Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce e aia Biblie, nea Nicule?!


Marian Rădulescu

02.08.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ianuarie 1990 eram în armată, aşteptând liberarea. TVR începea să emită non-stop şi nu ne mai luam ochii de la ştiri, de la emisiunile de divertisment care, deşi stinghere, păreau o minune după anii cenuşii de propagandă. Privind la chipurile de preoţi costumaţi în veşmintele pe care Biserica Ortodoxă le păstrează pentru clerici încă din veacul al IV-lea de creştinism, aud comentariul unuia dintre ofiţerii lângă care mă aflam în sala de conferinţe a comandamentului. O să fie nevoie - spunea el - de zeci de ani până oamenii să se deprindă iar cu prezenţa preoţilor în societate, până să reînveţe - cum spunea poetul Grigore Vieru - să-şi "reaprindă candila-n căscioare, lângă busuiocul cel mereu"... Trecuseră mai bine de 50 de ani de când preoţii erau - cu excepţiile de rigoare - un fel de ciudăţenie exotică, iar bisericile un fel de muzee. În volumul Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, monahul de la Rohia este întrebat de Zaharia Sângeorzan ce va fi Biblia - "Cartea Cărţilor", "o mitologie cu ochii deschişi spre orizontul profeţilor" - pentru secolul XXI. Răspunsul său surprinde foarte bine dezbisericirea (şi încă neîmbisericirea) minţii multora, mai cu seamă a celor din intelighenţia: "Nu ştiu. Ştiu că o elevă particulară a mea, o fată de 18 ani, deşteaptă, fiica unor intelectuali, mi-a pus această întrebare: Biblia... Tot aud de Biblie. Ce e aia Biblie, nea Nicule?!"


Deisis

Într-un mijloc de septembrie al anului 2013 asist la deschiderea festivă a cursurilor unei şcoli. Este invitat, aşa cum presupun că se întâmplă în majoritatea instituţiilor de învăţământ din România, un preot ortodox asistat de crâsnic. Nici n-a început bine citirea rugăciunilor pentru bunul mers al învăţării, pentru luminarea dascălilor, elevilor etc., că unii învăţăcei pufnesc în râs. Imediat înţeleg că pricina este glasul gutural, voit nazal pe care crâsnicul (un tânăr), probabil din dorinţa de a epata, şi l-a fabricat ad-hoc. Mă gândesc că dacă puştii ar da mai des pe la biserică nu le-ar mai părea haioase cântările bisericeşti. Apoi îmi spun că ar întâlni cam aceleaşi (involuntare?) bufonerii. În acest sens, cred că scepticii - tineri sau mai puţin tineri - faţă de slujbele bisericii, faţă de mediul bisericesc (adesea pestriţ), refuză nu frumuseţea Ortodoxiei (pe care încă nu au început s-o descopere), ci - acolo unde este - stridenţa, prostul gust, făcătura.


Hristos în slavă - icoană de Andrei Rubliov

Prea adesea uităm că - oricât de superficial ar trăi, ar gândi, ar simţi - omul caută firescul - într-o rugăciune, într-o iubire, într-o prietenie. Nu cred într-o lume "nemântuibilă". Ci doar într-una din ce în ce mai greu mântuibilă din cauza unei dependenţe crescânde faţă de mediocritate. E trist şi întristător când constaţi că repertoriul de pop entertainment (hrană spirituală pentru generaţii întregi) a ajuns cu mult sub limitele derizoriului. E nu mai puţin trist şi întristător când vezi cum derizoriul şi lucrul de mântuială au ajuns să populeze până şi spaţii în care altădată puteai întâlni doar frumuseţea transfiguratoare şi limpezimea  icoanelor bizantine şi a cântului gregorian sau psaltic, necontaminate de mode şi dantelării. Dar, nu-i aşa, să luăm binele din rău: celor care se încăpăţânează să creadă că frumosul şi poezia nu au murit, nu le rămâne decât să caute la caşcaval, iar nu la găurile care-l compun.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer