Capitolul IV - Wild, wild Raco

Tiii scurt somn! Visase că plutea pe un nor pufos legănat de vânt încolo şi încoace. Probabil că nu se trezise de tot pentru că încă se mai legăna. Da! Dar nu era pe un nor, ci înghesuit într-un coş de piaţă. Mirosi şi nu găsi nimic pe gustul lui. Ce curios se vede lumea de sub un capac. Un puzzle ameţitor. Găsi că e o bună idee să înceapă să arunce cu coji de seminţe, să lase ceva urme în caz că se va hotărî să se întoarcă. Prea ocupat cu golitul buzunarelor, nici nu simţi când legănatul încetă. Acum era într-o bucătărie atât de curată, încât nici nu ar fi îndrăznit să calce pe acolo. Îşi putea admira mustăţile în faianţa albă. Neee, mai bine rămânea ascuns. Numai că dorinţele sunt una, iar cursul acţiunii altul. O mână fină, dar fermă îl luă pe sus pe Raco şi îl plasă frumos în... COŞUL CU JUCĂRII!!

O alta mână, micuţă, de copil îl ridică şi Raco se trezi faţă în faţă cu doi ochişori albaştri, cam plictisiţi. "Încă o jucărie", oftă puştiul şi îşi târî de o lăbuţă noua achiziţie în sufragerie unde, tatăl lui, împreună cu alte personaje agitate, puneau ţara la cale. Ochi injectaţi, rotocoale de fum, alune ronţăite, do not disturb agăţat de uşă, cravate răsucite şi mult mult creier încins. Arden avea un plan în ceea ce îl privea pe rivalul său. Cele patru capete se adunară iar în jurul mesei. Curios din fire, mai ales că era vorba chiar de rivalul prietenului său, profită de noua sa postură de jucărie de pluş şi încercă să tragă cu urechea la şuşoteli. Făcu un pas şi încă unul până când se rezemă nestingherit de un picior al mesei.
- Eu zic să facem mai întâi cărţile, propuse Idioata.
- Mai taci, tu nu vezi ca suntem în situaţie de criză? Zăpăcitul de Raco a dispărut şi tu vrei să jucăm canastă!?

Iepurele Gras ronţăia deja al treilea morcov şi se simţea cumva pătruns de gravitatea situaţiei, dacă nu cel puţin de ineditul ei. Auzi la tembel, să îi lase baltă! Prietenul Mut părea să mediteze. De fapt, număra în gând cu atenţie secundele până la momentul oportun rostirii următorului său mare cuvânt. Dar încă nu sosise timpul.
- Tu ce eşti dispus să pui la bătaie?
- Un... morcov?
- Tu, Idioato?
- Un... ciorap?
- Tu, Prietene Mut?
- ...poezie?
-De ajuns. Eu o să dau anunţ în emisiune. Şi aşa îl omor când pun mâna pe el.

Căutară înnebuniţi o foaie de hârtie şi, concentraţi nevoie mare, după certuri şi bătăi din picior, castane şi alte alinturi, au găsit o ultimă soluţie. Şi pentru că nu aveau decât una şi aia roasă tot de raton, au căzut de acord să o afişeze în prima staţie de tramvai.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.