Ascultați două piese din repertoriul formației Caustic:
"Viitorul e în noi" (15,2 Mb)
"Ziduri Oameni Ziduri" (12,7 Mb)
(în perioada 10 ianuarie - 31 martie 2022, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)
Trei prieteni - Elsis Matei (ex Buricul Pământului), Eugen Males (Fluturi pe asfalt, Nava Mamă) și Iulian Matei (Nava Mamă) - au început un proiect nou - Caustic, la Cluj, în 2012. Denumirea exprimă caracteristica principală a mesajului transmis de noul proiect: o aciditate ușoară, caustică, având ca scop topirea mizeriilor, a grăsimilor depuse pe ochi, creiere, suflete și minți... nu pentru a lovi, ci pentru a conștientiza și vindeca suflete.
De-a lungul timpului, Caustic a fost un proiect deschis, din care au făcut parte mai mulți prieteni: Tudor Lupașcu, Samuel Lupean, Demeter Zsolt și Peter Buckso... pe lângă mulți alții. Au fost lansate o serie de piese, precum: Oase și Biți, Leagă-ți visele, Încă o zi, Plastic, În locul tău, fiecare având câte un videoclip realizat in house, cu fonduri proprii.
În 2017, Elsis, împreună cu Valerio di Natale (cetățean italian, absolvent al Conservatorului din Cluj), după șase luni de muncă, scot albumul de debut Caustic. Titlul a fost o anagramare a numelui trupei - Acustic. Au urmat concerte de lansare (piesele fiind rearanjate pentru violoncel, percuție și bas) și două clipuri live la Mozaik Creative Facility, cu piesele Anomalia și Razna.
După Acustic artiștii au început să se gândească mai serios la un album care să cuprindă toate piesele compuse de-a lungul anilor, atât cele interpretate electric, cât și cele interpretate la rece. Începând din 2018, s-au cooptat membrii noi în trupă: Pantilie Robert (la chitară), Șerban Florea (la bas) și Șerban Topolniceanu (la tobe). S-au reorchestrat piese mai vechi, s-au compus altele noi, au ales și titlul viitorului album: Sociocid - dar pandemia a încetinit lucrul la noul material.
În mai 2021, s-a lansat primul extras de pe următorul disc: Viitorul e în noi, având un clip animat 2D, iar în ianuarie 2022 a apărut al doilea videoclip de promovare al albumului: ZOZ (Ziduri Oameni Ziduri)
La Corvin Recording Studio din Cluj s-a înregistrat deja Pari că ești viu, care va fi lansat în primăvara lui 2022. Urmează Ține ochii închiși, Anomalia, Încă o zi, Leagă-ți visele, Ce cauți aici, Drumuri și alte surprize în noul an.