Într-o lume unde filmul este lumină și umbră, iar fotograful - martorul discret al tuturor nebuniilor de pe platou - Theodor Tudose a transformat experiența sa la turnarea scurtmetrajului Nebunul (regia Igor Cobileanschi) într-o expoziție care respiră intensitate.
Culisele unui film cu OZN-uri, preoți și polițiști
Pentru Nebunul - film cu preoți, OZN-uri, polițiști și personaje la limita dintre real și fantastic - acest martor a fost Theodor Tudose. A ales să-și lase deoparte rolul de cineast și să surprindă, cu aparatul foto, nebunia unui film pe cât de neobișnuit, pe atât de ofertant vizual.
Laura Pascu a stat de vorbă cu el despre cum se vede cinema-ul prin obiectivul fotografului, despre provocarea alb-negrului, dar și despre expoziția care a scos aceste imagini în fața publicului.
Cum începe o poveste vizuală
"Eram implicat în discuțiile de început, dar nu aveam un rol clar. Din momentul în care producția s-a decis să mute filmările la Buzău, am intrat și eu în poveste. Nu ca factor decizional, doar... prezent. Știam că voi face ceva, dar nu știam ce.
Natural, profilul meu de fotograf a câștigat, deși sunt și regizor. Nu mai fotografiasem un film și mi s-a părut o provocare. Nu știam ce va ieși. Dar cu un subiect ca acesta - preoți, OZN-uri, polițiști și nebuni la un loc - nu aveai cum să nu obții imagini bune. Să ratezi o asemenea oportunitate ar fi fost imposibil."
Cadrele care nu se văd pe ecran
"Am stat pe set de dimineața până seara, exact acolo unde erau și oamenii de la grip, și regizorul. Am fotografiat practic fiecare scenă. Automat, la montaj, unele dispar - asta e soarta oricărui film. Fotografiile rămân însă dovada că acele scene au existat. Sunt un document paralel."
Privind din spatele camerei
"A fost fascinant. Mi-a trezit din nou pofta de regie. Cred că orice facultate de film ar trebui să trimită studenții pe platou, chiar și ca simpli observatori.
Fotograful are avantajul de a fi invitat să observe. Lumea își imaginează că stă undeva în spate, discret. De fapt, uneori eram la doi metri de actori, în lateral, unde camera nu bătea. Am avut și frica să nu mă reflect într-un geam și să fiu certat, dar nu s-a întâmplat. Fotograful trăiește altfel momentele, vede și simte lucruri diferite de ceea ce surprinde camera de filmat."
Libertatea compoziției (sau lipsa ei)
"Pe platou nu poți aranja decorul după bunul plac. Primești ceea ce există și trebuie să lucrezi cu asta. Asta e, de fapt, compoziția - să te folosești de elementele date.
Au fost și excepții: portretele cu preoții din hambar sau cadrele cu Bogdan Farcaș în fân. Acolo am dat indicații actorilor, dar nu am manipulat obiectele. În rest, mi-am spus: uite situația, acesta e timpul, fă tot ce poți. Și cred că asta e esența."
Alb-negru: între emoție și esență
"Pentru mine, fotografia alb-negru înseamnă emoție și atenție asupra subiectului. Culoarea poate influența privitorul: roșul sugerează pasiune, albastrul - tristețe, galbenul - bucurie. În alb-negru, toate acestea dispar. Rămân doar tonurile și nuanțele, iar accentul cade pe emoție și compoziție.
În alb-negru, roșul nu mai e roșu. Devine un contrast. Nu mai înseamnă pasiune, dragoste, ci altceva. În loc să vezi o Marilyn Monroe, poți să vezi o Morticia. Și asta schimbă totul."
Expoziția și ce urmează
"Expoziția poate fi văzută până pe 10 septembrie 2025. Sper însă ca expoziția să circule și prin alte orașe, poate chiar în străinătate. La Buzău International Arts Festival am avut reacții extraordinare. Un regizor invitat mi-a spus că, atunci când își va lansa filmul, vrea să facem și pentru el o expoziție de fotografie de platou. E o formă de a împacheta altfel un film, de a arăta munca din culise și părțile nevăzute de public."
Despre scule și obsesii
"Am fotografiat cu un Sony A7 III, plus obiective 70-200, 24-70, un 35 mm și un fisheye, din când în când. Combinația perfectă pentru a surprinde nebunia."
Ultimul cadru
Fotografiile lui Theodor Tudose nu sunt doar martori ai unui film, ci și opere de sine stătătoare. Ele arată tensiunea, emoția și frumusețea din spatele camerei, surprinzând acele detalii pe care ochiul spectatorului de film nu le va vedea niciodată.
Poate că acesta este rolul secret al fotografului de platou: să fie prezent, invizibil, dar să lase în urmă o mărturie vizuală care dă filmului o a doua viață.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
