Am fost una dintre puţinele adolescente norocoase care a călătorit la Paris în anii comunismului. Aveam 14 ani şi, sigur, totul în luna aceea a părut magic, un soi de vis pe care nici măcar nu fusesem capabilă să îl visez, dar sigur cea mai stranie amintire pe care am păstrat-o absolut nealterată este cea a unei seri în care am fost invitate, împreună cu mama mea, de unul dintre unchii mei la un restaurant să o cunoaştem pe iubita lui. Unchiul meu Serge era o figură colosală, frumos, semăna cu Alain Delon, elegant, rasat, trăia într-o lume încă şi mai îndepărtată decât acel Paris, o lume a aventurii care semăna mai mult a roman decât a realitate. Unchiul Serge sau "fluturaşul" cum îi spuneam în familie, cu multă iubire îngăduitoare, era ceva între un om de afaceri de succes şi un gigolo încântător care cucerea pe toată lumea, femei, bărbaţi, indiferent de vârstă şi ale cărui aventuri erau, pe atunci, spuse în şoaptă de adulţii din jurul nostru.
În acea seara "fluturaşul" a apărut cu o femeie de o frumuseţe cum nu mai văzusem pe viu, direct coborâtă din revistele care doar la Paris existau. Nu-i mai ştiu numele şi îmi pare rău, Serge ne-a şoptit că era o prinţesă din Afganistan. Cred că am zâmbit în sinea noastră pentru că Serge trăia dar şi înflorea aventurile lui galante. Era îmbrăcată într-un costum tradiţional afgan, am aflat de la ea, superb, complet îndepărtat de odioasele burqa de azi, cam ca cel din imaginea de mai sus. O femeie tânără, emancipată dar care emana o umbră de tristeţe pe care şi noi am observat-o imediat, era evident neliniştită şi cumva neliniştea ei ni s-a transmis La un moment dat un chelner a venit la masa noastră şi a chemat-o la telefon. S-a scuzat iar când a reapărut avea lacrimi în ochi. Ne-a spus foarte scurt că s-a întâmplat o nenorocire la ea acasă, în Afganistan, şi am plecat în grabă de la restaurant. După câteva zile, când ne-am întâlnit cu Serge, ne-a povestit că tatăl ei, care era ministru, fusese arestat. Da, era iulie 1973 şi în Afganistan avusese loc un soi de lovitură de stat, regele înlăturat şi o parte dintre miniştri arestaţi, tatăl ei, se pare, fusese unul dintre cei arestaţi. Mă întreb şi azi, ori de câte ori este vorba de Afganistan, ce s-a întâmplat mai departe cu ea, deşi am văzut-o poate doar câteva clipe, povestea ei m-a impresionat mai adânc decât atâtea alte întâmplări din viaţa mea. Într-un timp în care în România nu existau niciun fel de ştiri despre lumea exterioară Afganistanul a intrat în viaţa mea prin acea tânără superbă, liberă, elegantă şi cât de greu mi-a fost apoi să suprapun imaginea ei peste tot ce s-a întâmplat acolo, peste războiul devastator, odioasele burqas care au înlocuit culorile costumelor tradiţionale, fanatismul, Al-Qaeda, terorismul, explozia statuilor lui Buddha din Bamiyan, durere, sărăcie.
Fotografia aceasta am găsit-o pe net la o rubrică numită "50 images that will blow your mind" şi se numeşte "Afganistan în anii '60!"
Femeile din fotografie sunt mamele sau bunicile celor care poartă burqa în 2016. Şi 56 de ani distanţă între ele.
Şi toate pentru că într-o zi din 1973 noi, civilizaţia aceasta avansată, ne-am gândit să le oferim ajutor afganilor şi să sprijinim pe unul sau altul în lupta pentru putere.
Au urmat Iraqul şi Siria.
Şi culmea peste tot unde am civilizat au proliferat decăderea libertăţilor şi războaiele iar în final fanatismul şi radicalizarea, apoi au urmat:
New York 11 septembrie 2001
Madrid 11 martie 2004
Londra 7 iulie 2005
Ankara 17 februarie 2016
Bruxelles 22 martie 2016
Lahore 27 martie 2016
Şi acestea sunt doar câteva dintre locurile în care s-a murit, Europa, Asia, Africa sunt toate însângerate şi iată că ne plângem morţii din atentate din ce în ce mai des.
Nu am soluţie dar în niciun caz soluţia nu este să pornim alte războaie!