"Colind" (5,02 Mb) (cu acordul editurii Blumenthal şi al d-nei Anda Niculina Pittiş)
Nicu Vladimir este unul dintre artiştii care "au dat nume" folk-ului românesc. Nu i-au fost publicate scrierile în volum şi nu i s-a editat nici un disc fapt deloc surprinzător în contextul cultural-politic al anilor '60-'70. Artist complet - poet, plastician, compozitor şi interpret - Nicu Vladimir ne-a lăsat o adevărată comoară "de sertar" publicată abia acum la editura Blumenthal, sub îngrijirea lui Daniel Silvian Petre şi Emil Kindlein, cu titlul Lucrătorul ostenit. Cartea apare împreună cu un CD ce conţine câteva înregistrări-document, câteva lucrări grafice şi fotografii de arhivă.
Despre Nicu Vladimir s-a vorbit mult şi totuşi nu s-a scris destul.
Florian Pittiş spunea: "A fost prietenul meu şi, îndrăznesc să sper, am fost prietenul lui. Prin simpla sa prezenţă îi deranja pe toţi, deşi, atunci când se afla într-un grup, nu deranja pe nimeni şi îi suporta pe toţi. Şi totuşi câţi n-ar fi vrut să trăiască «sub pecetea vladimirnicului gând»?
Pe uşa lui, acolo, în interior, stătea scris: "Mie-mi pasă!». Asta vedea ori de câte ori se hotăra să iasă în lumea de afară. Şi chiar i-a păsat.
A fost modelul meu pentru personajul din Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic. A fost? Poeziile (dintre care unele, apar acum) şi cântecele sale mă obligă să spun: ESTE. Nu el a scris: N-am chef să spun nici în glumă, / Că-nceputul s-a sfârşit?
Iată şi un AUTOPORTRET:
NICU VLADIMIR
adică: NIKE (victorie, biruinţă) + VLADATI (a domni) + MIR (pace) = BIRUITOARE DOMNEŞTE PACEA
Săgetător
33 ani la 8 decembrie 1983
Absolvent al Institutului de Arte Plastice "N.Grigorescu", Bucureşti; secţia pictură de şevalet, promoţia 1975
Autor de poezie / Autor de muzică / Cântăreţ folk liber-profesionist
Activitate artistică: spectacole în şcoli (generale, profesionale, licee), cluburi & cenacluri ale elevilor, ore de dirigenţie, cârciumi, tărmul românesc al Mării Negre; reviste (literare sau nu), teatre, în întâlniri cu amicii şi / sau în singurătate, constant din 1964.
(Emil Kindlein - Preşedinte ATCD & Centrul Cultural GONG - tel: 0743.073.631
Daniel Silvian Petre - Redactor Şef, Editura Blumenthal - [email protected])