Femeia de pe tavan şi lumile interioare

Citiţi un fragment din această carte.


Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. A absolvit Secţia de Jurnalism-Engleză a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timişoara, iar în prezent este jurnalistă şi locuieşte în Bucureşti. În anul 2004, a debutat cu volumul de versuri MOV (Editura Prier). În anul 2007, i s-a publicat al doilea volum de poezie, Lavinucea (Editura Cartea Românească), în urma câştigării Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. A mai apărut în volume colective cum ar fi: Mai am un singur Doors (Editura Blumenthal, 2011), Primul meu porno (Editura ART, 2011), Moş Crăciun & Co (Editura ART, 2012). În anul 2005, a câştigat Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara.
 
Viaţa lui Aprilie se schimbă după ce descoperă că pe tavanul din apartamentul ei locuieşte o altă femeie. Din acel moment, fata - copil şi femeie, într-un trup prea strâmt - nu mai este niciodată singură, iar timpul, spaţiul şi memoria devin de necontrolat. Sfârşitul lumii se consumă, bărbaţii dispar şi reapar cu alte chipuri, iar realitatea se dedublează. Lumea 1 şi Lumea 2 îşi câştigă autonomia. Rămâne de văzut dacă întâmplările, aproape magice, care se petrec sunt aievea sau doar în capul protagonistelor, ale căror vieţi se suprapun şi, în acelaşi timp, tind să iasă dintr-o captivitate autoimpusă.
 
La mine-n cap este debutul în proză al poetei Lavinia Bălulescu.
   
Lavinia Bălulescu este o povestitoare-magician. În romanul ei de debut, La mine-n cap, proaspăt apărut la Cartea Românească, vocea personajului feminin narator, Aprilie, transformă banalitatea existenţei într-o lume interioară magică, sensibilă, captivantă prin stranietate. Folosindu-se din plin de exerciţiul poeziei, fructificat în cele două volume de versuri anterioare, MOV (2004, Editura Prier) şi Lavinucea (2007, Editura Cartea Românească), Lavinia Bălulescu propune de această dată un intens roman-poem al dedublării, în care epicul este completat, acaparat şi transfigurat de un lirism deopotrivă ludic şi grav, realist şi fantastic.
 
Lumea lui Aprilie este populată de imagini ale iubitului Tudor şi ale surorii fără o mână a acestuia, frânturi de viaţă cotidiană, amintiri din diverse etape ale existenţei, vise şi neîntrerupte explozii de imaginaţie, din care cea mai spectaculoasă este proiecţia nelipsitei femei de pe tavan, personajul cu care protagonista dialoghează sau, mai exact, face schimb de monologuri sau de voci narative. De altfel, "La mine-n cap" este un exerciţiu demiurgic repetat, în care Aprilie este creaţia autoarei, dar imaginează la rândul său femeia de pe tavan, ale cărei poveşti subsecvente constituie cele mai poetice părţi ale romanului. Un joc nesfârşit de oglinzi, o spirală narativă care câştigă la fiecare pas o libertate tot mai mare, ameţitoare şi fermecătoare. În La mine-n cap, graniţele între prezent, trecut şi posibil se estompează, iar realitatea îşi găseşte ecoul în vis şi imaginar.
 
Scriitura fluidă şi foarte plăcută a Laviniei Bălulescu te ţine captiv prin forţa şi uşurinţa de a construi imagini poetice, suprarealiste şi absurde pe alocuri; prin siguranţa controlului asupra unui bogat flux al conştiinţei; prin atenţia cu care încarcă emoţional detaliile vieţii afective; prin libertatea deplină oferită sensibilităţii feminine de a filtra tot ce o înconjoară.
 
În ciuda aparenţelor, La mine-n cap este un roman realist, însă nu în sensul că s-ar ocupa, prin vocea unui autor omniscient şi presupus obiectiv, de o lume exterioară, populată de multe personaje, uşor identificabilă şi clasabilă. Stările, trăirile şi emoţiile regăsite în acest roman la persoana întâi - de la teama de boală, moarte şi sfârşitul lumii, la iubire, durerea despărţirii şi fragmente de fericire şi tristeţe - sunt apanajul firilor sensibile, poetice, predispuse la a vedea altfel lumea, şi tocmai de aceea La mine-n cap este de fapt o operă de un acut realism psihologic.
 
Romanul este dialogul unui personaj cu sine însuşi, un plonjon în abisul minţii, dar şi o încercare eşuată de a ieşi din captivitatea propriului eu, după cunoaşterea şi asumarea totală a celuilalt din noi, a femeii de pe tavan.