Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Artă şi Comunicare


Adrian Leonard Mociulschi

01.05.2013
Editura Curtea Veche
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adrian Leonard Mociulschi
Artă şi Comunicare
Editura Curtea Veche, 2013



Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****

Capitolul I
Acţiunea preliminară

Structura unitară a fiinţei umane determină percepţia valorilor estetice, produse de om, ca un întreg. Omul nu poate fi disociat de cultura pe care şi-o făureşte, aşa cum nici arta nu poate exista fără subiectul valorificator. Relaţia heraclitică Unu-Multiplu reflectă, poate, şi legătura indisolubilă dintre artă şi umanitate. Aceasta pentru că opera autentică pune în lumină atât personalitatea individuală a fiinţei umane (prin actul creator unic şi indivizibil), cât şi solidaritatea ontologică a colectivităţii umane.

Toate manifestările artistice pot fi reduse la numitorul comun al actului de comunicare. De aici rezultă sincretismul artelor, prin prisma căruia operele nu sunt atât de diferenţiate, chiar şi atunci când materia lor primă este diferită. Pictura poartă în germene ritmul muzicii, aşa cum muzica este o arhitectură sonoră. Poeţii au ritmat adesea versuri şi idei în tonuri melancolice, aşa cum pictorii au conferit panourilor proprii o armonie muzicală.

Opera de artă, dincolo de reprezentarea prin prisma unităţii şi a raţionamentului ajungând uneori până la negarea logicii, este purtătoarea mesajului artistic. Aceasta determină, adesea, o tranzacţie temporală între obiectul artei şi subiectul valorificator. Dacă mesajul artistic poate proveni din trecut, publicul va aparţine întotdeauna prezentului. Omul poate accepta sau respinge conţinutul mesajului artistic receptat, îl poate îngropa în uitare sau, dimpotrivă, îl poate consuma ca pe un fruct interzis. Imaginile zugrăvite estetic, din trecut, sunt tot operă a prezentului, pentru că cei care le privesc vor fi întotdeauna contemporanii unui cotidian etern. Istoria va rămâne mereu efectul vizibil al acţiunii oamenilor, raportându-se, permanent, la momentul acestui prezent fără sfârşit. De aceea, cartea de faţă îşi propune să iscodească şi dincolo de legăturile dintre obiectul şi subiectul artei, căutând relaţia dintre operă şi societate. Privirea noastră panoramică va scruta manifestările artistice, plecând din paleolitic şi ajungând până în secolul XX. În contextul marii diversităţi a fenomenelor estetice, mai cu seamă în muzică, atomizarea stilistică va fi condus la "pulverizarea în individual" (Ştefan Niculescu). De aici va fi rezultat dezacordul dintre avangardă şi publicul preocupat mai puţin de arta epocii sale. Nu trebuie să presupunem că acest fapt s-ar fi datorat vreunui sentiment de nostalgie al omului modern faţă de trecut. Să ne amintim povestirea biblică a Turnului Babel (Gen 11, 1-9). În avangarda muzicală, de pildă, inventarea unor sisteme de comunicare particularizate aproape pentru fiecare operă în parte a condus la fragmentare şi la pierderea înţelesurilor de către publicul receptor din secolul trecut. Golul astfel creat, asemeni vidului, avea să absoarbă curând opere de artă provenite din alte epoci. Astfel, muzica clasică a secolului al XIX-lea va fi ajuns muzică contemporană şi în prezent, formând atât nucleul repertoriului filarmonicilor, cât şi intrând, mai nou, în câmpul comunicării de masă.

Media a fost "sita" prin care s-a cernut, la scară globală, informaţia. Şi tot media a făcut informaţia accesibilă, democratizând-o. Cultura poate ajunge astăzi, în casele noastre, prin cablul de televiziune şi Internet sau prin cărţile din bibliotecă. Putem vedea în ziar imaginea gării St-Lazare, la fel de bine ca şi cum am privi-o prin fereastra trenului ajuns în terminalul parizian sau prin ochii lui Claude Monet. Este mai la îndemână să asculţi din fotoliul de acasă concertul de Anul Nou de la Viena, decât din filarmonica care respiră Strauss odată cu toţi melomanii aflaţi în faţa micului ecran. Dar, cu toate acestea, opera de artă va rămâne - aşa cum a fost din vechime - un lux pentru cei care şi-l pot permite. Suma pe care un spectator ar trebui să o scoată din buzunar pentru a putea asculta, de la faţa locului, faimosul concert vienez, poate ajunge până la aproximativ două mii de euro (în 2012) - fără a mai pune la socoteală, pentru un meloman venit de departe, şi costurile transportului internaţional, al hotelului etc. Iar nu de puţine ori găsim opera de artă în jocul achiziţiilor financiare. Dacă în Evul Mediu şi, mai cu seamă, în Renaştere, apare profesiunea de "colecţionar de artă" în rândul monarhilor şi al aristocraţiei, odată cu ascensiunea burgheziei s-au diversificat jucătorii care au creat piaţa de artă.

Raportul dintre creaţie şi comunicare este unul firesc şi necesar, pentru că oamenii au exprimat, prin opera de artă, lumea văzută sau lumea nevăzută, privind din exterior forma diverselor obiecte descrise fie printr-un limbaj al corpurilor, ca în geometrie, fie printr-o "aritmetică a sunetelor" (Debussy). De aceea, această fericită invenţie a sufletului omenesc, arta, va rămâne magică atâta vreme cât va purta visul, mai nou, pe aripile mijloacelor de comunicare în masă.

Multe dintre realizările epocii moderne au fost prezise de artişti vizionari, precum Jules Vernes, H.G. Wells sau Arthur Clarke, care au anticipat, în operele lor, apariţia aeronavei, a satelitului geostaţionar, a călătoriilor interplanetare. Dacă vom coborî pe firul istoriei, vom vedea că Leonardo da Vinci a prevăzut, înaintea tuturor, părţi esenţiale din arsenalul tehnico-ştiinţific al secolului XX - între care visul lui Icar pare a fi cel mai obsesiv. Prefacerile prin care a trecut umanitatea, de-a lungul timpului, au transformat radical noţiunea de comunicare. René Berger arăta că "aşa cum pumnul strămoşilor noştri a luat forma ciupercii atomice, la fel şi cuvântul a căpătat dimensiunile comunicării în masă." [1] Mai redutabilă decât energia nucleară şi mai relativă decât teoria de căpătâi a lui Einstein, noua formă pe care o îmbracă comunicarea în epoca modernă devine premisa tuturor mentalităţilor contemporane despre artă, precum şi şansa noastră de a o cunoaşte. Astăzi percepem doar ceea ce există în câmpul comunicării de masă: cărţile tipărite (iar nu manuscrisele autorilor), picturile în reproduceri (iar nu originalele din muzee sau colecţii particulare), înregistrările de pe CD-uri (iar nu din partiturile scrise de compozitori) etc.

De acum încolo reţelele de comunicaţie formează un singur univers cu cel al calculatoarelor şi al roboţilor. Ele dau posibilitatea să se îndeplinească o serie întreagă de alte sarcini în care distanţa este desfiinţată. Sateliţii oferă mijlocul cel mai rapid, cel mai simplu şi cel mai ieftin pentru a comunica şi a munci, dintr-un colţ într-altul al planetei. Ei au reuşit să completeze şi să unifice sistemul. [2]

În lumea tehnicii, de la "ceasornicul" astronomic al elinilor sau maşinăria de la Antikythera (secolul I d. H.) la calculatorul mecanic al lui Pascal (1645), maşina de calculat a lui Leibnitz (1673) şi primul microprocesor lansat pe piaţă în secolul XX (INTEL 4004), gânditorii au căutat permanent să pună în funcţiune mecanisme capabile să înlocuiască munca omului. În lumea artei, al cărei primat îl constituise, vreme de secole, unicitatea, se va manifesta aceleaşi simptom al automatizării. Odată cu mozartianul Musikalische Würfelspiele a fost creat primul automat capabil să genereze valsuri cu ajutorul unor cuburi având imprimate cifre pe fiecare faţă. S-ar părea că manifestările aleatorismului, făcând din hazard (sau probabilităţi) un principiu de creaţie, erau cunoscute cu mult timp înaintea lui Tristan Tzara (sau Iannis Xenakis).

Astăzi se scrie în mod curent muzică cu ordinatorul. Anii '70 amintesc de epoca renaşterii carolingiene, pe când regele franc Carol cel Mare i-a cerut lui Alcuin să reformeze şcoala. Pe aceleaşi meleaguri, peste veacuri, preşedintele Georges Pompidou avea să îi ceară compozitorului Pierre Boulez să fondeze o instituţie de cercetare în domeniul muzicii. Acesta a fost actul de naştere al celebrului IRCAM (Institut de Recherche et Coordination Acoustique/Musique). Aici calculatoarele au fost chemate, încă din perioada lor de pionierat, să automatizeze procesul componistic şi să creeze primele tehnologii muzicale bazate pe interacţiunea om-maşină.

Acum se ridică următoarele întrebări: în ce măsură sistemele informatizate se vor putea substitui omului în îndeplinirea vocaţiei sale artistice? Vor reuşi vreodată roboţii, fabricaţi după chipul şi asemănarea creatorului uman, înarmaţi cu "penelul" digital sau cu vioara electrică, să înlocuiască personalitatea unui pictor sau pe cea a unui muzician? Sau măcar uneltele lor? Adică vibraţia coardelor unui Stradivarius va putea fi înlocuită, oare, de un timbru "prefabricat", obţinut în urma unor procese de sinteză şi analiză sonoră? Tehnocultura, despre care René Berger ne vorbeşte ca un teoretician al Şcolii de la Toronto, priveşte mecanismele legate de procesul tehnologic al difuzării în masă a informaţiei odată cu democratizarea culturii în secolul XX. Va putea fi însă înlocuit mesajul artistic al omului de opera propriilor sale unelte, scheme sau automate?

Nu vom căuta răspunsuri deoarece acestea vor veni de la sine, aşa cum arăta şi marele savant Ştefan Niculescu: "Fiecare epocă are necesităţile ei. Cu siguranţă, viitorul va şti să aleagă muzica de care va avea nevoie." [3] În Artă şi Comunicare s-ar putea găsi unele indicii, aşa cum s-ar putea ca numărul întrebărilor şi al incertitudinilor să le depăşească.

[1] Berger René, Mutaţia semnelor, traducere de Marcel Petrişor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978, p. 23.
[2] Schreiber Servan Jean-Jacques, Sfidarea Mondială, traducere de Rodica Georgescu şi Sanda Mihăescu-Boroianu, Editura Politică, Bucureşti, 1982, p. 268.
[3] Sava Iosif, Ştefan Niculescu şi galaxiile muzicale ale secolului XX, Editura Muzicală, Bucureşti, 1991, p. 3.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer