Înainte de citirea cărţii... Artă şi Comunicare

Citiţi un fragment din această carte.


Adrian Leonard Mociulschi gândeşte călătorind, călătoreşte gândind. Mi se pare o realitate care îl caracterizează. Am intuit impresia aceasta şi în alte scrieri ale sale. Viziunea în timp, cu indicatoarele sale preferate, hotărnicite de fugă - în trecut, în viitor - îi oferă dimensiunea de extensie a discursului imagistic şi ideatic, dar şi siguranţa parcursului.

Se poate vorbi astfel şi despre paginile ce urmează, destinate lecturii. Cartea este construită ascensional, pe paliere numite capitole, menite să demonstreze înţelesul dintâi al "cimiliturii" inspiratoare, pe care "cititorul este invitat să o dezlege", cum spune autorul. Din start, scrisul se potriveşte unei viteze medii a derulării convorbirilor situate în jurul ideii-noţiunii-prezumţiei-permanenţei comunicării, recunoscute ca un spiritus rector al relaţiei celor patru dimensiuni posibile, înainte - înapoi - sus - jos, altfel spus faţă - spate - cer - pământ sau a fost - va fi - s-a înălţat - a coborât. Nu dezvăluim planul autorului, căci fiecare capitol-palier îl conţine în enunţul său, de la troglodiţi la hermenauţi şi borcanele marţiene, de la constatări la meditaţii. Enumerarea ar putea continua, pe calea acelei "cimilituri" deja menţionate.

Dar un astfel de text nu poate fi povestit, el trebuie citit şi, poate, mai ales, gândit ulterior, într-o ordine personală a înfăţişărilor, pentru a pătrunde înţelesul fiecărei definiri ce se roteşte în jurul inelului comunicare-comunicaţii-viteză. În bagajul călătorului găsim lecturi diverse, referenţiale, surprinzătoare, descriptive. De asemenea, autorul ne conduce spre descoperirea unor taine contemporane, printre care manipularea ni se pare cea mai ameninţătoare, aşa cum incertitudinile par cele mai inspiratoare. Suntem altundeva decât în antichitate sau sub adâncimea apelor. Este ceva, anume, cu totul nou? Da, căci cititorul nu se află pe un domeniu al constatărilor, ci are cheia în mână, pentru a deschide poarta întrebărilor, tot atât de numeroase ca şi răspunsurile. În muzică, Barocul numea o astfel de întrupare sonoră "fantezie". Prin scris, monologul lui Adrian Leonard Mociulschi sună, comunică până când ajunge, din riscul de aflare a tâlcurilor adevărului, să se-ntâlnească cu o "cadenţă întreruptă". Atunci se opreşte, aşteptând drumul spre o altă carte.

Adrian Leonard Mociulschi, plimbându-ne printr-o fantastică panoramă a tuturor artelor şi a gândirii, peste mări şi ţări şi peste mileniile istoriei umane, ne descoperă legături şi corespondenţe la care n-am cugeta în chip firesc − şi care totuşi sunt, şi care ne asigură că arta nu numai că nu se răspândeşte, ci n-are semnificaţie, n-are fiinţă, fără comunicarea dintre Creator şi noi.
O carte originală, care merită să fie citită.