Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

31. Nevasta se va duce să cheme vecinul!


Cornel Mihai Ungureanu

12.01.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
21 decembrie 2000
Ai prefera să te adaptezi rolului masculin? Cred că ai citit "Despre limită"
- Gabriel Liiceanu.
- Aveam un prof, inginer, care ne explica într-un mod personal neajunsurile unui intelectual "umanist": dacă ţi se strică televizorul (tractorul, frigiderul), îi spui poezii? Dacă nu ştii să repari robinetele, să schimbi o siguranţă, să faci reparaţiile astea casnice care se cer la nevoie, nevasta se va duce să cheme vecinul. Şi azi aşa, mîine aşa, îl va chema şi cînd nu eşti acasă. Sigur, rîdeam eu. Deşi mulţi dintre colegii mei au abandonat – eu n-am făcut-o, în acel caz, deşi nu aveam nimic în comun cu electronica industrială, depanarea televizoarelor şi tehnica de calcul. Omul însă mă amuza. Pragmatismul acesta al lui, total străin teoriilor despre destin (încă un cuvînt care-mi taie picioarele!) ale lui Liiceanu, pragmatismul acesta ţărănesc avea în el ceva sănătos, de folosit de către mulţi dintre colegii mei, care, în paranteză fie spus, n-au auzit în viaţa lor de Gabriel Liiceanu. Adică eu îl înţeleg pe Cristian Tudor Popescu care, atunci cînd Liiceanu prezenta Asfalt Tango drept "o tragedie ecorşantă", a şoptit: "Mînca-ţi-aş!"

Interesante au fost paginile despre maladiile de destin. Chiar mă întrebam de care dintre ele sufăr. Leneşul nu ratează niciodată, el este veşnic împăcat cu sine. Ratatul trăieşte într-o mustrare permanentă. Cred că eu sînt. Leneş în nici un caz nu sînt. Am însă şanse să fiu bovaric.

Vezi voiam să-ţi scriu despre limite şi am ajuns la altele. Am pornit arăturile de primăvară – şi am arat, nu glumă!

23 decembrie 2000
Prietenia pe care Joe i-o refuză lui Francie Brady. Am privit ieri filmul ("Copilăria lui Francie Brady") pe HBO (am o slăbiciune specială pentru Irlanda) şi am înţeles lupta lui cu comuniştii, d-na Nugent şi extratereştrii. Şi cînd în bucătăria veche îşi amintea de toţi cei care-l părăsiseră şi privirea străină a lui Joe şi refuzul lui Francie de a accepta evidenţa: Joe nu voia să-i mai fie prieten. Şi mi-a plăcut şi cum cîntau Beautiful Bundoran şi cum dansau. Neapărat vreau să văd Irlanda. Cînd voi fi un scriitor celebru şi bogat.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer