Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Ascultă 5 minute de muzică clasică la Penitenciarul de femei Târgşor


un proiect coordonat de Cristina Comandaşu

31.03.2012
Radio România Muzical, decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ascultă 5 minute de muzică clasică este un proiect Radio România Muzical organizat bianual începând cu octombrie 2010: timp de o lună, în fiecare zi poate fi ascultată câte o piesă celebră din repertoriul muzicii clasice, difuzată în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj, sedii de firme, librării, muzee şi şcoli. Până în prezent s-au derulat patru ediţii ale acestui proiect: 1-31 octombrie 2010, 24 martie-23 aprilie 2011, 1-31 octombrie 2011 şi 1-31 martie 2012.

Puteţi asculta toate piesele difuzate pînă acum aici.
 
Argument
(la iniţierea proiectului)

Pentru noi, cei de la Radio România Muzical, contează fiecare gest mărunt, pentru că viaţa însăşi este compusă din gesturi mărunte şi decizii care nu par importante, dar care apoi se va dovedi că au schimbat totul.
 
Un astfel de gest mărunt poate fi alegerea de a asculta (măcar) 5 minute de muzică clasică pe zi. Despre influenţa muzicii asupra intelectului şi afectivităţii umane s-a scris mult, despre importanţa muzicii culte în contextul culturii universale, de asemenea. Muzica unei civilizaţii nu este doar expresia divertismentului acelei epoci, ci summum-ul tuturor cuceririlor acelei civilizaţii, de multe ori anticipând şi dezvoltările ulterioare.
 
Studiile arată de asemenea că muzica cultă are efecte directe asupra psihicului uman: este binecunoscut efectul Mozart asupra copiilor care învaţă matematică sau asupra... vacilor care dau lapte.
 
Ne aflăm într-un timp când dezbaterile asupra mediului înconjurător sunt la ordinea zilei, şi este bine să fie aşa, pentru că tot pe acest pământ vor trăi şi copiii noştri. Ne aflăm însă într-un timp când devine acută preocuparea pentru plantarea unui copac şi în adâncul fiecărei fiinţe umane, pentru că sufletul şi conştiinţa sunt cu adevărate cele mai importante bogăţii pe care le putem lăsa urmaşilor noştri.
 
Radio România Muzical îşi asumă aşadar un proiect ce-şi propune lupta împotriva poluării spiritului: a asculta cinci minute de muzică clasică pe zi poate fi un foarte eficient manifest împotriva tuturor lucrurilor criticate din societatea românească, un gest ce poate polariza toate forţele din piaţa culturală românească, un gest potrivit tuturor, îndreptat însă mai ales către copiii şi tinerii României.

***
 
Proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică a ajuns în luna noiembrie 2011 şi în singurul penitenciar pentru femei din România: cel de la Târgşor (lângă Ploieşti). A asculta muzică clasică într-un astfel de spaţiu a fost o provocare pentru toţi cei implicaţi: conducere, personal şi deţinute, însă rezultatele au fost unele surprinzătoare. Deţinutele au fost invitate să participe la un concurs: să scrie o compunere despre modul în care le-a influenţat muzica clasică, lucrările urmând să fie jurizate de Radio România Muzical, iniţiatorul proiectului şi cel care urma să ofere premiile, constând în cărţi şi CD-uri cu muzică clasică.
 
Dacă în mod obişnuit la concursurile cu temă cultural-educativă participă de obicei 5-6 deţinute, la concursul din cadrul proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică s-au înscris 21 de deţinute. Cristina Comandaşu, redactor şef adjunct Radio România Muzical, iniţiatoarea proiectului şi membru în juriu, a declarat: "am fost foarte plăcut surprinsă de calitatea celor mai multe dintre lucrările pe care le-am citit şi mi-a fost destul de greu să stabilesc câştigătoarele. Am ţinut cont de originalitate, de veridicitatea celor afirmate, de stilul abordat."
 
Câştigătoarele concursului Ascultă 5 minute de muzică clasică de la Penitenciarul Târgşor sunt: Doina Şuteu - locul I, Ana Maria Bărbuceanu - locul II, Mariana Dorina Coman - locul III şi Adriana Micu Manole - menţiune. Citiţi mai jos textele cîştigătoare:

Doina Şuteu - locul I
 
Cum m-a influenţat muzica simfonică?
 
