Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveste moralizatoare


Alina Andrei

02.06.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O vorbă înţeleaptă din bătrâni spune că doar după ce intri în pielea altuia poţi să-l înţelegi cu adevărat. Mai este o zicală legată de galoşii altuia, sau de mocasini, în funcţie de continent. Ca toate vorbele înţelepte şi acestea au un scop moralizator. Altfel nu s-ar mai numi vorbe înţelepte. Morala (deşi toţi o cunosc o spun şi eu, ca să nu existe nici un dubiu ), constă în faptul că oamenii ar deveni mai îngăduitori cu semenii lor, le-ar înţelege mai bine necazurile şi nu i-ar mai judeca dacă ar intra pentru scurtă vreme, simbolic, în pielea acestora. Sunt de acord! Lumea ar fi un loc mai bun dacă toţi ne-am imagina că suntem în locul altora (în special în pielea celor pe care nu îi suferim, celor care ne sunt antipatici, dar nu numai).

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă pescarii s-ar pune în solzii peştilor, chiar în momentul când aceştia se prind în cârlig sau când cuţitul le sfârtecă burta şi le scoate maţele. Nu în momentul în care sunt în uleiul încins, în tigaie, căci atunci peştii sunt morţi şi nu are sens să te pui în pielea unui mort. Totuşi nu este bun exemplul. Teoretic, pescarii care s-ar "materializa" în peşti, odată întorşi în pielea lor de pescari, impresionaţi de suferinţele victimelor ar renunţa la pescuit. Ar fi chiar o tragedie (doar pentru vegetarieni, nu) dacă măcelarii ar urma exemplul pescarilor. Vitele şi găinile ar umbla nestingherite pe coclauri şi nu ar mai ajunge în veci în farfuriile noastre.

Dar să lăsăm astfel de exemple, să ne gândim doar la pielea oamenilor. Cu ceva vreme în urmă am văzut un documentar despre locuitorii Georgiei. Georgia este o mică ţărişoară, ce a făcut parte din marea mamă Rusia, şi are capitala la Tbilisi. Are 5,46 de milioane de locuitori (plus sau minus câţiva, în funcţie de câţi au murit şi câţi s-au născut în timp ce scriam eu aceste rânduri). Georgienii sunt mândrii de ţara lor, aşa cum ruşii se mândresc cu Rusia (logic de altfel şi firesc). Ei se mândresc şi mai mult cu familiile lor. Ţinând atât de mult la clan şi din alte motive ce au legătură cu tradiţiile (plus cele pe care eu nu le cunosc), georgienii au tendinţa să dea cu parul în vecini. Acest procedeu e doar aparent bădăran şi vulgar. Îşi are originea cu sute de ani în urmă, când s-au construit turnuri înalte de piatră în care familiile se refugiau cu căţel, purcel, în timpul ostilităţilor cu vecinii. Vecinii din sat, nu mă refer la vecinii de peste graniţă. Acum. în loc de bâtă şi tunuri ruginite se folosesc pistoale de ultimă generaţie.

În cimitirul unui sat de lângă Tbilisi, anumite morminte sunt înconjurate cu sârmă ghimpată. E un semn că morţii din ele au fost victimele răzbunării. Pe pietrele de mormânt aceste victime sunt înfăţişate cu kalaşnikovul în mâini, în cămăşi închise la culoare (eventual fluturânde) şi cu bentiţă trasă pe frunte, gen Rambo. Sârma îi protejează simbolic de eventualele gesturi de pângărire ale duşmanilor. În anii '50 două familii s-au certat la cuţite (la propriu, şi nu la figurat) din cauza unei injurii comise cu ajutorul unui porc. Este un caz real. Porcul în cauză a îndrăznit să treacă în ograda vecinului. Vecinul acesta pe bună dreptate s-a simţit ofensat, considerând că stăpânii porcului i-au arătat că există o anumită asemănare între dobitoc şi dânsul. O asemenea ofensă se spală numai cu sânge în acele locuri. Stau drept dovadă mormintele înconjurate cu sârmă ghimpată şi văduvele cu baticuri negre.

Să ne imaginăm acum ce armonie ar fi fost în acel sătuc din Georgia, dacă fiecare ar fi intrat în pielea vecinului-duşman, pentru o scurtă perioadă. Cum nu ştiu cum se numesc acei oameni, o să mă descurc cum pot. Să zicem că Stăpânul Porcului a intrat în pielea Omului Fără Porc. Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, idilică am putea spune, Stăpânul Porcului din pielea Omului Fără Porc iese în ogradă, se întinde la soare, se scarpină în partea dorsală şi scuipă peste gard, fericit că flegma lui a trecut la vecin în curte. Apoi a avut o revelaţie! Scuipatul a ajuns în grădina care fusese a lui (să ne imaginăm că omul păstrează ceva din conştiinţa fostului trup). Înainte să se ducă la treburile lui, a aruncat câteva cuvinte muierii vecinului, legate de disponibilitatea dânsei de a întreţine relaţii sexuale cu oricine şi oricând. A râs satisfăcut până când, vag, i-a trecut prin minte că parcă a fost soţia lui. Şi-a promis că o să vorbească mai frumos. De aici putem să deducem la ce sunt bune înţelepciunile bătrânilor. Stăpânul Porcului din pielea Omului Fără Porc a devenit mai politicos.

Apoi şi-a dat seama că el niciodată nu s-a culcat cu nevasta Omului Fără Porc, lucru pe care a avut grijă să-l îndrepte în următoarele două minute. Femeia s-a iubit cu el, ca orice muiere cumsecade, deoarece credea că e soţul ei. Aşa... Nu are sens să mai lungesc povestea, care de altfel e previzibilă. Omul Fără Porc intrat în pielea Stăpânului Porcului a devenit şi el mult mai politicos. Se ducea mai des la biserică. În plus şi-a dat seama ce stupid e să pui mâna pe kalaşnikov din cauza unui animal. Apoi s-a culcat cu vecina lui (nu, nu a comis un păcat, căci în acele momente îi era soţie), a furat cartofi din grădina de peste gard (la urma urmei nu se numeşte furtăciune, deoarece înainte de schimbarea de trupuri erau cartofii lui). Să nu uităm aspectul cel mai important. Datorită acestei schimbări de trupuri cei doi georgieni nu s-au mai împuşcat din cauza porcului, şi drept urmare rudele lor nu au fost nevoite să se ucidă reciproc, cum se obişnuieşte în acele locuri când se spală onoarea. Cei doi l-au împuşcat pe un al treilea pentru un motiv mult mai serios. Ceva legat de o privire nu tocmai duioasă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer