10.09.2020
Ascultaţi două piese din repertoriul formaţiei Graiu:

"John The Revelator" (8,21 Mb, piesă gospel tradiţională reinterpretată cu inflexiuni maramureşene)
"Chitu Mila" (2,41 Mb, cântec tradiţional de dragoste în dialectul megleno-român)

(în perioada 15 iulie - 31 decembrie 2020, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)


Gravură în metal cu elemente din universul vizual-folcloric macedo-român balcanic,
realizată de artistul vizual Otilia Măndescu-Canavra.


Despre Alina Ciolcă & GRAIU

Proiectul a fost lansat în 2019 sub titulatura Alina Ciolcă & Band, iar în iunie 2020 ni s-a alăturat un nou chitarist, cu o abordare mult mai implicata şi mai ataşată atât muzical-artistic cât şi uman şi logistic asupra proiectului, încât am pus problema redenumirii cuvenite care să integreze conceptual ceea ce vrem să spunem în acest fusion folcloric. A durat nici mult nici puţin până am ajuns la numele de GRAIU.

Graiul este elementul de bază al limbii, cel cu care te naşti, pe care îl auzi de pe când abia începi să vorbeşti şi este în acelaşi timp depozitarul rădăcinilor noastre culturale, mai ales muzicale. Şi da, în afară de limbă, graiurile sunt şi muzică şi cânt, sunt arhetipuri mentale şi sonore, sunt ritual şi catharsis, izvorâte din cel mai visceral şi sincer strat al fiinţei noastre.

Totul a pornit din revelaţia improbabilei apropieri nu doar muzicale a trei graiuri, fiecare din lumea lui, unul niciodată numit astfel: graiul afro-american, acela al "blues-ului de dinaintea blues-ului", graiul maramureşean şi cel aromân fârşerotesc. De aici până la alte explorări nu a fost mult. Povestea asta nu e despre cercetări etnografice / antropologice de specialitate şi nu are vreo pretenţie ştiinţifică. E mai degrabă despre cum oamenii îşi varsă năduful şi dorurile la fel într-un "field-holler" (din engl. cântec de muncă "strigat") de plantaţie afro-american ca doină bucovineană sau într-o polifonie balcanică, e despre rădăcini ramificate atât de profund că se întâlnesc.

GRAIU reinterpretează organic şi electric muzici în graiuri din Bucovina, Maramureş, Bihor, Vlaşca, până în Tessalia, Macedonia, Istria, Meglen, Pind şi altele, în ceea ce poate unii am auzit la şcoală că sunt dialectele istorice româneşti (două din ele pe cale de dispariţie): aromâna, meglenoromâna, istroromâna şi, desigur, dacoromâna (româna standard nord-dunăreană), într-o oglindă tematică şi sonoră cu muzica tradiţională în graiul afro-american care îi stă la rădăcini blues-ului. Cântă şi povestesc în cântece ritualice şi de joc, field-hollers, doine, prison blues ("blues de ocnă"), balade haiduceşti, spirituals şi gospel, polifonii balcanice şi alte cântări de drag şi dor. Oglinda e reflectată şi în titlul bilingv al albumul de debut Îngân lumea - despre blues şi cântări tărăgănate / A chant of worlds - a blend of blues and songs with a drawl lansat independent în aprilie 2019.

Cât despre istoricul proiectului, acesta s-a bucurat de apariţii la posturi naţionale radio / TV (Radio Guerrilla, Radio France Internationale, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Smart FM, TVR3 , TVR1, Antena 1) precum şi participări la evenimente culturale precum Festivalul Internaţional de Folclor Bucureşti 2019, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov 2019, Tam-Tam Festival Braşov 2019, Tre-Kultur Mix Pensiunea Dacica 2019, "7 IN 7 Art Festival" (în cadrul căruia am susţinut un workshop de muzică tradiţională comparată pentru liceeni), Festivalul de blues şi jazz Buzău 2019, pe lângă evenimente independente, printre care un concert conceptual de succes la Teatrul National Bucureşti la începutul anului 2020, cu participarea extraordinară a artistului Grigore Leşe.

https://www.facebook.com/alinacarmen.ciolca

0 comentarii

Publicitate

Sus