Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nu speriaţi frumoşii adolescenţi


Marian Rădulescu

23.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
21 iunie cea mai lungă zi a anului. După care, pe nesimţite, noaptea va recâştiga teren, pregătind lumea, de două mii de ani, pentru praznicul de iarnă ce cade la câteva zile după ziua cea mai scurtă din an: Naşterea Domnului.

Căldură mare. Elevii mei, câţi mai sunt risipiţi prin clasele tot mai goale, se plâng - pe bună dreptate - de caniculă. Unul dintre ei mă întreabă dacă într-adevăr este neregulamentar să vină la şcoală în pantaloni scurţi. În pauza următoare zăresc, pe coridor, următoarea scenă: o profesoară face observaţie unor elevi pentru că - în aceste zile extrem de călduroase - au îndrăznit să vină la şcoală în pantaloni scurţi. Întrebarea adresată de elevul meu mi se pare aproape comică. Într-o şcoală (şi, largo sensu, într-un sistem de învăţământ şi chiar într-o ţară) unde încălcarea oricăror reguli a devenit singura regulă respectată cu religiozitate mi se pare caraghios să te legi de un biet articol din regulamentul şcolar de ordine interioară. Încă o dată înclin să dau dreptate elevilor.

La fel ca într-una din zilele trecute, când un băiat din ultima clasă de liceu mi-a spus că i se pare nedrept ceea ce s-a întâmplat la bacalaureatul de anul trecut, când promovabilitatea, la nivelul întregii ţări, a fost neaşteptat de scăzută. Este nedrept, spunea el, să fie atât de severi cu noi după 12 ani în care nu ne-au pretins, cu aceeaşi rigoare, să învăţăm. Şi are dreptate. În mediul rural (unde acest copil a făcut primele opt clase) notele se cam dau, cum se spune în argoul elevilor, "din burtă". Şi, nota bene, sunt note de excelenţă. Foile matricole ale noilor veniţi la liceu (majoritatea din mediul rural) sunt pline de 8, 9 şi 10. Asta în vreme ce rezultatele la examenul de admitere sunt mediocre şi submediocre. În cele mai multe cazuri, astfel de copii nu apucă să fie nici măcar alfabetizaţi cum trebuie (la materiile de bază), darmite să priceapă ceva din sofisticata materie de liceu (literatura română, alte materii umaniste, matematică, fizică, chimie ş.a.).

Recent, pe când făceam prezenţa, am schimbat câteva vorbe cu o elevă de-a mea din clasa a X-a. Deşi inteligenţa ei este peste medie, a lipsit mai tot anul şcolar - şi nu doar la materia mea. M-am uitat la rubrica ei din catalog şi am văzut că are note de trecere la fiecare materie. Am felicitat-o că a reuşit să-i păcălească pe profesori, că - în ciuda nepermis de multelor absenţe (nemotivate, dar motivate până la urmă "din burtă" ca să se evite exmatricularea) - va promova. Bravo, i-am zis ironic, spune-le părinţilor tăi să te pupe-n frunte că ţi-a ieşit figura. "De parcă i-ar interesa!..." a fost replica ei. Şi iar mi-am spus că elevii au dreptate. În condiţiile în care familia nu e (şi poate că n-a fost niciodată) familie pentru un copil, cu mama sau tata plecaţi mereu de acasă (sau divorţaţi sau la muncă în străinătate sau pur şi simplu indiferenţi faţă de soarta odraslelor), cu profesori apatici sau fără tact, ce - din o mie de motive - nu reuşesc să se facă îndrăgiţi de elevi, cu o gaşcă de prieteni (aşa-zisul anturaj) gata să corupă în sufletul copilului şi ultima redută de neprihănire, e absurd să dai vina pe elevi. Elevul - fără a dori să-l absolv chiar de orice vinovăţie - este, după socotinţa mea, ultimul vinovat. Chiar aşa: pentru ce l-am socoti vinovat? Pentru că nu a învăţat, până la vârsta bacalaureatului, să discearnă între bine şi rău? Pentru că nu se simte iubit, ci - la vârsta ingrată a adolescenţei, când are mai mare nevoie de ocrotire, de îndrumare, de iubire - e tratat de toţi cu indiferenţă sau ostilitate? Pentru că nu a învăţat, ca autodidact, ce înseamnă studiul individual, după cele opt ore zilnice de curs de la şcoală? Pentru că nu ştie să aleagă bruma de frumuseţe din puhoiul de imagini şi sunete stereotipe, din supradoza de urâţenie furnizată zilnic de mass media? Pentru că nu ştie să se apere împotriva falselor modele, a falşilor prieteni, a falşilor educatori, a falselor învăţături?

Există un stadiu al destrămării sufleteşti (al pervertirii, al dezintegrării fiinţei omeneşti) de care, după ce l-ai atins, numai o voinţă de fier şi Cel Atotmilostiv te mai pot izbăvi. Este chiar stadiul în care - dacă am fi cinstiţi cu noi înşine - am ajuns, nu o dată, şi noi: părinţi, elevi, dascăli, politicieni. Prin urmare, de fiecare dintre noi depinde să se angajeze sau nu în marea, singura aventură ce merită asumată până la capăt: aceea de aflare a mărgăritarului de mare preţ - dreapta socotinţă - în labirintul atâtor iluzii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • "Nimic din ce merită să fie învăţat nu poate fi predat"
    ninat [membru], 10.07.2012, 12:47

    Mi-a plăcut f mult textul dvs, am fost şi eu cîţiva ani profesor, ani suficienţi pt a înţelege că elevul este “ultimul vinovat” de felul cum arată rezultatele la bacalaurat, de felul cum arată tinerii în confruntarea nu doar cu bacalaureatul, ci cu viaţa, pur şi simplu. Am doar o completare la întrebările dvs legitime. Cele mai importante lucruri din viaţa unui om NU pot fi predate, pur şi simplu nu pot, ele trebuie descoperite pe cont propriu. Asta vrea să spună şi citatul din Oscar Wilde, "Nimic din ce merită să fie învăţat nu poate fi predat", pe care l-am pus drept titlu la prezentul meu comentariu. Mă opresc la ultima dvs întrebare, pt ce l-am socoti vinovat pe elev, “Pentru că nu ştie să se apere împotriva falselor modele, a falşilor prieteni, a falşilor educatori, a falselor învăţături?” , pe care o completez cu o altă întrebare : dar de ce anume are nevoie un tînăr pentru A ŞTI să se apere de tot ce enumeraţi dvs? Eu cred că pt a şti să se apere de toate falsurile cu care se va confrunta, un tînăr trebuie să aibă un singur lucru : exerciţiul gîndîrii. Şi asta este mare vină a şcolii româneşti, că, în predarea tuturor disciplinelor, NU pune preţ pe exerciţiul gîndirii cu care trebuie să rămînă un elev în relaţie cu o materie de studiu. Eu am făcut filozofia, am trecut prin experienţa confruntării cu şcoala asta înainte de 89, aşa că a fost o experienţă cam horror, norocul meu a fost că am avut cîţiva profesori care m-au învăţat ce trebe (Mircea Flonta, Ion Ianosi), iar profesorii ăştia m-au învăţat să îmi apar libertatea de gîndire în relaţie cu toţi cei ce vor să-mi călărească minţile şi să-mi înnegrească sufletul. Eu nu am o memorie prea grozavă, am uitam cam tot ce am învăţat prin şcoala de filozofie de la bucureşti, dar am rămas cu exerciţiul de a gîndi, graţie profesorilor amintiţi, aşa se face că cea mai tare filozofie am învăţat-o pe cont propriu. Carevasăzică, dacă şcoala românească ar pune preţ pe exerciţiul de a gîndi şi nu pe memorare, tinerii ar şti să se apere de toate falsurile enumerate de dvs, adică vor învăţa pe cont propriu tot ceea ce oscar wilde spune că merită a fi învăţat, dar nu poate fi predat.

  • elevii au dreptate
    ek, 09.07.2012, 10:54

    Sunt multe similitudini intre sistemul 'educativ' actual si cel clasic - ma refer cel putin la perioada pre-comunista. Invatamantul trebuie centrat pe formarea organica a unor personalitati creatoare,libere si responsabile - cetateni ai unei societati civilizate. Nu pe formarea de sclavi comunisti - buni de lucru, dar fara cap si coloana vertebrala.
    Pentru mai multe puteti citi de exemplu cartile lui John Taylor Gatto: http://www.ttfuture.org/files/2/pdf/gotto_interview.pdf

Spacer Spacer