Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Muzica în mp3

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jazz valah la Paris


Paul Staicu

06.03.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În urmă cu mai bine de un an, la Paris avea loc la clubul Duc de Lombard concertul de lansare al albumului de jazz Valah (Cristal Records/Melodie) semnat de pianistul de origine română Paul Christian Staicu, stabilit în Franţa din anul 1989. Nu de mult, incitată de denumire şi de faptul că îl cunoscusem pe autor, am găsit albumul la imensul şi deconcertantul magazin FNAC de pe Champs-Elysee.



Sonoritatea pianului Rhodes mânuit cu măiestrie de Paul Staicu este cu adevărat captivantă, iar ambianţa pe care o descriu cele zece piese este pe de o parte extrem de elaborată (cel mai mic detaliu fiind premeditat), iar pe de altă parte reuşeşte să conducă înspre zone liniştitoare, aflate departe de orice problematizare inutilă... Armonist de mare talent, Paul Staicu propune succesiuni muzicale care deşi poate nu mai surprind, reuşesc să îi cucerească atât pe cunoscători şi cât şi pe amatori.

În exclusivitate instrumental, albumul îi are ca protagonişti alături de Paul Christian Staicu (pian, Fender Rhodes), pe Daniel Yvinec (chitară bas, contrabas) şi Mederic Bourgue (baterie, violoncel). Au mai colaborat Nicolas Folmer (trompetă), Fred Couderc (instrumente cu ancie), Gueorgui Kornazov (trombon), Patrick Gorce (percuţii). Albumul a fost înregistrat şi mixat de Jean Taxis (studioul Val d’Orge). Este primul disc realizat integral de Paul Staicu, el semnând compoziţia, aranjamentul, interpretarea la instrumente cu claviatură, conducerea muzicală precum şi producţia. Albumul prezintă cele două grupuri de jazz pe care le conduce, un trio şi un septet, inspirându-se pe de o parte din muzica românească, iar pe de altă parte din formele clasice şi tradiţia jazzistică. Coperta reproduce o superbă grafică redând Bucureştiul interbelic, iar albumul conţine 10 piese instrumentale, purtând titluri în limbile franceză şi engleză.

Paul Christian Staicu s-a format la Liceul de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, apoi la Universitatea de Muzică din Bucureşti, finalizându-şi studiile la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris (1990-1996). A participat la cursurile de măiestrie ale lui Michel Portal, Martial Solal, Wynton Marsalis, George Russell, Joe Lovano, Didier Lockwood, Dave Liebman, Daniel Humair, Steve Coleman, Andre Ceccarelli, Carla Bley. A câştigat mai multe premii ca pianist şi compozitor. Ca solist a susţinut peste 250 de concerte şi recitaluri de pian la Paris şi în alte oraşe ale României şi Franţei, cântând printre altele Rhapsody In Blue de Gershwin.

Din 1991 este membru al cvartetului de jazz "Guillaume Tell" (rebotezat "Stephane Guillaume Group") cu care a susţinut numeroase concerte în Franţa şi în lume (Italia, România, Mexic etc.). Din 1997 este profesor de jazz la Şcoala Normală de Muzică "Alfred Cortot" din Paris. Numele lui Paul Christian Staicu figurează pe mai multe discuri de jazz dar acesta este primul album propriu, intitulat Valah.

Pe eleganta coperta a albumului dedicat părinţilor săi, Paul Staicu mulţumeşte tuturor prietenilor săi, muzicieni sau nu, alături de care "drumul este mult mai frumos". Un adevăr pe care puţini îl descoperă...


Paul Staicu sau cine este dumnealui, ce fel de muzică face şi ce vrea cu ea?

I-am solicitat protagonistului un interviu prin care să ofere iubitorului român de jazz mai multe amănunte despre ceea ce face:

- Cu ce se mai ocupă muzicianul Paul Staicu la ora actuală şi ce a mai făcut de la lansarea discului până în prezent ?

- De necrezut ! A trecut deja un an de la ieşirea discului. Pentru toţi muzicienii, viaţa artistică îşi urmează cursul. Pentru mine, actualitatea este dominată de spectacolul Duel, cu producţiile şi deplasările sale în turnee. Anul 2002 a fost cel al producţiei pariziene, cu o prezenţă neîntreruptă de opt luni şi jumătate pe scena teatrală: trei luni la teatrul SUDDEN, urmate de patru luni şi jumătate la teatrul MATHURINS, unde spectacolul a redeschis această instituţie după trei ani de reconstrucţie. 2003 este deja anul turneelor naţionale şi internaţionale ale acestei producţii. Până acum, datelor franceze (Marseille, Evian, Laval, Avignon, Cap Ferrat, Limours, etc.) li se adaugă deplasările în S.U.A. (French Institute of New York), Elveţia (Festivalul de la Montreux) şi Liban (Festival Al-Bustan de la Beirut).

- Cum îşi desfăşoară activitatea muzicienii independenţi în ambianţa muzicală atât de "saturată" a Parisului, unde oferta este atât de bogată ?

- Caracteristica principală este, într-adevăr, concurenţa extrem de densă. Această presiune impune un ritm susţinut, atât profesional cât şi, să spunem, "comercial" - mai ales în domeniul freelance. Fiecare muzician urmăreşte neîntrerupt angajamentele posibile, pe diverse planuri, în diverse situaţii. În general, fiecare participă la mai multe proiecte în paralel; sfârşitul unei înregistrări coincide cu începutul unui angajament de o săptămână cu altă orchestră, după care poate veni un turneu ca acompaniator al unei vocaliste, în timp ce susţii şi cursuri la una sau alta din numeroasele şcoli de muzică etc. De facto, există obligaţia de a fi la curent cu evenimentele culturale, a fi pregătit profesional pentru următorul challenge, a te autopromova. În mod evident, şansele cresc o dată cu notorietatea.

- Revenind la disc, de ce v-aţi gândit să-i daţi tocmai titlul Valah...?

- Un disc trebuie să reprezinte, cred eu, cristalizarea unei etape. Toţi muzicienii caută o anumită formă de expresie. Ajungând cu timpul să i te apropii, ea se afirmă atât de clar încât devine propriul tău limbaj, care dă imboldul deciziei de a înregistra. Dat fiind că acesta este primul meu disc, am vrut să-l prezint ca pe o "carte de vizită". Adică: cine este dumnealui, ce fel de muzică face şi ce vrea cu ea ? Răspunsul e clar. Rădăcinile sunt valahe. Muzica este un jazz modern, cu diverse inspiraţii (dintre care cea folclorică este centrală, chiar dacă nu imediat perceptibilă). Iar epoca noastră fiind marcată de colaborările cele mai surprinzătoare, de metisaje de tot felul, de combinaţii de forme şi stiluri muzicale fără precedent, cred că şi noi, românii, putem exprima viziunea noastra "valahă" asupra jazzului.

- Cum s-a ajuns la colaborarea cu muzicienii care apar pe disc ? Colaborarea cu ei continuă şi acum ?

- În ambianţa aceasta de căutare permanentă, cum spuneam, intri natural în contact cu "fauna" artistică locală. Faci studii, asculţi discuri, mergi la concert, obţii angajamente alături de alţi muzicieni. Cu timpul, începi să-i cunoşti destul de bine; începi să ai preferinţe, încerci să-ţi imaginezi cum ar suna muzica unuia dintre ei în cadrul proiectelor tale. Sau invers, care ar fi cel mai potrivit pentru scriitura ta ? Care formulă ar fi cea mai fericită pentru compoziţiile tale ? Pe fiecare dintre muzicienii de pe disc îi cunosc profund, de fiecare mă leagă o istorie. Cu unii dintre ei am fost coleg la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris, cu alţii m-am întâlnit pe "coclaurile" meseriei. Cu toţii ne înţelegem bine şi n-avem nevoie de multe cuvinte pentru a ne explica ideile, ceea ce este esenţial într-o creaţie abstractă, cum este cea muzicală. Colaborarea noastră va continua atât cât vom fi şi unii şi alţii, în activitate muzicală pe scena franceză.

- După încheierea studiilor de compoziţie şi jazz la C.N.S.M.D.P., cum aţi ajuns la pianul Rhodes şi ce este cu acest instrument, prea puţin cunoscut în România, chiar în lumea muzicienilor de jazz ?

- Fender Rhodes este un instrument excepţional, foarte prezent în muzica jazz-rock a anilor '70. Culoarea sonoră este ieşită din comun şi foarte caracteristică. Instrumentul a generat o adevărată modă în acei ani, după care a căzut oarecum în desuetudine. De câtva timp, a revenit pe scena muzicală. De fapt, este un pian diferit, caracterizat de o tehnologie ingenioasă: ciocănelul clapei nu loveşte o coardă, ci o lamelă de metal. Aceasta produce un sunet luminos, strălucitor, aproape ca un mic clopot (prin aceasta se apropie mai mult de percuţie decât pianul clasic). Este apoi nevoie de un amplificator pentru a augmenta sunetul. Ideea, în discul meu, constă mai ales în combinaţiile posibile între pian clasic - Rhodes, pe de o parte şi bas acustic - bas electric, pe de alta, încercând să creez un sunet surprinzător.

- Cum ar putea un iubitor de jazz din România să obţină discul tău ?

- Sunt bucuros de interesul stârnit de acest disc. Din păcate, din câte ştiu, el nu este distribuit în Europa în afara Franţei. Nu este exclus ca în viitor distribuţia să fie lărgită la nivel european. Însă actualmente singura soluţie este prin internet. Labelul meu (Cristal) are un site prin care se pot comanda CD-uri: www.cristalprod.com Acolo sunt toate detaliile.

(Oltea Şerban Pârâu)


  Ascultaţi din acest album: "Jeux", (3562 kb, 3:47 min)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer