Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Inscripţie


Marian Rădulescu

23.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Domnul - ni se spune de două mii de ani, de la Cincizecime - e Duh, e Lumină, e Învăţător. Prin urmare, orice om însemnat cu pecetea întreită a « naşterii din nou » este chemat să-L caute, să-L cunoască, să-L "mănânce". Este foarte comică, uneori, foamea omului de cele sfinte. În îndepărtatul ev medieval se spune că nu puţine au fost cazurile când oamenii (o parte din ei, în orice caz) au dorit ca potirul euharistic să conţină şi puţină vopsea răzuită de pe icoane, ca şi cum doar aşa Taina ar fi întreagă. (De aici până la cumplitele vremuri iconoclaste n-a mai fost decât un pas.) Alţii, mai sceptici (asemenea Scriitorului din Călăuza) îşi refuză intrarea în "camera dorinţelor" tocmai pentru că sunt puşi în temă, iar pilda Mistreţului din acelaşi apolog tarkovskian este cât se poate de edificatoare (şi de evergreen): cu buzele s-a rugat pentru sănătatea fratelui său (aproapelui, largo sensu), dar în sinea lui, lucrul pe care şi-l dorea cu adevărat (în acel loc de taină unde se împlineşte tot ce vrea omul, dar ceea ce vrea cu toată fiinţa lui, nu ceea ce spune că i-ar plăcea să aibe) era un sac cu bani. Şi primeşte nu ceea ce a cerut, ci - pentru că în această împrejurare nu te mai joci de-a uite popa, nu e popa - sacul cu bani după care, cu faţa nevăzută a inimii sale, râvnea. Iar apoi, ca Iuda, s-a spânzurat.
***
Cu câţiva ani în urmă am participat la o conferinţă susţinută de un intelectual român renumit în Aula Magna a UVT. La sfârşit, unul dintre cei prezenţi s-a găsit să-l certe pe vorbitor şi să-l acuze că - în scrierile sale, în conferinţele sale, în activitatea sa - nu s-a "impus" ca alţi intelectuali şi nu a reuşit să fie un "formator de opinie", o "călăuză" de nădejde, un "mentor" pentru cei tineri. Cel învinuit a spus că nici nu şi-a propus aşa ceva şi i-a dat de înţeles revoltatului ascultător că de fapt el are nevoie de un "învăţător" care să-l ţină de mână mereu, ori de un fel de "magician" cu carismă, gata să scoată din tolba cu poveşti "soluţia" salvatoare. Dar suntem oare altfel, fiecare din noi, atunci când refuzăm Învăţătura (care nu e altceva decât conştientizare, oglindire, devenire întru fiinţă) din dorinţa de a găsi un "învăţător" aspru şi neîndurător, care să ne îndrepte, să ne trezească, să ne cuminţească? Şi asta fiindcă doar Frumuseţea liturgică a Învăţăturii nu ne e de ajuns. Ne trebuie o "mână de fier" ca să ne scoată din impas, deşi nu cuvintele altuia, ci slovele tipărite - în chip tainic - în inima noastră ne aduc izbăvirea. Dar nu-i rău nici aşa. Măcar de ne-am folosi - de duhul blândeţii sau de-o voce fermă - pentru ca, doar-doar, să ne dezmeticim - ruşinându-ne - din înşelare şi să ajungem de la moarte (indiferenţă, plictiseală, rătăcire) la viaţă.  

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer