Ascultați două piese din repertoriul formației Matze:
"Aici e pustiu" (5,10 Mb)
"Mercedes" (6,39 Mb)
(în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2022, curatorul acestei rubrici este Richard Constantinidi)
Matze este un cunoscut arheolog de muzici, creator / designer de mash-up-uri, producător eclectic de sunete pseudo-contemporane, fochist-șef al locomotivei Zona Liberă și profesor de sampling la Artskul. Cariera muzicală a început în 1992 la Radio Nova 22.
Cu timpul, Matze a devenit unul dintre cei mai experimentaliști producători autohtoni, cu o paletă largă de stiluri muzicale (dintre care predomină industrial și hardcore), cu ritmuri bazate deseori pe folclorul românesc și versuri socio-politice.
În perioada 1998-1999, Matze a fost organizatorul unor petreceri în clubul Web, numite "Undergroove Summer Nights".
Producțiile lui nu au fost lansate ca albume oficiale, fiind distribuite prietenilor și celor din industrie sub forma de CD demo.
În prezent, emisiunea Zona Liberă poate fi ascultată săptămânal la Radio Tananana (București) și în Franța la Radio Raptz.
Săptămâna asta, la Liternet.ro, prezentăm două piese de pe albumul sub_influentze, lansat în 2000.
Discografie:
Ultima găină a Europei (1997)
Găina nu face pipi (1997)
Vocile din capul meu (1999)
sub_influentze (2000)
Prima găină cosmonaut (2002)