Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Babel


Marian Rădulescu

20.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E amăgire să crezi că România e altceva decât o babilonie şi o colonie imperialistă (iar imperiul e al Unchiului Sam), câtă vreme cei care o populează nu pot concepe viaţa, gândirea, visarea decât şi numai în termenii "libertăţii neîngrădite de expresie", aşa cum se va fi manifestând ea în "pământul făgăduinţei" (mai cu seamă în jumătatea a doua a mileniului doi). Ceea ce nu intră în această paradigmă - cred "progresiştii" - este numaidecât tributar totalitarismului, comunismului, propagandei. Dar nu tot propagandă este a pune pe tapet exclusiv entertainment-ul debil, monoton, derizoriu şi agresiv al "uzinei de vise" (ori poate coşmaruri) de peste ocean?

Pe ultima sută de metri ai războiului rece, noi cei care-am rămas să stingem lumina, am fost obişnuiţi să credem că literatura salvează, iar "cetitul cărţilor e cea mai de folos zăbavă" (Miron Costin); că între cuvântul scris şi imagine (statică sau în mişcare) nu este neapărat o incompatibilitate funciară; că filmele (care nu te formează, ci - cum se întâmplă adesea - dimpotrivă) nu încep şi, oricum, nu se termină cu producţiile americane ale momentului, fabricate de o imensă "maşină de fabricat bani" (cum se exprima, vorbind critic despre cinematograful american contemporan, regizorul ruso-american Andrei Koncealovski); că există biblioteci şi cinemateci, expoziţii şi muzee - într-un cuvânt: cultură universală. (Care "când este adevărată ... e un imn de laudă adus vieţii" şi "nu este mai puţin caldă, vivace, puternică decât viaţa însăşi" - Nicolae Steinhardt.)

Cine este atunci cu adevărat manipulat, îndoctrinat, înrobit: cel deprins a înţelege că libertatea este necesitatea înţeleasă (şi care, la nevoie, a binecuvântat închisoarea ce i-a fost universitate şi amfiteatru - vezi: Dostoievski, Soljeniţîn, Noica, Steinhardt, Tarkovski şi cei asemenea) sau cel deprins cu libertatea de a-şi exprima (mai ales) golul de sentimente, buimăceala, lipsa unui ideal (ambalate întotdeauna atrăgător şi foarte "accesibil", în ton cu moda vremii)? Cine este cu adevărat liber: cel care zappează necontenit fără să înţeleagă ce vede, în goană după senzaţional, sau cel ce se încăpăţânează să descopere "omul din om"?

Până la urmă este vorba de un singur lucru (manifestat în diferite chipuri): rezistenţa la asalturile istoriei (de aici sau de aiurea); dobândirea şi păstrarea dreptei socotinţe (şi pentru asta e nevoie de pregătire, e nevoie să ţi-o doreşti); găsirea atitudinii adecvate în timpul aşteptării lui Godot care să ne salveze din "marea trăncăneală" sau pur şi simplu din galopanta rinocerizare. Iar cel ce se încăpăţâna să rămână om, în Rinocerii lui Eugen Ionescu, va fi simţit la fel ca Shakespeare în al său Sonet 66:

Scârbit de toate, tihna morţii chem
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur
Nemernicia-n purpur şi-n huzur
Credinţa - marfă, legea - sub blestem
Onoarea - aur cald falsificat
Virtutea fecioriei târguită
Desăvârşirea jalnic umilită
Cel drept de forţa şchioapă dezarmat
Să văd prostia dascăl la cuminţi
Şi adevărul semn al slabei minţi
Şi binele slujind ca rob la rele
Şi arta sub cătuşe amuţind
Scârbit de tot, de toate mă desprind.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer