"White Devil" (10,6 Mb)
The Band
Iată-ne: We are claiming Apollo. Am ţintit mereu sus şi ne place să visăm. Ca în misiunile Apollo sau în Legendele Olimpului. Apollo vine, totuşi, de la celebra sală de concerte americană. Iar CLAIMING APOLLO este o promisiune.
CLAIMING APOLLO este promisiunea că muzica noastră va căuta mereu să sune larger than life. Dar şi că noi nu ne vom opri niciodată din a căuta. Groove-ul, riff-ul, versul, sound-ul. Vibe-ul care să te ducă to the moon and back.Am ales să revendicăm luna şi deci, toată poezia ei, fără să pronunţăm cuvântul.
Visăm în română, dar visăm departe. Rimăm uneori şi în engleză. Împreună cuprindem totuşi două generaţii. Iar muzica noastră ne inspiră să credem că întregul e mai mare decât suma părţilor.
CLAIMING APOLLO este un nume tânăr. În ADN-ul nostru sunt, însă, trupe precum The Mono Jacks, The Speakers, Hush, Changing Skins şi Oliver.
Cu adevărat ne întâlneşti în sunetul nostru şi intimitatea sălii de repetiţii, de unde, seară de seară, privim lumea prin ocheanul muzicii noastre.
The Bandits
Alexandru Niţu |voce | pian | chitară
Lex face zilnic naveta între rolul de om de vânzări şi cel de artist. În naveta trupei Claiming Apollo, trece deseori la comanda pianului, a basului şi a chitarei acustice sau chiar electrice ca să îşi acompanieze vocea. A fost lead singer în Hush, chitarist în Nightfly sau synth man în The Speakers, şi a vizitat scene de la Big Mamou, la clubul Player şi de la liceul George Coşbuc, la Stuffstock.
(foto: Adrian Iurcenco)
Mircea Moroianu |chitară
Mircea este artist vizual, scriitor şi muzician, iar în prezent lucrează în publicitate pe postul de copywriter. A cântat la chitară în trupa Oliver alături de care a lansat două albume: Poetry Pop şi Eros. Markerul şi Photoshop-ul l-au adus în galerii precum Galateca şi Artfooly, la festivalul Romanian Design Week şi chiar şi în Grecia în cadrul Art Atena. Piesa sa de teatru, Super OK!, a fost jucată pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, dar şi a Teatrului Naţional Bucureşti şi a CNDB şi publicată de LiterNet (descarcă gratuit volumul aici).
(foto: Adrian Iurcenco)
Dorian Cazacu | tobe
Dorian este researcher ziua şi toboşar în restul timpului. De asemenea, e mândrul tătic al unui băiat atomic, de patru ani. De pe scaunul din spatele setului de tobe (ab4, The Mono Jacks, Changing Skins, Loud Inc.) a înconjurat România şi o mică parte din Europa (Ungaria, Serbia, Italia, Olanda). Cel mai recent concert la care a cântat: aniversarea primului an Loud Inc., în februarie 2020.
(foto: Adrian Iurcenco)
The Single | White Devil
White Devil este o piesă despre latura întunecată a artei. Despre folosirea talentului pentru propriul câştig. Poezia eliberează, dar ea poate şi manipula.
White Devil spune povestea unei seducţii întunecate, în care prădătorul şi prada ajung la o compatibilitate complice.
Versurile sunt scrise sub forma unui dialog între cei doi."I'm the white devil, baby", primeşte răspunsul "You're the truthful liar".
Refrenul redă poezia pradei abandonându-se, captivă, în universul ficţional ţesut de prădător.
White Devil este, însă, înainte de toate, şi o confesiune. Pentru că dezvăluindu-te, există pentru prima oară o şansă pentru schimbare.
The Vibe
Repetiţie Claiming Apollo:
The Contact
facebook.com/ClaimingApollo