M-a învăţat să lupt şi cel mai important să nu-mi pierd speranţa - când îl ascult pe Beethoven (gândindu-mă în acelaşi timp că el a luptat până la capăt, surd fiind).
M-a învăţat să mă bucur de viaţă, chiar şi de simplele plăceri ale acesteia - când îl ascult pe Mozart.
M-a învăţat să caut echilibrul şi armonia, să încerc să ating şi să tind spre înalt - când îi ascult pe Haydn şi pe Haendel.
M-a învăţat să iubesc această lume imensă ca pe un întreg - când îl ascult pe Ceaikovski.
M-a învăţat să-mi descopăr forţa interioară - când îl ascult pe Wagner.
M-a învăţat să-mi descopăr sensibilitatea - când îl ascult pe Chopin.
M-a învăţat să-mi fie teamă.
M-a învăţat să iubesc, să lupt, să cred, să sper, să înţeleg.
M-a învăţat toate acestea şi încă multe altele...
Nu este puţin, nu-i aşa?
 
Bărbuceanu Ana-Maria - locul al II-lea
 
Linişte

Linişte. Dirijorul se apropie de stativ, îşi ia bagheta în mână, dă tonul; una, două, trei... una, două, trei şi! Un sunet divin se aude, un re, urmat de fa, un do urmat de si, un la urmat de mi, apoi pierd şirul notelor şi percep o muzică asemenea unui cor de îngeri, cu clinchete cristaline şi sunet de clopoţei. Când să intru mai adânc în această lume a sunetelor, partitura se încheie. Din nou linişte.

Cu simţurile încordate la maxim, închid ochii uşor, dorindu-mi din suflet să înceapă iar muzica. Ruga îmi este ascultată: începe un nou acord, recunosc piesa. Este Noel, Noel; instrumentele încep uşor, o bătaie ca de clopot, alta şi alta, şi alta, se anunţă vestea naşterii lui Iisus, apoi ritmul se înteţeşte, bing-bang, bing-bang, intră viorile şi violoncelul, şi flautul, şi pianul, creând o explozie de bucurie, instrumentele cântând din ce în ce mai vesele în timpul celor patru măsuri. Ritmul se mai domoleşte, aud acelaşi bang-bang, pe două măsuri şi întru în lumea arhaică, în vremurile de demult, când eram mult mai aproape de cer. Nu am timp să-mi trag sufletul, că urmează aceeaşi explozie de euforie a instrumentelor şi piesa se termină din nou. Linişte.

Las ochii în jos, păstrând în suflet emoţia, ca şi cum aş fi primit o veste bună. Nu am prea mult timp să mă gândesc, ştiu că începe partitura mea favorită: La nuit des roses.

Aştept cu încordare primele note, ştiu că urmează un moment deosebit. În sfârşit începe: mă simt transportată într-o lume de vis care nu are legătură cu lumea reală; totul este armonie aici, parcă plutesc, urechile fiindu-mi asaltate de sunete divine. Nu mai sunt eu, cea care stau pe scaun şi ascult, sunt una cu orchestra şi cântăm de bucurie, slăvim o noapte de vis care ne-a adus speranţa. Această piesă are două părţi, una dintre ele este cântată uşor, ca o boare de vânt, ca un suflet abia născut, iar cealaltă parte intră în forţă, accentuând notele, sugerând intensitatea emoţiilor. Cuvintele nu mai sunt atât de expresive ca notele muzicale. Când partitura se termină, regret enorm faptul că nu ştiu să cânt la nici un instrument, că nu am nici un fel de studii muzicale şi că nu cunosc mai amănunţit marii compozitori de muzică clasică. Îmi spun în gând că acest lucru trebuie să se schimbe, să acord mai mult timp acestei muzici divine, care mi-a înălţat spiritul. Mă întorc în lumea mea gri, devin aceeaşi persoană anostă, preocupată de grijile zilnice. Însă...
 
În urechi îmi răsună acordurile din piesa mea favorită, fredonez fără să vreau şi ştiu că sufletul mi-a fost atins şi nu mai sunt aceeaşi persoană.

Mariana Dorina Coman - locul al III-lea
 
Fiinţa sunetelor
 
Verde profund. Bach.
Noaptea albă de pe fundul mării
Nu a cunoscut niciodată Luna.
Turcoaz strălucind viu dinspre moarte:
Mozart.
Totul a început cu un sunet...
Gustă aceste fructe purpurii! Dulci, amare.
Doar pentru noi marea spumegă,
Sărată, în cupa cerului. Primul sunet
A fost do sau mi, sol sau si,
Fa sau re? A fost si!
Să lăudăm sau nu necunoscutul început?
Mai mult albastru şi mai adânc: Beethoven.
Ascultă! Sunt nisipuri de argint
Peste care briza scrie câte ceva
Din viitoarele amintiri...
În rest, numai umbre, fără nume,
Fără urme. Credem că sunetul
s-a născut geamăn cu auzul. Vivaldi.
Ce a rămas de la început?
Deasupra patului nostru
Nepotolita tăcere
Ştie că este iubită
În toate grădinile primăverii.

Concert de muzică de Bach
 
Primele acorduri de muzică clasică le-am ascultat în copilărie. Erau sărbătorile de iarnă şi abia ajungeam cu fruntea la masa plină de bunătăţi. Mama pregătise tot felul de lucruri şi mirosul cozonacilor calzi invadase încăperile. Nu ştiam atunci ce se aude atât de frumos. Erau sunete venite de departe, parcă din alte timpuri. Aveam să le recunosc mai târziu, în anii de gimnaziu, când aveam să merg cu colegii la Filarmonică. Acea muzică era altceva, cu totul altceva decât ceea ce se ascultă în mod obişnuit prin casele oamenilor. Primul compozitor de care m-am îndrăgostit a fost Johann Sebastian Bach. Ascultându-i concertele, aveam impresia că mi se permite accesul direct la mine însămi. Compozitorul mi se părea de-o seamă cu mine şi aşa mi se pare şi acum, când revin cu drag la muzica sa. E o pace care vindecă tot, o iubire grandioasă, un concentrat de fantezie, chintesenţa a ceea ce caut, o lume condusă de inteligenţă şi complexitate. Muzica e de când lumea. Oriunde îţi roteşti privirea, lumea poate străluci ca o transfigurare. Nu trebuie să contribui cu nimic, doar cu puţină bunăvoinţă de a vedea şi de a auzi. Legenda povesteşte că Orfeu a îmblânzit cu cântecul harfei sale fiarele pădurii. Şi Pan, cu naiul său fermecat, călca în paradisul îmblânzirii. Muzica e întruchiparea iubirii, e ridicarea la cer. Cuvintele sunt sărace în a exprima tot ce înseamnă muzica clasică pentru mine: echilibru, frumuseţe, adevăr, culoare, poezie şi, nu în cele din urmă, supravieţuire. Senzaţia de apropiere, de tandreţe şi uimire nu mă părăseşte când sunt în prezenţa sunetelor compuse de titanii simfoniilor. În muzica lor nu există noapte, nu există găuri negre. Doar particule incandescente, scântei şi strălucire de lumină, uneori soarele puternic al amiezei. Trăiesc într-un loc unde cerul şi frumuseţea lumii abia se imaginează. Alături de mine, prieten de nădejde, un mic aparat şi o pereche de căşti. În orice suferinţă există şi binecuvântare: Radio Cultural, Radio Muzical... Toate lucrurile măreţe au obrazul curat. Fragilitatea şi... sunt ale vieţii trăite la suprafaţă. Arta, existenţa, te face bun.
 
Mă simt bogată alături de inegalabilul Mozart, de semizeul Franz Liszt, de originalul Brahms, de existenţialistul Wagner, de minunatul Vivaldi. Şi ar fi nedrept dacă nu i-aş numi aici pe Beethoven, Schumann, Frederic Chopin, Saint-Saens, Eduard Lalo, Ciprian Porumbescu, George Enescu... Muzica s-a născut din amărăciune, din interiorul universului nemuritor. E o prezenţă fermecătoare, înţelesul umanităţii, dar şi misterul, viziunea, casa inimii, fântâna unde pierderea este alinată. Muzica este armonia, răbdarea, viaţa care zâmbeşte morţii, este focul, pământul, apa, aerul, visul, fericirea, tinereţea eternă, celebrarea luminii. Artiştii sunt re-creatorii lumii. Aceia care nu pot înţelege arta, muzica în sufletul lor, nu pot crea fericire sau înfrânge obstacolele în viaţă.
 
Aş recomanda tuturor disperaţilor şi nefericiţilor pământului să asculte capodoperele nemuritoare ale marilor compozitori, să adoarmă visând cum Orfeu coboară după Euridice cu paşii aşezaţi în muzica de flaut.
 
Transformări atât de abrupte apar în viaţă, apar pe negândite şi pe neaşteptate, întrecându-ne speranţele şi meritele. Valurile vieţii ne poartă în direcţii neprevăzute. Uneori, trebuie să greşim foarte mult ca să înţelegem sensul vieţii. Pentru mine, muzica clasică a devenit o percepţie intimă, ce ţine de fenomen. Sunt fericită că pot asculta Sonata lunii, Imperialul (Beethoven), Anonimul veneţian (Albinoni), Anotimpurile (Vivaldi), Balada (Ciprian Porumbescu), Oedip-rege, Impresii din copilărie (George Enescu). Muzica aceasta îmi permite o nouă privire asupra mersului lumii. Atâtea opere celebre evocă iubirea: Romeo şi Julieta, Daphnis şi Chloe, Tristan şi Izolda, Amor şi Psyche... Nimic nu există în afara iubirii. Adeseori mă simt de parcă aş fi acel copil care-şi deschide ochii asupra lumii şi vede lucruri uimitoare, al căror nume nu le va cunoaşte, iar apoi trebuie din nou să închidă ochii. Îmi închipui cerul în vis şi mă gândesc că o să rămână suspendat acolo sus, plânsul meu.

Îmi doresc să redevin copilul tăcut de odinioară care ascultă de undeva, din alte timpuri, concertul de Bach în re minor şi nu ştia ce este, de unde vine, fiinţa sunetelor.
 
Adriana Manole Micu - menţiune
 
Pe valurile dragostei
 
Muzica clasică reprezintă cea mai bună metodă de a-mi expune adevăratele sentimente şi de a reuşi să pătrund în adâncul dragostei pure.
Întotdeauna când ascult acest fel de muzică, mă văd pe malul unui lac sau pe o plajă pustie alături de iubirea sufletului meu, de luceafărul trupului meu. Simt mirosul pătrunzător al florilor din jurul meu şi simt cum prind aripi, înălţându-mă în splendoarea cerului senin.
În acele clipe minunate mă simt cu adevărat regina ţinutului înconjurător, stăpâna dragostei, alături de prinţul visurilor mele.
Timp de câteva minute, simt cum trupul meu pluteşte, cum inima mea se deschide asemeni unui trandafir, iar stomacul meu este invadat de un roi multicolor de fluturi.
Încetul cu încetul, îmi intru mai adânc în rol, devenind în întregul sens stăpâna peisajului coloristic.
Doresc să ating imposibilul, să depăşesc limita infinitului, să simt adevărata dragoste care pluteşte în aer.
Prinţul visurilor mele mă cuprinde în mrejele lui fantastice, iar buzele lui mă fac să tremur de dor din toate încheieturile. Oau! Ce sentiment... ce plăcere intensă şi memorabilă...
... Dar totul se sfârşeşte odată cu finalul melodiei. Luceafărul dispare, iar eu mă trezesc în patul meu singuratic şi aştept cu sufletul la gură să înceapă o nouă melodie pentru a descrie un nou tablou peisagistic al dragostei pure.
În muzica clasică, cine iubeşte şi simte ce-i frumosul, mereu se va afla pe "valurile dragostei".
Aşa cum fata de împărat, Cătălina, îl aştepta pe Luceafăr în fiecare seară, aşa eu îmi aştept iubirea în fiecare melodie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer