Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

10 pentru TIFF 2013: Prefer să sper că ceea ce urmează e mai important decât ceea ce a fost


Liviu Pintileasa, un interviu cu Mihaela Trofimov

02.06.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cu privirea pierdută de multe ori, prea puţin comunicativă şi apăsată parcă de-o tristeţe acută, ar putea trece pe lângă tine pe stradă neobservată. Norocul şi damnarea ei se numeşte teatru. Acolo, pe scenă, e fericită, e puternică, e acasă, e de multe ori "tot ce contează", are sens, trăieşte. E ceva în fiinţa asta ce te loveşte în piept cu primul pas făcut de ea pe scenă, e ceva ce te prinde în mreje. Pe mine m-a prins. Bine de tot. E o capcană ticluită de talentul, harul acestei actriţe, ce te va purta prin stări minunate, prin viaţa unor personaje atât de reale... Lasă-te condus de ea de vrei să descoperi dragostea de teatru, de scenă, de meşteşugul ăsta al actoriei şi te asigur că vei tot reveni să o vezi. O găseşti la Brăila, la Teatrul "Maria Filotti", la Focşani, în Bucureşti la Unteatru sau în festivaluri prin ţara.


Liviu Pintileasa: Bună Mihaela! Ai timp să-mi răspunzi la câteva întrebări sau povestesc eu despre tine?
Mihaela Trofimov: Deşi e tentant să te las pe tine să povesteşti, aleg totuşi să răspund singură. Dă-i drumul , năuceşte-mă.

L.P.: Şi... pleci la Cluj!? N-ai nevoie de un şofer bun şi pe deasupra şi cinefil?
M.T.: Care-i următoarea întrebare?

L.P.: Te-a surprins, sperai să participi?
M.T: M-a surprins destul de tare. Ştiam de ediţia din 2012, chiar mi-a trecut prin mână broşura celor "10 pentru FILM", dar nu mi-a dat prin minte că m-aş putea număra şi eu la un moment dat printre cei selectaţi.

L.P.: Oricum, ştiu că-ţi doreai să mergi la festival.
M.T.: De ani buni îmi doresc o minivacanţă la Cluj în perioada festivalului, şi nu ştiu cum, n-a fost să fie.

L.P.: Îţi place Clujul?
M.T.: Îmi place foarte tare. Şi-mi ziceam că "uite, iar începe TIFF-ul şi probabil va mai trece un an fără să apuc să iau drumul Clujului, să mă bucur de un festival, ca un actor iubitor de filme ce sunt".

L.P.: E, uite că acuma mergi cu treabă!
MT: Da, unde n-ar da Dumnezeu să tot am treburi de genul ăsta!

L.P.: Şi... zi-mi de teatru, cum e? Te-ai lămurit? Mai vrei? Te-ai plictisit?
M.T.: Hmm... mai vreau, tocmai pentru că nu m-am lămurit încă... şi nu, nu m-am plictisit, nici pe departe! Oricum, actorii rămân toată viaţa nişte copii care trăiesc cu speranţa că ceea ce urmează e mai important decât ceea ce a fost. Asta-i fereşte de plictiseală. E trist să vezi oameni plictisiţi, oameni care nu se mai bucură, care nu mai au aşteptări. Sper să nu ajung să trăiesc aşa ceva, sper să am puterea să găsesc resurse pentru entuziasm chiar şi atunci când totul în jurul meu sau în mine pare gri. Aşadar, nu plictiselii, nu resemnării, nu indiferenţei! Refuz să stau doar şi să aştept o distribuţie pe un avizier, în speranţa că poate poate o apărea ceva să mă stârnească cu adevărat. De ceva timp descopăr, gust din plăcerea de a provoca lucrurile, proiectele... sunt atât de multe lucruri de încercat, de simţit, de făcut, atâtea idei de întrupat, energia mea dă uneori pe-afara... oi fi un pic patetică acum dar asta e!... au fost perioade în care mă autocompătimeam şi aşteptam să se întâmple nu ştiu ce minune... ăsta nu e un drum, e o fundătura... nu mai vreau să mă las să mai ajung vreodată aşa... m-am dezlănţuit, opreşte-mă!

L.P.: Filmul e pasiune, parte din meserie sau un vis?
M.T.: Firesc ar fi să fie parte din meserie. Am gustat din prăjitura asta de se cheamă film şi m-am îndrăgostit iremediabil de ea, dar nu mă gândesc cu disperare sau cu încrâncenare că trebuie să fac film; sunt destul de relaxată şi am convingerea că dacă e să-l fac, îl voi face, oricât de târziu se va întâmpla asta.

L.P.: Avem exemple de actori a căror întâlnire cu lumea filmului s-a produs foarte târziu. E doar o chestiune de şansă?
M.T.: Hai să zicem că e şi o chestiune de şansă, dar sunt multe alte chestiuni în joc. Uneori şansa trebuie provocată un pic, ajutată să se nască pentru tine. Pe de o parte sunt foarte mulţi actori al căror talent se iroseşte, pe de altă parte nu e drept să aruncăm chiar totul în spinarea norocului. E complicat. E o discuţie întreagă aici. Ţine de numărul filmelor, de disponibilitatea regizorilor de a căuta mai mult înainte de a decide, de rutina probelor în viaţa unui actor, pentru că dacă ai parte de câte o probă, două pe an, sau mai rău de-atât, e clar că ai emoţii uriaşe şi până să ajungi să le controlezi eşti de mult în drum spre casă... asta nu e o scuză, e realitate, am colegi care nu au fost chemaţi în viaţa lor la vreo probă.

L.P.: Care-ţi sunt aşteptările după această selecţionare?
M.T.: Dacă măcar un singur om va spune "fata asta are ceva interesant, trebuie să o chem la probă" se va chema că TIFF-ul îşi va fi atins scopul, din momentul acela va depinde numai de mine să fiu sută la sută pregătită să fac faţă.

L.P.: Încheiem? Mai vrei să zici ceva?
M.T.: Doar că e minunat că TIFF-ul există şi că s-a gândit să pună în lumină figuri noi... e multă dragoste pentru actor în gândul ăsta!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Spacer Spacer