Capitolul XI - Amarul gust al disperării

Lisamona tăie o lămâie în şase felii identice. Apoi deschise uşa cuptorului cu microunde, introduse trei dintre ele înăuntru, o închise la loc, porni cuptorul şi, după 30 de secunde, le scoase afară. Le stoarse până la ultima picătură într-un pahar gradat, adăugă un degetar de coniac, câteva frunze de leuştean, amestecă totul cu o linguriţă cu coada de argint apoi se prăbuşi în fotoliul cărămiziu din camera de oaspeţi, cu tot cu pahar.

Viaţa începuse să-şi ia viteză de când se întâmplase tragedia cu Raco. Simţea asta în orgasmele neliniştite ale lui Paco şi nu-i plăcea. Nu i-a plăcut niciodată să respire cu kilometrajul sus. Prefera plimbările suave în parc, printre aleile cu trandafiri şi sexul aşezat, "bă-trâ-ni-cios!", aşa cum îi silabisea Paco în timpul ţigării "de după". Bowlingul era maximul emoţiilor ei, unicul lucru căruia îi permitea să-i deranjeze bătăile inimii. Şi nici măcar, fiindcă devenise perfecţiunea întruchipată, mama bilelor, teroarea popicelor. Concursurile câştigate unul după altul ca un lung şir de mărgele o făceau să-şi capete încrederea - acea noţiune imperfectă care îi dăduse bătăi de cap ani în şir, inclusiv după ce-l cunoscuse pe Paco. Numai că acum, când nemernicul ăsta de raton dezechilibrase lucrurile, Lisamona se simţea din nou nesigură.

- Hey, Lisa!

Paco intră cu zgomot, îşi aruncă rucsacul plin de insigne cu mesaje porcoase în cuier şi se repezi către frigider.

- Nimic de mâncare?

- Eşti prea gras. Mănâncă o prună, bea un pahar de absint şi gândeşte-te că teoria darwinistă e o prostie: nu ne tragem din maimuţe, prin urmare nu trebuie să mâncăm toată ziua banane.

- De acord. Dar poate ne tragem din lei şi ar trebui să mâncăm carne. Te-ai gândit la asta? S-au terminat coastele de bivoliţă... S-a terminat până şi berea! Of, Lisa, a plecat Raco şi toate s-au dus dracului...

Paco se sechestră în baie, iar Lisamona nu apucă să-i răspundă. Dădu pe gât cockteilul pe care şi-l pregătise şi se simţi dintr-o dată mai bine. Întotdeauna combinaţia de lămâie cu coniac şi leuştean îi dădea aripi. Data viitoare va încerca şi cu două boabe de cafea. Se ridică şi puse un cd. I might be a bitch, ultimul album al celor de la Aromatic ButtHeads. Rock alternativ mixat cu punk depresiv. Adică tot un fel de cockteil. Mintea părea să i se limpezească un pic. Neuronii îi redeveneau vioi. Ar fi făcut o partidă de bowling, dar era târziu, mult prea târziu. La ora asta nu mai putea spera decât la o partidă de sex. Asta în cazul că Paco n-ar fi fost atât de stresat încât să iasă din baie îmbrăcat în halatul cu floricele albastre, să se arunce în pat şi să înceapă să citească din Gazeta Apicultorului. Aşa face mereu când e stresat: citeşte din Gazeta Apicultorului, deşi nu l-au pasionat niciodată albinele, stupii sau măcar mierea!

Odată l-a întrebat de ce nu citeşte ceva mai interesant sau măcar de ce nu se uită pe o revistă cu poze deocheate. I-a răspuns ursuz că asta îl face să se detensioneze, că albinele reprezintă un subiect cât se poate de relaxant şi că dacă ea nu apreciază eforturile celor care se ocupă cu această nobilă şi străveche meserie, să încerce măcar să îi respecte. Lisamona nu a insistat şi l-a lăsat să-şi vadă de revista lui. Mai ales că îşi făcuse şi abonament - era probabil singurul abonat din cei câţiva cititori ai unei reviste complet neinteresante. Culmea era că, atunci când redevenea vesel, Paco nici măcar nu mai băga în seamă articolele despre albine: revistele se duceau la coşul de gunoi, lucru pe care un pasionat get-beget nu l-ar fi făcut niciodată. Fiindcă, nu-i aşa?, orice pasiune are ca rezultat o colecţie.

Şi totuşi, unde-ar putea să fie Raco şi, mai ales, de ce-ar fi plecat? Lisamona suferea şi ea o oarecare depresie legată de dispariţia ratonului. Să ai un raton ca animal de casă era cel mai cool lucru care putea să i se întâmple unui cuplu. Ştia persoane care aveau şerpi, tarantule sau chiar crocodili sedaţi. Însă nu auzise niciodată de cineva care să aibă acasă un raton - parte din familie cu drepturi egale. Un raton nu numai că e drăgălaş, ci întruchipează un complex de calităţi şi sentimente, unele de-a dreptul umane. Iar Raco le demonstrase toate aceste lucruri în câteva rânduri.

Paco ieşi din baie îmbrăcat în halatul cu floricele albastre făcut cadou de Idioata cu ocazia Zilei Care Nu Reprezintă Nimic de acum doi ani. Lisamona credea că acest halat se potriveşte perfect personalităţii iubitului ei. O excita de-a dreptul când îl vedea cu el şi, în particular, îi mulţumise Idioatei de zeci de ori, povestindu-i cu lux de amănunte despre efectele afrodisiace ale inspiratului cadou. Numai că, de această dată, privirea mâhnită a lui Paco tăia orice instinct. Cu atât mai mult cu cât ieşirea din baie se produse pe fondul depresivei melodii a celor de la Aromatic ButtHeads, You will never die alone.



Ultimul număr din Gazeta Apicultorului apăruse ca din senin pe noptiera din dreptul locului lui Paco.

- Voi angaja cel mai bun detectiv din oraş. Voi mări recompensa, la o sută de mii de morcovi. Dacă va fi nevoie, îmi voi suprima emisiunea şi îmi voi pune viaţa în slujba salvării afurisitului de raton!

Ei, asta-i acum! Lisamonei nu-i plăcea când iubitul ei cădea în oala cu patetisme. În definitiv, era un raton, nu maică-sa! Dar Paco nu părea a se opri aici.

- Voi forma Liga Ratonilor Dispăruţi. Vom avea filiale în toate ţările. Vom organiza manifestări de protest împotriva anihilatorilor de ratoni şi vom cere ca ratonul să devină Animal Protejat. Vom declara Ziua Ratonului, vom milita pentru drepturile ratonilor şi, în general, vom face o lume mai bună! Iar dacă va fi să nu-l mai găsesc vreodată pe Raco...

Aici Paco făcu o pauză şi îşi încheie cordonul alb cu un nod pe care-l botezase simplu, Nodul Gordian, şi pe care numai el ştia să-l desfacă.

- Ei bine, dacă va fi să nu-l mai găsesc pe Raco, mă voi sinucide în direct!

Paharul gradat se sparse cu un zgomot sec, de popică lovită cu mingea de bowling.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.