Ca la nici una dintre ediţiile ultimului deceniu, evenimentul festivalier ce se petrece cu ritmicitate trienală la Bucureşti este dublat de apariţii discografice care marchează momentul într-o manieră diferită de obişnuitele manifestări concertistice. Un disc este ceva care rămîne. Iar înregistrările Enescu-Lipatti la care ne referim nu au mai apărut pînă acum în România.
L-am ascultat pentru prima oară pe violonistul George Enescu, pe disc, în casa unui instrumentist din orchestra din Hanovra, în Germania. Am fost impresionată profund de acea audiţie. Ulterior, l-am auzit pe CD-uri EMI importate în România şi tonul viorii lui Enescu m-a fermecat din nou. Din prima clipă, am ştiut de ce a fost venerat ca interpret de-a lungul întregii vieţi.
Pe acest dublu CD editat de Electrecord, Enescu apare în cvadruplă ipostază de compozitor, dirijor, pianist şi violonist. Trebuie să recunoaştem că recuperarea unor înregistrări cu o vechime de cel puţin jumătate de secol este o operă de mare rafinament, iar transpunerea acestora în format CD (de departe cel mai accesibil la ora actuală) este cu adevărat un act de cultură. Soluţia repertorială aleasă pentru album este complexă şi poate satisface curiozitatea intelectuală a oricărui meloman. Un prim CD cuprinde lucrări enesciene: Suita I pentru orchestră dirijată de George Enescu aflat la pupitrul Filarmonicii bucureştene, care astăzi îi poartă numele, apoi fragmente din cele două suite pentru pian de Enescu (opus 3 "în stil vechi" şi opus 10 în Re major) în care îl descoperim pe Enescu în postura de pianist. Al doilea CD cuprinde Sonatele a II-a şi a III-a "în caracter popular românesc" pentru vioară şi pian, în care fiecare dintre inegalabilii noştri muzicieni se află în postura interpretativă în care s-a consacrat - Enescu la vioară, Lipatti la pian - şi două lucrări de Dinu Lipatti, care îl au ca solist (Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră şi Sonatina pentru mîna stîngă).
Există inerente imperfecţiuni de audiţie, dar cu toate acestea revenim asupra acestor înregistrări din anii '40-'50 cu umilă admiraţie. Nu se mai cîntă acum aşa cum se făcea atunci. Veţi spune că erau alte vremuri, acum tensiunea este alta, cerinţele vieţii contemporane, viteza mileniului trei... Este adevărat, dar atunci era marele război mondial şi erau alte multe greutăţi care îl afectau pe artist, ca şi pe toţi ceilalţi...
Acum, discurile sună perfect, efectele electronice îmbunătăţesc sunetul produs de instrumente, dar autenticul înregistrărilor acelei epoci de pionierat parcă nu mai poate fi reeditat.
(Oltea Şerban-Pârâu)
·
··»Ascultaţi în interpretarea lui George Enescu (pian)
"Suita în stil vechi" (adagio) (3,6 Mb)
"Suita în stil vechi" (fugă) (3,43 Mb)
PS: Citiţi articole despre Festivalul George Enescu 2003 în Clickantabil de Oltea Şerban-Pârâu