de zece ani, are la activ numeroase concerte în România, Ungaria şi Serbia, precum şi participări la festivaluri importante din ţară (Revolution Festival, Plai Festival, Street Delivery, La Dâmburi, ş.a.m.d). Este cea mai tânără trupă care a concertat în cadrul festivalului de tradiţie pentru oraşul Timişoara, Timrock.

Un deosebit impact asupra trupei a avut participarea acesteia la evenimentul caritabil "Împreună Rezistăm", ocazie cu care au cântat pentru victimele incendiului din clubul Colectiv.

Trupa are o istorie de evenimente caritabile, respectiv de implicare socială, cum ar fi colaborările cu Asociaţia Little People şi Salvaţi Copiii, concertul-manifest din cadrul mişcării "Uniţi salvăm Roşia Montană!" sau "Concert pentru Timişoara".

Trupa a debutat sub numele de ALL Friends Band, acronim al prenumelor celor trei membri fondatori ai trupei: Adam, Luca şi Lukas, iar în 2019, ca urmare a unor modificări de componenţă şi stil, precum şi a unui proces de maturizare, şi-a schimbat numele în ALLOVER.

În momentul de faţă, membrii trupei sunt:
Luca Dragu (lead vocals, chitară),
Adam Suma (chitară),
Cătălina Ciortea (chitară bass, backing vocals),
David Mihai Popa aka DMP (baterie),
Bogdan Potra (clape)

Din proiect au mai făcut parte şi Felix Suma (baterie), respectiv Lukas Kohl (chitară, clape).

De-a lungul anilor, ALL au colaborat cu tineri artişti de succes precum Emilia Djonin, Patrick Cojerean, Cora şi Andreea Petrila sau Jacqueline Kohl.

Un moment de referinţă în istoria trupei a fost competiţia GBOB România 2016, la care s-au calificat în finala naţională, fiind singura trupă de minori care a ajuns în această etapă a concursului.

În anul 2017 o compoziţie originală a trupei, She's Got The Move a fost inclusă în cadrul compilaţiei Made in TM, lansată în format LP (vinil).

Pe 14 februarie 2019, trupa a lansat piesa Doar cu tine eu sunt eu. Această piesă este prima compoziţie ALL Friends Band, precum şi ultima înregistrare oficială sub acest nume.

În prezent, ALLOVER lucrează la albumul de debut şi pregătesc o serie de concerte şi participări la festivaluri din primăvara şi vara lui 2019. Îi veţi putea vedea în curând în clubul Reflektor şi la Embargo Fest.

Facebook: facebook.com/allovertm/

0 comentarii

Publicitate

Sus