Cântece ţigăneşti cu Romica Puceanu se caută pe piaţa internaţională. Adevărul este că valoarea - fie ea interpretativă, sau componistică - va reuşi aproape întotdeauna să depăşească graniţele. Iar modul în care Romica Puceanu cânta muzica ţigănească şi lăutărească era cel autentic. Şi atunci când ceva este autentic, nu este kitsch. Ceea ce spun ar putea părea banalităţi, dar în anul de graţie 2003, în ţara ce poartă numele România, ele trebuie spuse cât mai des. În consecinţă, albumul Romica - Chansons Tziganes (vol. 2) îşi are valoarea lui documentară şi poate reprezenta un termen de comparaţie pentru incoerenţa care domneşte la ora actuală în aprecierea valorică a muzicii de acest gen. Şi nu mă refer la public, care are dreptul să aleagă ce vrea. Ci la mass-media, care promovează "marfa sonoră" fără discernământ şi fără a-şi pune câtuşi de puţin problema că ar putea face şi educaţie muzicală în toate genurile, fără a-şi pierde audienţa şi chiar câştigându-şi respectul pierdut al unei importante categorii de public. Pentru că, aşa cum cântă Romica Puceanu: "Vine lume de departe şi flăcăi din alte sate, s-asculte muzică bună, că eu le cânt din inimă."
Ascultăm un taraf autentic şi vocea senzuală a Romicăi Puceanu, a cărei uşurinţă pare că nu cunoaşte obstacole şi curge ca un râu cu numeroase meandre. Glissandourile între sunete, pasajele de sfert de ton, o precizie uimitoare stau mărturie pentru excepţionalul dar al cântăreţei care nu a luat niciodată lecţii de muzică. Patima cu care interpreta ea textele i-a adus recunoaşterea ca autentică divă a muzicii ţigăneşti. Romica Puceanu cântă dragostea, plânge nefericirea iubiţilor care preferă moartea despărţirii, povesteşte trista soartă a copiilor orfani, dragostea puternică a părinţilor pentru copiii lor, suferă alături de logodnica abandonată de iubit în ajunul nunţii. În cântecele ei, ea povesteşte viaţa întregii lumi care o înconjoară, o lume pe cât de simplă, pe atât de profundă.
În România sătească, chiar dacă multe elemente de tradiţie s-au pierdut, sărbătorirea unei nunţi zile la rând a rămas unul dintre obiceiurile care s-au dovedit cel mai greu de distrus. Cei care-şi permit, cheamă "formaţie" şi nu se mulţumesc cu un casetofon sau un CD-player. Deşi era foarte cunoscută, Romica Puceanu cânta încă la nunţi, pentru că tipul de mesaj pe care îl simboliza ea se identifica acestui fenomen. La întoarcerea de la o asemenea nuntă, Romica Puceannu a murit într-un tragic accident de maşină, în noiembrie 1996, atunci când se pregătea să meargă la Paris pentru a susţine un concert.
(Oltea Şerban-Pârâu)
·
··»Ascultaţi din acest album:
"La cîrciuma de pe drum" (2,21 Mb)