Doamna

Doamna e cea mai atent îmbrăcată din cartier. cu părul pufos, bine pieptănat, cu obrajii pudraţi, cu gesturi elegante. Uneori, foarte rar, stă în faţa Mega-ului şi primeşte mâncare sau apă.

Acum era pe o bancă la stradă, mânca cu gesturi îngrijite o portocală. Maşinile vuiau pe lângă ea. Ambulanţele se auzeau întruna. M-am apropiat, m-am aplecat umilă şi-am bălmăjit ceva prin mască. Văzute de departe, sunt sigură că arăta ca şi cum eu îi cerşeam ei ceva. Ea s-a uitat intrigată la banii pe care-i întindeam spre ea şi mi-a zis că nu aude, că nu înţelege ce zic. Am zis cu voce tare, aproape am urlat:
- De pomană!

Ea s-a luminat la faţă, şi, cu toată demnitatea pământului, mi-a spus:
- A, dacă e de pomană, atunci da!

I-am lăsat banii în plasa cu mâncare şi, nu ştiu de ce, am plecat ruşinată.