Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pax


Diana Cuzic

09.08.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Pacea fie cu tine!" Întotdeauna mi-a plăcut această expresie. Ascunde atât de multe sensuri şi o dorinţă de bine greu de egalat de o altă urare de orice fel. Implică, pentru mine, atât pacea interioară pe care o merită fiecare, împăcarea cu sine şi cu ceea ce îi este dat să trăiască, dar şi pacea exterioară, a gesturilor, faptelor şi acţiunilor noastre de aici sau de aiurea. Să porţi cu tine dorinţa de pace, de linişte şi de bine. Ce poate fi mai frumos decât atât?

Ne place să spunem că în viaţă trebuie să ştim să apreciem micile bucurii. Uităm uneori, însă, că cel mai de preţ dar pe care ni-l facem unii altora este pacea. Pacea aceasta atât de banală încât aproape că nici nu-i mai sesizăm importanţa, pacea care face posibile aceste mici bucurii cu care ne umplem vieţile. Uităm cât de importat este să trăieşti fără spaima unui atentat, a unui nou conflict armat, a unei ameninţări zilnice pentru noi şi cei dragi. Suntem norocoşi pentru că nu ştim cum sună focul unei arme pe stradă, pentru că nu avem reflexele formate pentru un astfel de eveniment, pentru că nu ne temem că ar fi posibil ca un copil să nu se mai întoarcă de la şcoală din cauza cuiva care crede că îl poate folosi într-un fel sau altul pentru propriile interese.

Ne agităm pentru lucruri inutile, pentru nimicuri, ne pierdem timpul cu oameni cu care nu avem nimic în comun din motive pe care nu le înţelegem nici noi la o privire mai atentă. Dar cei mai norocoşi dintre noi au parte de momente de graţie, de pace, pe care au înţelepciunea nu doar să le trăiască, dar să le şi tezaurizeze în colţul acela de inimă care face diferenţa. Vorbesc despre momentul acela de dinainte de răsărit când, dacă eşti cumva la pescuit, simţi fizic cum pacea coboară peste tot ceea ce te înconjoară. Se face parcă dintr-o dată şi mai linişte şi apoi începi să auzi zgomotele făcute de peşti care încep brusc să sară, nevăzuţi. Îţi spui iniţial şi orgolios că te sfidează, dar apoi iţi dai seama că pentru ei nu exişti, că mişcările lor fac parte dintr-un ritm al naturii la care tu, intrusul, ai noroc să asişti. Şi atunci laşi pacea să coboare peste tine şi devii parte a întregului. Trăieşti aceeaşi senzaţie atunci când după efortul escaladării unui vârf de munte te întorci pentru prima oara ca să vezi ceea ce ai în jurul tău şi eşti strivit de frumuseţea care ţi se oferă gratuit sau când eşti noaptea pe malul mării şi asculţi valurile izbindu-se de ţărm într-un ritm care pare la fel de vechi ca timpul.

Nu ştiu cum este pentru alţii, dar cred că poţi prinde aceste momente de pace doar atunci când eşti singur, doar cu tine, atunci când te apleci un pic asupra ta şi înţelegi cât de norocos eşti că eşti aici şi nu în altă parte. Poţi trăi aceste momente oricând: într-o dimineaţă de duminică, devreme, când oraşul este adormit şi liniştea încă domneşte, când îţi contempli câmpul proaspăt înflorit şi simţi satisfacţia muncii bine făcute, ba chiar şi atunci când stai pe o terasă şi priveşti trecătorii. Cred că suntem datori să savurăm fiecare moment de acest fel, să-l preţuim la justa lui valoare, să înţelegem cât de efemer poate să devină şi că nu este un dat.

Suntem o generaţie de oameni norocoşi. Norocoşi pentru că trăim războaiele doar la televizor, pentru că ne putem face visuri şi planuri pentru noi şi copii noştri, pentru că trăim într-o lume aflată în pace încă de dinainte de a ne naşte. O sa îmi spuneţi că nu este adevărat, că am trăit Războiul Rece. Mai gândiţi-vă o dată. Războaiele noastre sunt mici, meschine, de familie sau conjunctură. Din fericire, ne războim religios doar prin cuvinte, nu am fost puşi în postura de a ne apăra drepturile, identitatea şi libertatea cu arma în mână împotriva unora care cred că lumea este terenul lor de joacă, nu am fost nevoiţi să ne apărăm copiii de traficanţii de droguri care încearcă zilnic să-i racoleze pentru afacerile lor, trimiţându-i departe, printre străini pentru a le oferi şansa unei vieţi normale. Nu trăim într-o lume perfectă. Suntem uneori meschini, uneori răi, uneori mincinoşi, delăsători sau invidioşi. Cu toate acestea avem un lucru în comun: pacea care ne permite să ne bucurăm, să ne revoltăm sau să ne întristăm. Să fim recunoscători, aşadar, că ne putem trezi dimineaţa fără spaimă, că străzile şi clădirile ne sunt întregi şi străjuite de copaci, că în pieţele publice nu riscăm să fim făcuţi bucăţi în urma unui atentat, că putem spune şi trăi acest îndemn "pacea fie cu tine!"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer