Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Quo vadis?


Marian Rădulescu

27.03.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Găsesc, pe un perete de facebook, o butadă pe care o găsesc nostimă şi de aceea am pus-o pe share:
România pe drumul construirii socialismului!
România pe drumul construirii comunismului!
România pe drumuri...
(Radio Erevan)

 
În urma postării, primesc numaidecât o mustrare, prin SMS, din partea unui amic: "România nu va fi niciodată pe drumuri, prietene!" Îmi revizuiesc apoi, în grabă, conţinutul textului pus pe share. Cu ce am greşit, ce gafă am făcut faţă de patria-mamă? Recitesc mesajul şi dau peste drumul socialismului, apoi al comunismului. Apoi, sumativ, aflu despre o Românie "pe drumuri" (al socialismului, al comunismului). Sigur, implicaţia este alta: pe drumuri, adică - mai cu seamă de la sfârşitului mileniului al doilea - pe nicăieri.  

Prietenul meu invocă tezaurul limbii, al dreptei slăviri (Biserica), mă rog, acel patrimoniu cultural şi duhovnicesc al "României profunde" care ne ajută să fim "demni", "buni români" etc. Şi nu greşeşte. Există toate acestea: şi biblioteci (câte au mai rămas), şi muzici, şi artă plastică, şi câteva filme, şi altele - obiecte niciodată inventariate, dintr-un nepreţuit patrimoniu de frumos, ce aşteaptă să fie descoperite, iubite, îngrijite, transmise mai departe celor ce vin din urmă. După cum există, încă mai există, câteva biserici şi mănăstiri care înţeleg să vieţuiască în spiritul crezului mărturisit de Pr. Rafail Noica (ortodoxia este "firea omului") - omolog faţă de gândirea filozofului de la Păltiniş (care considera că sensul vieţii este "devenirea întru fiinţă").

A spune că "România e pe drumuri" nu înseamnă defel a nega existenţa acestui patrimoniu. Înseamnă a spune că - în România, ca şi-n lumea largă - semnele ce altădată indicau spre biserică, spre bibliotecă, spre şcoală sunt treptat înlocuite (ca-n firoscosul desen animat Oblio) de "omul-indicator" ce indică spre toate direcţiile. Este semnul babiloniei din vremurile (post)moderne: a point to every direction means to have no point at all. Şi poate că tocmai asta înseamnă să fii "pe drumuri" şi să nu ai un drum al tău: să te risipeşti, centrifug, spre toate direcţiile posibile. Să te rătăceşti, şi chiar să te zdrobeşti, în multitudinea de ideologii, dogme, culturi. Să nu ai rădăcini. România, prin urmare, nu este pierdută decât în măsura în care cei care o populează sunt - cu mintea, cu inima - pretutindeni şi nicăieri. Adică "pe drumuri".

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer