Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XIV)


Dan Recheşan

11.01.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
19.

EVLYA CELEBI

Oricît de înţelept şi de umblat prin lume era Evlya Călătorul, tot se adeverea lucrul acela simplu că nimeni nu poate să le ştie pe toate. El nu izbutea să dea de capăt înţelesului şi nici să desluşească visul în care i se spunea că a treia cheiţă care deschidea Cartea se afla sub un munte de piatră din ţara Misir, aşa că se hotărî să rămînă-n loc, pînă cînd răbdarea sa va dobîndi tăria pietrei. Trăi vreme de şase zile în post negru, căci venise luna shawwal cînd toţi dreptcredincioşii ascultă de acel hadith al Profetului care spune aşa:
"Oricine posteşte în luna Ramadan şi urmează cu încă şase zile după sărbătoarea Al-Fitr, va fi ca şi cum a postit pentru toată viaţa."

La sfîrşitul celor şase zile se sui în şaua cămilei sale de culoarea sării şi o porni spre Lüleburgaz cu gîndul să ajungă la Varna, iar de acolo să se îmbarce pe un caic care mergea spre Istanbul. Dintr-o pricină nedesluşită, după cîteva leghe se opri, deşi nu se făcuse încă amiază şi făcu popas într-un crîng. Spre mirarea sa, deşi venise toamna, crîngul acela era plin cu tufe de trandafir sălbatic şi liliac înflorit, iar aerul îmbălsămat mirosea tare, ca-n miezul verii. Şi, simţindu-se obosit, lăsă cămila să se aşeze, iar el se tolăni în umbra parfumată şi adormi deîndată.

Visul pe care-l visă i se desfăşură în ochii minţii, atît de lămurit şi de adevărat, încît la trezire se apucă să-l scrie slovă cu slovă, ca să nu le uite, în cărticica cu însemnări de care nu se despărţea nicicînd.

PROFETUL IDRIS

Călătorul se pomeni pe un ţărm al Mării Negre la ceasurile amiezii. Privi o vreme talazurile mici care răscoleau plaja pustie şi aşteptă, nici lui nu-i era limpede ce anume. Nicio făptură vie nu se vedea în preajmă, nici ţipăt de pescăruş ori foşnet de iarbă nu se auzea în acel ceas şi, pesemne, ar fi pornit de-acolo mai departe căutînd sălaş pentru noapte dacă n-ar fi zărit un nor vineţiu care întuneca tot cerul şi se cobora spre ape. Rosti repede, ca apărare, rugăciunea salat jaami' ah şi se pregăti să întîmpine primejdia. Norul se desfăcu precum o perdea sfîşiată, iar din adîncul lui se ivi un bărbat înalt, cu turban alb şi barba asemenea care începu să păşească pe apă, aşa cum ar fi păşit pe pămînt, pînă ajunse în dreptul lui şi-i spuse:
"Nu te teme, Călătorule, căci eu sunt trimis să-ţi îndrum paşii nu să ţi-i încurc! Da, nu te mira, numele meu este Idris iar Allah, Atotştiutorul şi Atotstăpînitorul, fie-i în veci numele lăudat m-a trimis către tine!"

Celebi se minună îndelung, iar acel bărbat luminat de razele înţelepciunii veşnice îl întrebă:
"Ai temeiul că odată ce ai să găseşti mijlocul de a deschide cartea vei găsi într-însa numai lucruri cu folos?"
"Înşallah, am acest temei, răspunse Celebi, că învăţăturile Ei îmi vor folosi pentru apărarea credinţei celei drepte şi în aflarea adevărului!"

Iar Idris zîmbi cu îngăduinţă ca şi cum s-ar fi aşteptat:
"Atunci, poţi porni spre ţara Misir ca să afli acolo a treia cheie care deszăvoreşte cartea!"
"Dar, cum, preaînţeleptule, căci mi s-a spus că ea se află sub un munte de piatră, pe care nici puterea tuturor înţelepţilor lumii nu-l pot clinti?!"

Şi profetul îşi mîngîie barba de culoarea zăpezii şi arătă cu o mişcare largă a mîinii ţărmul pustiu şi întinderile nesfîrşite ale stepei:

"Atunci trebuie să cauţi puterea celor neştiuţi şi nevăzuţi de ochiul omenesc. Acum multă vreme, pe-aceste locuri trăia un neam de oameni altfel decît altă stirpe pămînteană. Se închinau aerului, focului şi apei, duhurilor pămîntului şi ale pietrelor. În urma lor n-au rămas temple sau ruine de oraşe întărite, dar iscusinţa lor de a pătrunde în visul oricui şi de a-l face să trăiască aievea, ceea ce numai în vis este cu putinţă, a fost neasemuită. Vorbeau cu vîntul, cu pietrele, cu păsările şi animalele în graiul lor, cercetau crugul vremii, dar cea mai de neclintit iscusinţă a lor era că puteau să vîneze visele altora, aşa cum vînătorul prinde în laţ o pasăre sau o gazelă. Atunci cînd firul vieţii li se curma, erau îngropaţi în picioare şi, lucru de mirare, în pofida faptului că locurile acestea au fost dintotdeauna mlăştinoase, capul lor nu putrezea niciodată, iar mintea le rămînea vie. Multe ar fi de spus despre ce visa şi făcea mintea lor nemuritoare, dar cred că dacă ai să găseşti vreunul din neamul acestor vînători de vise şi ai să-i înveţi graiul, atunci puterea morţilor care gîndesc te va ajuta să muţi muntele acela de piatră din loc, mai uşor decît mută un olar din loc chiupul pe care l-a făurit!"

Evlya îşi plecă fruntea şi gîndi cuprins de îndoială:
"De asemenea taine sunt sătul, mai degrabă m-ar îndruma spre un meşteşugar care să taie muntele piatră cu piatră!"

Pe loc, profetul Idris îi răspunse:
"Văd că te îndoieşti de cele ce ţi le-am spus...aşa că trebuie să-ţi arăt, aşa cum i s-a arătat păgînului neîncrezător în rănile profetului Isa ben Iusuf, după cum zice biblia ghiaurilor!"

Şi numai ce spuse aceste vorbe că din pustietatea cîmpiei pămîntul începu să se mişte, aşa cum se mişcă muşuroaiele cîrtiţelor cînd sapă sub iarbă, iar din dîmburi şi coline ieşiră doisprezece făpturi neguroase, cu înfăţişare omenească dar cu statura de trei ori mai mare decît a unui om obişnuit.
"Ei sunt cei din stirpea vînătorilor de vise şi te vor sluji după cum ţi-e voia. Nu trebuie să rosteşti nici sura Al-Fatih de-a-ndoaselea, nici să îi chemi în alt fel, e destul ca să te culci o clipă, fiindcă de cum ai închis ochii şi-ai aţipit, ei vor intra în visul tău, ba mai mult, precum ţi-e vrerea te vor duce în visul altora, ajutîndu-te să făptuieşti tot ce altfel nu ar fi cu putinţă de înfăptuit!"

Şi-ntr-adevăr, nu trecu nici cît ai clipi de cinci ori că Evlya fu învăluit într-o pîclă, iar cînd pîcla se risipi îl văzu dinaintea sa, trînti pe o sofa şi dormind fără grijă, pe marele vizir Fazil Ahmed paşa.

***
Ajuns în acest nod al povestirii simt nevoia să poposesc şi să m-aşez la o masă, sub un umbrar din Bar, Perama sau Aydin, fiindcă am la îndemînă nu doar lucrurile aşa cum s-au petrecut dar şi puterea de a născoci tot ce a rămas neştiut din acele vremuri pînă azi, cu o cană de vin, şi un codru de pîine dinainte încercînd a-i ajuta pe cititori să descîlcească firele. Un gînd năstruşnic mă îndeamnă, însă, să las firele deoparte, aşa cum sunt, să beau din vin, să muşc din pîine şi să-i las să se descurce cum or putea ei mai bine. Oricum ar fi dezlegarea, se vor găsi destui cîrcotaşi care să se îndoiască de ea. Dacă Evlya Celebi va izbuti să deschidă cartea şi se va adeveri că-n ea sunt cuprinse cunoştinţe şi puteri fără seamăn, nu puţini vor fi aceia care vor zice că nu-i lucru curat să ajungă o unealtă atît de puternică pe mîna unui ismaelit şi nu a unui creştin, israelit sau închinător al lui Budha. Iar dacă nu va izbuti, alţii îmi vor lua toată strădania în rîs, fiindcă de cînd e lumea făcută, iar Abel şi Cain s-au duşmănit de moarte, crucea va lovi semiluna şi nimic nu îi va împiedica pe creştini să-i duşmănească pe musulmani, iar aceştia să le răspundă pe măsură. Poate doar un nou profet de s-ar naşte, unul adevărat, nu unul făcut din deşertăciune, aceste fapte s-ar putea uita, iar ura dintre neamuri s-ar şterge pentru totdeauna.

FAZIL AHMED KOPRULU PAŞA

Fiu al marelui vizir Mehmed Koprulu, a văzut lumina zilei în Vezirköprü şi a fost pregătit de copil pentru meşteşugul cîrmuirii. I-a urmat tatălui său luînd frîiele de aur ale marelui divan în mîini atunci cînd puterile acestuia au slăbit şi nimeni n-a avut gînd să se împotrivească, sultanul Mehmet al IV lea fiind preocupat mai mult cu vînătoarea decît cu altceva. Cei din clanul Koprulu erau arnăuţi din Macedonia iar stirpea lor a dat cinci mari viziri, dar, dintre toţi Fazil Ahmed a fost cel mai înţelept şi adesea cugeta: "Ţara mea este acolo unde-mi stă inima nu acolo unde-mi satur pîntecul!" şi pentru aducere aminte a pus să se ridice pe plaiurile de baştină şi un oraş zis Koprulugrad ( azi Veles). Cînd baş-icoglanul Mehmet Sami-Zade, cel care-l susţinuse pe tatăl său în vizirat, a urzit un complot prin care să-l înlăture n-a stat prea mult pe gînduri şi-a poruncit să i se ia viaţa, iar sultanul a încuviinţat această faptă. A dobîndit o faimă mare luînd Candia de la veneţieni, după un asediu pe mare şi pe uscat de douăzeci şi opt de luni. S-a grijit să lărgească fruntariile imperiului, cuprinzînd în graniţele lui tot mijlocul Europei, folosindu-se şi de oştile transilvănene, munteneşti şi moldovene, laolaltă cu hoarda hanatului de la Crîm. În război nu dovedea mare iscusinţă sau curaj dar pe cîmpul de luptă i-au stat mereu alăturea paşale destoinice în meşteşugul armelor, precum Kaplan Mustafa-paşa, Gürcü Mehmed-paşa, Kasîm-Ghazi bey, ori Mustafa Silhadar bey, beglerbegul Timişoarei. Se pricepea de minune să-ntoarcă răul în bine şi pocinogul în folos, fiindcă, după înfrîngerea din 1664 de la Saint Gothard cînd armatele austriece, nemţeşti şi franceze conduse de generalisimul Raimondo Montecuoli, mareşalul Jean de Coligny-Saligny şi arhiducele Leopold de Baden l-au făcut să dea înapoi, a izbutit totuşi să negocieze un tratat de pace favorabil sultanului, iar acesta îl primeşte la Edirne cu mari favoruri, în vreme ce altora în locul său li s-ar fi pregătit lanţul de mătase al călăului. Cînd în 1672 ordiile de sub comanda sa pornesc într-o expediţie asupra Poloniei, luînd în stăpînire Podolia şi obţinînd un haraci anual de 22.000 de galbeni părea că niciuna dintre armatele Europei nu putea să-i stea împotrivă. Pe drept cuvînt, făloşenia sa avea temei, fiindcă diamantul coroanei habsburgice, Viena, putea acum să-i cadă în mîini. Acest vis al său nu s-a înfăptuit oricît s-a străduit să-i dea viaţă. Marele vizir avea să moară de hidropozie zic unii, sau din pricina faptului că bea prea mult vin între mese, cum cred alţii. Adevărul, ţinut în mare taină este altul. În timpul campaniilor sale militare, Fazil Ahmed paşa era însoţit mereu de o gardă de o mie cinci sute de sekbani credincioşi, arnăuţi, greci, bosnieci trecuţi la credinţa mahomedană şi un icoglan croat Ivo Koplje, un tînăr spelb, cu ochii ca apa, care-i era secretar şi-i gusta toate mîncărurile. Dormea cu el în cort, bea şi îi mînca hrana, iar uneori îi visa visele. Pe cînd se întorcea din Ucraina unde făcuse, tot în folos, pace cu leşii a poposit lîngă Corlu în Tracia. Într-o noapte l-a văzut pe acesta cum se zvîrcoleşte în somn şi geme ca unul rănit în luptă, iar cînd l-a deşteptat tînărul i-a spus ceea ce visase. Nu mult după aceea a închis pentru totdeauna ochii, leşul său umflîndu-se mai avan şi mai repede decît orice leş. S-a tulburat peste măsură marele vizir dar n-a destăinuit nimănui ce visase Koplje, fiindcă şi-a amintit de o întîmplare nefastă petrecută în urmă cu zece ani. Se întorcea biruitor după ce luase cetăţile Nové Zámky şi Érsekujvar iar ordiile sale pustiiseră Slovacia, Moravia şi Silezia, iar la Dunăre i-a tăiat calea o armie de sîrbi, unguri şi valahi. Cel mai aprig dintre acei oşteni era unul numit Avram Petrovici, o namilă de român, împlătoşat din cap pînă picioare care s-a repezit ca un turbat asupra ordalei de ieniceri din ariergardă, fără să-i pese de plumbii muschetelor care-l loveau. Făcuse o breşă atît de adîncă cu călăreţii săi, încît garda de sekbani se adunase umăr lîngă umăr să-l apere pe marele vizir şi, cine-ştie care ar fi fost urmarea bătăliei dacă armăsarul călărit de Petrovici nu s-ar fi împiedicat într-un leş, aruncîndu-l din şa. Chiar şi aşa, acesta nu s-a dat bătut mînuind paloşul uriaş cu două mîini şi secerînd ienicerii şi sekbanii care-l înconjurau. N-au izbutit să-l biruie decît aruncînd laţuri de frînghii împletite-n şase cu care l-au ţintuit la pămînt. Cînd s-a apropiat Fazil Ahmed paşa, icoglanul Brancovici i-a întins iataganul ca să-l descăpăţîneze, dar marele vizir a rînjit: "Nu, nu vreau să-mi mînjesc arma cea mai de preţ cu sîngele lui spurcat. Înecaţi-l!"

