Pe ea nu prea o știam. Dar el nu era vreun bețiv, nu era nebun, nu era în niciun fel ciudat. Ne salutam voios, el mereu cu un zâmbet simpatic pe față. Odată am stat împreună la o coadă și am vorbit despre fotbal și mâncare. Foarte agreabil și interesant. Conversația s-a legat foarte ușor, firesc. Mi-a plăcut că omul avea un simț special al umorului. Ți-l livra sec, fără reacții din partea lui, cu o față serioasă. Te lovea sarcasmul său, îmbrăcat în întrebări foarte inteligente și haioase. Așa că nu știu ce s-a întâmplat. Nimeni nu a știut ce l-a determinat să-și ucidă soția în fața copiilor. Țipătul lor după comiterea actului acela a fost sfâșietor. Nu cred că a dormit nimeni din cartier în noaptea aia.
A fost luat degrabă de polițiști, la nici o oră. Mașini peste mașini s-au perindat prin fața blocului. Salvare, Protecția copilului, Laborator criminalistic, Poliție și multe altele. Pe el l-au găsit stană de piatră, fără vlagă, stând așezat pe un scaun în bucătărie și uitându-se în gol, în direcția trupului ei grațios, zvelt și fără viață, contorsionat pe gresie. Copiii erau pe hol, în stare de șoc absolut, consolați de vecini înfricoșați. Nu voiau să plece din fața ușii. Polițiștii au intrat în forță și l-au pus jos pe ucigaș, l-au încătușat și l-au ținut pe podea aproape o oră. Dar el nu vorbea, nu riposta, stătea pe covor, cu un ofițer suit cu genunchii pe el. Nu avea nicio reacție.
Au luat copiii și i-au dus în fața blocului de unde au fost preluați de două doamne și suiți într-o dubă. Pe el l-au dus pe scări, cu mâinile prinse la spate, împins de ceafă. Vecinii mai curajoși erau la ușă, așa că tot drumul său părea o defilare a răului absolut. Mulți îl înjurau, unii încercau să-l lovească....
A ajuns la arestul poliției. Inert, fără nicio reacție. Părea doar plictisit. Nici măcar îngrijorat nu era. Au încercat să-i ia o declarație, au încercat ore întregi, dar nu, nimic. Omul era stană. Nu-l locuia nimeni. Ofițerii și-au dat seama că e în stare de șoc. Niște medici i-au luat sânge pentru analize. Mâna și-o ținea slabă, ușoară. Apoi l-au băgat în celulă. I-au deschis patul și i-au lăsat doar o mică lumină de veghe.
După nici o oră, a început nebunia. Omul urla, plângea și, într-un mod isteric, disperat, bătea cu pumnii, palmele, capul în ziduri. Erau niște răcnete de nesuportat. Gardienii au intrat în celulă să-l potolească, dar au încasat câțiva pumni cumpliți. Au intrat mai mulți și au reușit să-l oprească. L-au pus jos și i-au injectat un somnifer puternic. I-au legat mâinile și au așteptat. Apoi l-au suit în pat. L-au dezlegat temători și l-au lăsat dormind. Noaptea a curs liniștită.
Dimineața, când gardienii au deschis ușa de tablă, apoi pe cea cu zăbrele, au rămas siderați.
Pe toți pereții, pe tavan, pe podea, peste tot, erau desenați diavoli, arătări grozave, demoni cu fețe schimonosite de teroare, de ură, de furie, de groaza cea mai neagră. Iar el, cu o bucată de cărămidă în mână, stătea în genunchi, plângând într-un colț, cu spatele la ei.
Gardienii nu știau bine ce să facă. Erau îngroziți de acest om, dar erau și mai îngroziți să vadă acele desene. Cu toată experiența lor, cu toată duritatea pe care meseria lor o construiește, ceea ce au simțit când au intrat în celulă era copleșitor. Au hotărât să iasă și să decidă ce e de făcut. Au mers la comandantul lor, comisarul șef Gheorghe Brumaru. Om cu vastă experiență, cu solide baze de psihologie criminală, cu un trecut de zeci de ani în munca cu infractori și criminali, comandantul a decis să intre singur la el. Nu se temea. Credea că le-a văzut pe toate și că știe să discute cu orice fel de oameni. Dar când a intrat, a rămas năuc:
- Lăsați ușa deschisă, dacă e ceva, săriți pe el, a ordonat.
A rămas câteva minute bune în centrul celulei, uitându-se absolut uluit la desene. Apoi a ieșit.
- Când l-ați adus, la ce oră?
- La 21.45.
- Și când l-ați închis aici?
- Pe la 23.45. Am încercat să-l facem să vorbească, dar era în șoc. N-am scos nimic. Apoi, când a intrat aici, ne-a luat la bătaie. Abia l-am putut dovedi, vreo 20 de minute ne-a luat să-l adormim.
- Deci el s-a culcat după 12 noaptea, sedat. Și voi ați intrat la 6 dimineața și ați găsit astea, corect?
- Da, să trăiți.
- Cu ce a desenat toate astea?
- Nu știm cum a găsit o bucată de cărămidă. Încă are din ea, o ține în mână.
- L-ați percheziționat, nu?
- Bineînțeles, cum să nu? Totul ca la carte.
Comandantul a rămas gânditor. A intrat din nou. Omul din celulă stătea nemișcat, în genunchi, cu capul sprijinit de colțul încăperii. Mâinile îi curgeau pe lângă corp și părea că se roagă. În mâna dreaptă i se vedea bucata de cărămidă. Comandantul se uita iar pe pereți, analizând fiecare față de demon, fiecare chip groaznic și fiecare rânjet macabru. Apoi își făcu o cruce mare:
- Doamne, Dumnezeule mare....
Ieși iar.
- Mai spuneți-mi o dată ce e cu ăsta.
Un subofițer ieși înainte și spuse, scoțând un raport dintr-o geantă:
- Vă raportez, Adrian Mocanu, 37 de ani, profesor de sport la liceu, căsătorit, doi copii, băiat de 5 și fată de 8 ani, și-a înjunghiat aseară soția în fața copiilor. Se pare că el nu mai stătea cu ea. Venise să-și ia niște bagaje, sau așa ceva. Nu știm ce s-a mai întâmplat, copiii erau în stare de șoc și i-a luat Protecția pentru noaptea asta. O să aflăm, dar am zis să-i lăsăm măcar o noapte în pace.
- Da, normal. Cum a înjunghiat-o?
- O singură dată, cu un cuțit de bucătărie, aici, în jugulară. A lovit de sus.
- Doamne...!
- Noi l-am găsit catatonic, fără reacție.
Comandantul căzu pe gânduri. Apoi zise:
- Băi fraților, de când sunt eu în poliție nu am mai văzut așa ceva! Om sedat cu barbiturice, smulge cumva din pereți o bucată de cărămidă și umple toată camera cu desene de-astea.... Cum dracu? Eu nu-mi explic. Dar ce desene! Nu mă pricep eu, dar sunt incredibile. Astea trebuie să le vadă cineva de meserie. Poate și un psiholog. Ne poate spune câte ceva despre starea lui....
Comandantul s-a dus apoi lângă el și i-a luat din mână bucata de cărămidă. Omul nu a zis nimic, nu a mișcat nimic și nici nu părea că e conștient. A rămas inert în colțul său, îngenunchiat, fără expresie, înfrânt.
L-au lăsat așa în celulă.
După două ore, comandantul a ordonat o ședință operativă. S-au adunat toți, în biroul lui.
- Adrian Mocanu va sta în arest preventiv 30 de zile. Apoi va fi judecat și condamnat, aproape sigur. Între timp, va fi transportat la spitale pentru tot felul de evaluări. Aveți mare grijă! Cazul va exploda pe media. Noi trebuie să fim ireproșabili. Veți primi toți un desfășurător pe zile cu deplasările lui. S-a înțeles?
- Da, să trăiți...!
- Dacă sunt întrebări, vă rog.
- Aș avea eu una, dacă se poate, îndrăzni un bătrân subofițer.
- Da, nea Petre, spune!
- Din câte am înțeles, omul a făcut box. Ne-a bătut bine, abia l-am domolit. Tipul ne cam face. Vă propun să dublăm paza la el. Ar fi bine să stea cei mai tineri și mai în formă....
- Da, bine. Altceva?
- Ce facem cu celula? Ar trebui zugrăvită, întrebă altul. Nu o putem lăsa așa.
- O să vină azi un profesor de la facultatea de artă. Vreau să văd ce zice și el. Apoi chemăm zugravi. Dacă nu mai aveți întrebări, la treabă! Aveți grijă cu el. Sub nicio formă nu mi-l agitați. Luați-l cu grijă! Hai, băgați cărbuni!
(va urma)