Ascultaţi din albumul Născut în URSS + Auktyon & Hvost piesa:
"Orlandina" - Auktyon (3,95 Mb)
Volumul Născut în URSS a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pe 2007.
Proiectul acestui CD s-a realizat cu sprijinul celor din trupa Auktyon. Auktyon este una dintre legendarele trupe din perioada sovietică care activează cu mare succes şi în zilele noastre. Piesele alese pentru acest proiect sînt scrise chiar în perioada destrămării URSS-ului. Auktyon este una dintre cele mai complexe trupe din punct de vedere muzical şi a reuşit să se menţină în zona muzicii alternative chiar şi în perioada ei de glorie. Ori de cîte ori ascult aceste melodii am un straniu sentiment de tristeţe şi libertate. Invitatul special al proiectului este Hvost, un mit al muzicii undergound din URSS. Textele selectate din carte sînt citite de Bogdan Ghiu, iar textele versurilor sînt traduse de Mihail Vakulovski. (Vasile Ernu)
Albumul meu preferat este Pasărea de la Auktyon (cel care e pe acest CD). Muzica asta mă unge pe suflet. Tristeţea mea e luminoasă. Cînd ascult muzica asta tristeţea mea e luminoasă şi am cea mai bună dispoziţie. (Sviatoslav Starus - Zdob şi Zdub)
Auktyon este o trupă care te ajută să mergi mai departe, nu doar care-ţi place "ca muzică", cum există şi alte trupe rock ex-sovietice - Aquarium, Nautilus Pompilius, Kino, Mashina Vremeni, Kruiz, Chaif ş.a., o trupă care formează acel curent numit "russkii rock", care se deosebeşte de rock-ul "tradiţional" datorită textului, care e foarte-foarte important pentru aceşti rockeri şi pentru ascultătorii lor. (Mihail Vakulovski - scriitor)
Auktyon e o altă planetă, aşa cum muzica rusească e o altă galaxie. Auktyon a început să cînte ceea ce cînta înainte de (sau cam în acelaşi timp cu) Massive Attack şi Portishead. Şi mult mai bine - ne vine să spunem azi, cînd descoperim trupa Auktyon graţie lui Vasile Ernu şi Mihail Vakulovski. Oricum mult mai patetic, mai trăit, mai pe sufletul nostru estic... Ascultînd cîntecele selectate de Vasile şi urmărind versurile traduse de Mihai, m-am gîndit inevitabil la glorii din anii '80-'90 ale art-rock-ului românesc, precum Mircea Florian sau Sorin Chifiriuc. Şi m-am gîndit la marele Dan Aldea. Nu m-am putut împiedica să mă gîndesc că noi, cei care îi ascultam şi îi admiram atunci, nu am reuşit să "mergem cu ei" pînă la capăt, să le susţinem demersul şi să le încurajăm căutările artistice. Alde Auktyon au fost, din punctul ăsta de vedere, mai norocoşi. Iar publicul rusesc chiar îi merită. (Florin Dumitrescu - textierul trupei Sarmalele Reci)
Playlist CD - Născut în URSS + Auktyon & Hvost
1. Născut în URSS. În loc de introducere
2. Doroga / Drumul
3. Prima mea pereche de djinsi
4. Eşcio ne pozdno / Încă nu-i tîrziu
5. Komunalka
6. Glaza / Ochii
7. Steclopunct sau Ce se poate face cu o rublă?
8. Moya lyubovi / Dragostea mea
9. Ce bea cetăţeanul sovietic? (I)
10. Ptita / Pasărea
11. Odă tualetului sovietic
12. S dnem rojhdeniya / La mulţi ani
13. De la kuhne la oceredi
14. Sedimoi / Al şaptelea
15. Ce-i de făcut?
16. Orlandina
Componenţa Auktyon:
Leonid Fedorov - vocal, chitară, percuţie / Oleg Garkyşa - showman, vocal, text / Viktor Bondarciuk - chitară bas / Dimitri Ozersky - clape, percuţie, trompetă / Nikolai Rubanov - saxofon, clarinet / Boris Şaveinikov - percuţie / Mihail Kolovski - trompetă, trombon / Mihail Rappaport - regizor de sunet
Invitat special la piesa Orlandina, vocalistul - Hvost
Textele din carte sînt citite de Bogdan Ghiu. Traducerea versurilor în româneşte este făcută de Mihail Vakulovski şi pot fi citite pe www.nascutinurss.ro.
Versurile piesei Orlandina
La miezul nopţii am ieşit la plimbare,
Mergeam în întuneric pe trotuare.
Deodată văd la colţ o fată
Cu faţa în lacrimi.
"Unde, - zic, - te-am mai văzut?
Spune-mi cine te-a supărat?
Te-am uitat?
Eşti Orlandina, soarta mea,
Recunoaşte că te-am recunoscut"
"Da, eu sînt.
Da, numele meu e Orlandina,
Da, Orlandina, Orlandina,
Să ştii, Orlandina, Orlandina
E numele meu.
Ai spus că undeva m-ai văzut?
Ştii că m-ai supărat?
M-ai uitat?
Dar pentru tine voi uita de lacrimi,
Te voi urma de mă vei chema,
Voi fi a ta".
"Eh, ce te-aş cuprinde,
Ţi-aş săruta mîneca hainei.
Hai, vino în braţele mele..."
Şi-n acea clipă
Cu lînă fruntea fetei s-a acoperit,
Ochiul s-a înroşit, vocea i s-a piţigăiat...
Şi ochii ca unui lup i-au strălucit.
Fioroasa m-a înşfăcat
Scoţînd un sunet ciudat
Un ţipăt turbat.
"Vezi tu, nu sînt Orlandina,
Da, nu mai sînt Orlandina,
Nu sînt deloc Orlandina,
Sînt Lucifer!
Vezi, acum eşti în mîinile mele,
Auzi mirosul sur şi-ngrozitor
Şi al focului fior?"
Astfel a zbierat şi şi-a înfipt dinţii
În ceafa mea veche şi plăpîndă
Însuşi satana,
Însuşi satana.