Atunci şase gealaţi l-au tîrît pînă la Dunăre, au atîrnat de frînghii pietroaie de cîte treizeci de ocale fiecare şi l-au azvîrlit în apă. Înainte de a se îneca, Avram Petrovici a răcnit: "Am să mă-ntorc, Koprulu, dacă nu acum peste zece ani, negreşit, şi-am să te ucid cu mîna mea!"

Iată ce a visat Ivo Koplje înainte de a muri: se făcea că juca zaruri cu oştenii, undeva lîngă o apă limpede şi, pe măsură ce cîştiga, din apă săreau peşti cu solzi de argint, iar el rîdea şi se bucura în somn, căci părea semn de bogăţie şi de onoruri viitoare. Cînd însă, a dat o mînă rea, din apă a ieşit o nămetanie de om, împlătoşat în zale ruginite, descărnat şi vînăt la chip ca un înecat care ţinea în mînă o lance lungă de cinci stînjeni. Şi iarăşi a rîs icoglanul căci lancea aceea era cu totul şi cu totul din apă, încît era şi de mirare cum nu i se scurgea din mîini, însă Avram Petrovici căci el era înecatul şi-a făcut vînt şi l-a împuns cu ea în pîntec. Iar Fazil Ahmed paşa a simţit aievea împunsătura aceea năprasnică din vis şi a răposat peste trei zile, cu pîntecul umflat de o apă urît mirositoare. Însă, aici firul întîmplărilor mi-a scăpat printre degete desfăşurîndu-se prea mult înainte şi, toate cele istorisite, se vor dovedi aievea, la timpul lor.

MUSA IBN KABIR

Nimeni nu a aflat din ce neam s-ar fi tras şi cărei stirpe i-ar fi aparţinut acest bărbat. Cînd era întrebat de unde venea, el amintea de oraşul Avil, fosta capitală a khaghanilor hazari, unde negustorea sare şi robi, dar din acel oraş nu mai rămăsese piatră de piatră de mai bine de cinci sute de ani. De îl priveai în fugă vedeai dinainte un bărbat nici scund nici înalt, pe-al cărui chip nu se citea vîrsta, dar cînd te uitai de-aproape vedeai că pielea obrazului era ca un pergament răscopt de vreme. Straiele pe care le purta erau croite din stofă groasă şi păreau din alt veac, ba chiar şi vorba lui suna ciudat, cu limba lipită de cerul gurii şi dinţii încleştaţi încît din gîtlej răsuna cîteodată vîjîitul crivăţului şi urletul şacalilor în pustie. Purta asupra sa un ulcior şi o sabie de sticlă care-i folosea să taie nodurile cînd mintea lui se încurca în înţelesuri. Puţini erau aceia care-l întîlneau cu plăcere şi înţelegeau rostul său printre oameni fiindcă Musa Ibn Kabir pretindea că ar fi nici mai mult nici mai puţin decît ziditor de vise. Odată, pe cînd se afla în preajma oraşului Magnesia, fusese hăituit fiindcă îi tălmăcise unui bey un vis în care i se arăta acestuia că toate cele trei odrasle ale sale vor muri, iar acesta, mînios nevoie-mare poruncise slugilor să-l biciuiască. N-au putut să-l prindă fiindcă, fără să încalece pe vreun dobitoc, ziditorul de vise se făcuse nevăzut mai degrabă decît dacă ar fi galopat pe cel mai iute armăsar.

A fost văzut şi prin insulele greceşti dar şi-n Bosnia şi-n ţinuturile dunărene unde, atunci cînd nimeni nu punea preţ pe meşteşugul său vindea sare sau ierburi de leac. În Salonic trecu printr-o mare primejdie fiindcă se apucase să scotocească printre visele unei văduve bogate, iar aceasta, nici mai mult nici mai puţin, îi picase cu tronc şi vroise să se mărite dîndu-i toată averea pe mînă. Învinuit de vrăjitorie şi farmece blestemate scăpase de spînzurătoare năruind visele cadiului într-o singură noapte. În toamna anului 1670, al o mie patruzeci şi optulea după Hegira pornise spre Istanbul. Fie că socotise că-n capitala otomană avea să-şi afle rost şi folos, fie citind visul cuiva găsise pricină să se îndrepte fără zăbavă într-acolo. Într-o dimineaţă ploioasă îşi găsise adăpost într-un colţ al bazarului, cerşind nu pîine sau bani, ci luare aminte asupra meşteşugului său. Dădu peste el un icoglan tînăr, cu ochii înfundaţi în cap şi obrazul ofilit de nesomn căruia îi spuse:
"Văd după durerea oglindită pe chipul tău că somnul te ocoleşte mai bine de o lună. Hakimii nu ţi-au găsit leac, haşişul te scufundă în visare stearpă şi-amară dar pleoapele îţi rămîn neclintite pînă în zori. Aş putea să te-ajut, în schimbul unui sălaş în care să-mi odihnesc trupul!"

Icoglanul, pe numele său Rustem ben Horezmi se învoi şi merseră în partea de saray unde-şi avea adăpostul, iar Musa ibn Kabir îl puse să se aşeze pe un mindir şi-i spuse:
"Somnul pe care ţi-l aduc este clădit din vise mici, plăcut mirositoare. Te vei preumbla printr-o grădină cu trandafiri în floare, zefirul îţi va răcori obrazul, soarele cald îţi va mîngîia pielea şi vei dormi preţ de un ceas, iar cînd te vei trezi odihnit din toate îţi vei aminti numai c-ai dormit bine, iar în zilele care vor urma vei dormi în fiecare noapte tot mai multe ceasuri."
"Dar cum se poate una ca asta, se miră Rustem, cînd nici un leac pînă acum nu mi-a fost de folos?"
"Se poate, spuse Kabir, fiindcă aşa este omul plămădit din tină, apă şi vise mărunte. Seara, ne prefacem toţi în actori şi ne suim pe o scenă, fiecare jucîndu-şi îi vis rolul care i se potriveşte, iar ziua în trezie învăţăm acest rol. Dumneata eşti lipsit de somn, tocmai fiindcă ai uitat să-l înveţi."
"Lămureşte-mă pe-ndetele, visele, ele de unde vin?"
"Cele bune de la Profet, cele rele de la Şeitan, însă felul în care se nasc şi mor este tare încurcat. În Avil aveam vise de parte femeiască şi vise de parte bărbătească, care la rîndul lor se împerecheau şi plodeau alte vise, însă lumea n-ar înţelege mare lucru din toate acestea, nici dacă le-ar vedea aievea!"

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer