În loc de prefaţă la Cu dragoste despre un popor de cuci

Citiţi un fragment din această carte.


Emigrată în 1993, foarte tânără, Irina Pavlovici trăieşte la Paris. Absolventă a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, este posesoarea unui master în finanţe internaţionale la HEC (École de Hautes Études Commerciales) din Paris.
 
Ce a putut-o îndemna pe această matematiciană de formaţie, înzestrată cu un spirit ascuţit şi precis, să se lanseze în aventura literară concretizată în paginile acestui mic roman de debut? Răspunsul poate fi simplu:însuşi universul plin de viaţă şi de haz, multicolor, pitoresc al comunităţii române din Paris.
 
Paginile care urmează nu sunt autobiografice: spre deosebire de eroina cărţii, autoarea are o viaţă de familie împlinită şi este mama unui băiat de opt ani, căruia, de altfel, îi dedică prima ei carte.
 
Pe de altă parte însă, alături de ea, se impune încă de la prima pagină un alt personaj principal, un personaj colectiv, grupul de români care îi sunt prieteni. O entitate cu trăsături bine definite, cu un mod de viaţă care îi este propriu şi pe care îl importă în noul "acasă", o lume care respectă tradiţiile şi regulile ei ancestrale, abia nuanţate de contactul cu patria de adopţie. O lume pe care autoarea o priveşte cu afecţiune şi cu umor, cu un sentiment de apartenenţă discernabil în fiecare frază. Iar componenta autobiografică a textului literar bazat pe experienţa vieţuirii în sânul acestei comunităţi este de netăgăduit.
 
Au existat scriitori care au descris obiceiurile, sentimentele, modul de a gândi al comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul altor ţări, italieni, chinezi, englezi, greci. Cu siguranţă că este un noroc pentru ei, dacă ne gândim la zicala care spune că a cunoaşte înseamnă a iubi.
 
Românii din Franţa, remarcaţi mai ales prin poncife şi prin articole de scandal din ziare, mal connus, mal aimés, nu-şi găsiseră cronicarul. Se pare că acest moment a sosit.
 
Noi, cei de "acasă", vom citi cu plăcere această carte scrisă într-un stil alert, vioi şi fluent. O vom citi şi vom zâmbi, recunoscându-ne.
 
Dar, pentru neamurile de pe teritoriile care găzduiesc comunităţi de români, dincolo de trama poveştii, cartea aceasta, scrisă cu talent de un locuitor al celor două lumi, se va constitui poate într-un mic dicţionar. O fereastră deschisă spre o privelişte care li se va părea europenilor exotică, ciudată, poate fermecătoare. O poartă spre cunoaşterea musafirilor români.
 
Şi atunci, cunoscându-ne, există speranţa că ne vor înţelege.
Şi poate, de ce nu?, că ne vor îndrăgi...