Ascultaţi două piese din repertoriul formaţiei Trupa Tandem:
"Doi ochi străini" (feat. Monica Păun, 10,1 Mb)
"Iar îngerii pornesc..." (5,63 Mb)
(în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2020, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)
Trupa TANDEM a luat fiinţă în vara anului 2016. Numele trimite la ideea de cuplu artistic, un el şi o ea, fiind un duet de vioară şi chitară.
Genul de muzică abordat este folk, reliefat şi împământat printr-o chitară şi o voce puternică, îmbrăcat într-un stil clasic şi melodios de arcuşul unei viori.
Daniela Cotoroană, născută pe data de 23 februarie 1993, în Focşani, jud. Vrancea, studentă la "Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti" şi membră a Orchestrei Medicilor "Dr. Emil Nichifor", se face "vinovată" de sunetele mirifice ce răsună din arcuşul magic.
George Cotoroană, născut pe data de 18 iulie 1991, în Tulcea, jud. Tulcea, Inginer în Sisteme de Securitate, prin a sa chitară şi voce puternică imprimă stilul de bază al trupei.
În prezent, impresariată de cantautorul Puiu Creţu şi cu un nou membru, Mihail Stan, Trupa Tandem duce mai departe genul muzicii folk în propriul stil.
Mihail Stan, născut pe data de 6 noiembrie 1992, în Bucureşti, student la "Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti" şi absolvent al U.N.A.T.C. secţia Actorie, fost membru al trupei de modern metal Between Colors, a colorat şi conturat stilul trupei Tandem prin cajon, chitară şi voce.
"Noi credem că muzica este pretutindeni, ne înconjoară în orice direcţie, iar fiecare dintre noi alege cum şi cât să o aşeze-n cale."
facebook.com/trupatandem/