Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XXXII)


Dan Recheşan

16.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
37.

HUSAYN RUKN AD-DIN Al-KWARSHAH

Aşa cum au stabilit o seamă de ulemale învăţate, Ruk Ad-Din Kwarshah n-ar fi nimeni altul decît stră-strănepotul lui Hassan-I Sabbah, zis şi Ala ad-Din Muhammad, imamul de temut al nizariţilor, desprinşi de secta ismailiţilor care, la rîndul lor, trăiau fără să respecte întru totul şaria. Pentru a vieţui în bună înţelegere cu sultanul selgiucid Malik-şah, şi-a trimis fiul zălog în cetatea Nishapur, ca să deprindă cu folos, nu atît practicile sunite ci mai curînd să înveţe arta supravieţuirii sub tăişul sabiei rezumată în trei vorbe "taci şi observă". În timpul domniei aprigului Alp Arslan, Hassan-I Sabbah a preferat să treacă drept un imam oarecare, nici mai îndîrjit nici mai învăţat decît alţii, bucurîndu-se de protecţia vizirului acestuia, Nizam al-Mulk. Secta a devenit puternică după ce nizariţii reuşesc să adune adepţi din toată Persia, iar imamul lor se autointitulează cel de-al şaptelea dintre cei doisprezece imami desemnaţi de Allah să-l însoţească pe imamul ascuns. Acela nu putea fi decît Husayn ibn Ali ibn Talib, din Ahl al-Bayt (casa Profetului), cel descăpăţînat de califul Umar ibn Sa'ad, la Karbala. Chiar şi un cronicar serios, precum Al-Biruni susţine că imamul ascuns va veni dinaintea dreptcredincioşilor atunci cînd capul lui Husayn va fi îngropat alături de trupul său, iar Muhammad al-Bakir, al cincilea iman ismaelit, spune limpede în liturgica Ziyarat Ashura: "Pacea şi binecuvîntarea lui Allah se va aşterne deasupra tuturor în ziua în care Husayn imam al tuturor imamilor de pe acest pămînt se va ridica viu din mormînt şi va păşi către lume!"

În pofida popularităţii sale în rîndul populaţiei şiite, atît la Damasc cît şi la Cairo, Hassan-I Sabbah nu îndrăzneşte să-l înfrunte pe califul Al-Mustansir care avea de partea sa o armată bine organizată şi înarmată şi se retrage în fortăreaţa Alamut de pe versantul nord-vestic al muntelui Elbruz. Acolo îşi ia cognomenul de Sheik al-Jebel (Bătrînul de pe munte) şi reuşeşte să edifice o armată secretă de prozeliţi, eficientă şi strict ierarhizată formată din ucigaşi fanatici, aşa-zişii haşişini despre care Marco Polo notează în cartea sa:
"Mulhed adică în franţuzeşte Dieu-Terrien, este ţinutul necredincioşilor în care trăia pe vremuri Bătrînul Munţilor. El împrejmuise o vale, între doi munţi şi ridicase acolo o grădină, cea mai frumoasă care s-a văzut vreodată, plină de toţi pomii roditori de pe pămînt. Se aflau acolo cele mai măreţe palate, întru totul aurite şi împodobite cu mari picturi, iar în vale curgeau rîuri de vin, de lapte şi de miere, toate făcute de mîna omului. Şi era plină acea grădină de femei şi fete, dintre cele mai frumoase care se puteau găsi pe pămînt. Ele ştiau să cînte din toate instrumentele, cîntînd de minune şi dănţuind atît de frumos încît rămîneai fermecat privindu-le. Bătrînul Munţilor adunase o seamă de tineri vînjoşi şi îi făcea pe toţi să se creadă ca în rai, nu într-o grădină, căci raiul acesta îl alcătuise întocmai cum l-a zugrăvit Mahomet: cu grădini scăldate în rîuri de vin, lapte, miere şi plin de femei frumoase pe gustul fiecărui bărbat. În această grădină nu pătrundea niciun bărbat în afara celor aleşi spre a deveni haşişini, fiindcă la intrare se afla o cetate atît de puternică, încît nimeni n-ar fi izbutit să o cucerească. Acest bătrîn, pe limba persană numit şi Ala-el-din-Mohamed ţinea la curtea sa tineri de pe moşiile sale, de la doisprezece la douăzeci de ani, care doreau să-i fie oşteni, şi le povestea cum plăsmuise Mahomed raiul, după cum am amintit. Şi ei îl credeau cu tărie, aşa cum cred toţi sarazinii, în spusele sale. Ce să mai adaug? Îi aduna cîte zece, le dădea să guste o băutură din buruieni care-i adormea pe dată şi îi ducea în această grădină nemaivăzută, iar cînd se trezeau într-un loc atît frumos credeau cu adevărat că au ajuns în rai. Cît era ziua de lungă, femeile şi fetele le făceau plăcerile cu prisosinţă, încît avînd tot ce le dorea inima, n-ar mai fi ieşit de acolo cu voia lor niciodată. Bătrînul senior despre care am pomenit ţinea o curte aleasă şi nobilă, şi-i făcea pe acei tineri simpli care-l înconjurau că este un mare profet. Cînd vroia să dea pierzaniei pe unul din marii regi sau seniori, Bătrînul Munţilor scotea din grădina plăcerilor unul din tineri, îi dădea să soarbă din acea băutură şi îi spunea:
"Mergeţi şi-l omorîţi pe cutare senior, fără teamă că veţi fi prinşi, iar cînd veţi veni îndărăt, vă voi duce înapoi în Rai!"
Îi făcea să creadă în spusele aşa, aşa că la porunca lui şi fără să se teamă de pericol, ei făceau tot ce li se cerea, crezînd că se vor înapoi în Rai, şi-n acest chip Bătrînul Munţilor îşi împlinea toate gîndurile ucigaşe, iar seniorii şi regii stăpîniţi de teamă îi plăteau tribut, spre a avea parte de pace şi prietenie.


Este uşor de înţeles că avînd la dispoziţie o armă vie atît de eficientă, "Bătrînul Munţilor" a reuşit să-şi elimine toţi rivalii şi să înspăimînte majoritatea emirilor şi sultanilor din Levant, Mesopotamia şi Persia. Armele favorite ale haşişinilor erau pumnalele, dar ei erau instruiţi astfel încît să improvizeze o armă dintr-un băţ, o piatră, o unealtă oarecare, acţionînd adesea noaptea, pe neauzite, sufocîndu-şi victimele cu o pernă sau strangulîndu-le cu un laţ. Unul din primele atentate l-a lovit chiar pe prietenul şi protectorul lui Hassan-I Sabbah, Nizaam al-Mulk. I-a urmat fiul lui Alp Arslan, sultanul Malik-shah, asasinat cu ajutorul unei misterioase otrăvuri şi, în cele din urmă chiar califul Mustarshid, străpuns de pumnalele haşişinilor în propriul său cort în timp ce se odihnea după o vînătoare. În timpul cruciadelor secta a fost implicată şi în asasinarea unor seniori creştini, cum a fost Conrad de Montserrat, iar Edward întîiul al Angliei, poreclit Longshanks, a scăpat cu greu de tăişul pumnalelor persiene. Pînă şi "Leul din Damasc" temutul învingător al cruciaţilor, Salah-Al-Din, a încheiat o alianţă secretă cu adepţii lui Sheyk Al-Djebel, dorind să evite în felul acesta orice tentativă de asasinat asupra sa. Vreme de două secole, Alamutul a fost o citadelă din care porneau agenţi fanatici şi eficienţi care terorizau întreaga lume islamică. Totuşi, trebuie amintit că regula de neclintit a confreriei era să nu lovească niciodată un om de rînd şi să nu fie răsplătiţi cu aur pentru faptele lor. Numai invazia mongolă a făcut să apună steaua haşişinilor. În anul 1246, Hulagu-han, unul din nepoţii lui Ghinghis-han, trece prin foc şi sabie Horezmul reuşind să cucerească după două asedii succesive şi Alamutul. După unii istoriografi cu acel prilej au fost executaţi nu mai puţin de douăsprezece mii de membri ai sectei. Supravieţuitorii s-au refugiat în Siria şi Egipt, oferindu-şi serviciile sultanilor selgiucizi sau oricărui emir care era dispus să-i angajeze.

Husayn Al-Kwarshah era un bărbat tînăr, nu prea înalt dar bine proporţionat şi alb la piele, precum strămoşii săi iranieni. Vorbea cinci limbi: parsi, turca, araba, greaca, idiomul levanto-latin şi compunea rubayaturi după modelul lui Khayam. Se spunea că nu visa niciodată decît cu ochii deschişi şi era un redutabil jucător de şah, fiindcă-l învinsese pe celebrul Dawud Da'I Mutlaq din Mumbai jucînd o partidă timp de trei zile şi trei nopţi fără să bea sau să mănînce nimic. Cu toate astea nimeni n-ar fi ghicit că sub înfăţişarea unui tînăr cultivat, cu o înfăţişare plăcută şi maniere alese se ascundea firea unui necruţător ucigaş. Al-Kwarshah era neîntrecut în mînuirea pumnalului şi-n folosirea laţului de mătase, dar mai ales se dovedea foarte iscusit cînd trebuia să-şi schimbe înfăţişarea şi să-şi lovească victimele pe neaşteptate. Chiar şi uzurpatorul calif turc, sultanul Mehmet Avci pălea şi-şi pipăia nervos beregata cînd îi auzea numele, fiindcă imamul haşişinilor se arăta neîndurător cu duşmanii, oricare ar fi fost naţia sau religia lor.

MUSA IBN KABIR

Paşii lui nu lăsau nicio urmă pe nisip şi mergea neîntrerupt de trei zile. În cea de-a treia se opri şi se aşeză pe pămînt trăgîndu-şi mantia peste cap. În acel loc sterp pietrele începură să o ia din loc, mişcîndu-se singure ca nişte broaşte ţestoase, iar din nisip ieşiră nenumărate rădăcini din care încolţiră cu atîta repeziciune lăstari de copac încît în mai puţin de trei ceasuri kabirul fu înconjurat de un crîng des. Vîntul vîntura vergile crengilor făcîndu-le să sune ca muzica unui syrinx. Cînd trunchiurile crescură peste creştetul lui se ridică şi ieşi din crîng. Ridică palma pavăză împotriva razelor răsăritului şi privi spre un punct îndepărtat care se mişca printre dune. Punctul se mări pînă ajunse cît pata pe care o lasă pe ochi o piatră şi-atunci se desluşi un călăreţ care se îndrepta spre kabir. Cînd ajunse în dreptul lui descălecă armăsarul negru, lucios de sudoare şi făcu o scurtă plecăciune:
"Salam aleikum, ibn Kabir. Flăcările iadului să te apere de duşmani!"
"Aleikum salam, imamule! Flăcările duşmanilor să te apere de iad!"

Al-Kwarshah rîse dezvelindu-şi dinţii albi şi ascuţiţi de lup:
"Pe-Allah cel Atotvăzător cînd va fi să treci dincolo de mormînt iar Munkar şi Nakir, cei doi îngeri care stau la poarta paradisului, te vor întreba «cine este Dumnezeul tău? care este numele profetului său, cui te-nchini?» ce ai să le răspunzi?"

Musa ibn Kabir aruncă răspunsul cum azvîrli un pumn de ţărînă peste capul unui rob:
"Eu nu cred în iad, diavolii se află printre noi, este destul să-i chemi şi vin singuri să te cunoască!"

Se aşezară fiecare pe poala mantalei sale şi o vreme se auzi numai scîrţîitul nisipului printre rădăcinile uscate.
"Ştii, kabirule care a fost cea mai anevoioasă sarcină a mea?" întrebă imamul haşişinilor şi, fără a aştepta răspunsul celuilalt, urmă: acum zece ani, cezarul austriac a trimis o solie neobişnuită care mergînd pe mare şi pe uscat trebuia să ajungă hăt-departe la şahul Abass. Misia trimişilor era să încheie o alianţă cu persienii peste capul sultanului Selim, care în pofida faptului că era beţiv, mare ameninţare peste imperiul habsburgului punea. Eu am primit o epistolă cu sigiliul marelui vizir care-mi promitea că de voi împiedica solia să ajungă la şah, va ridica opreliştile puse peste credinţa ismaeliţilor şi nizariţilor care trăiau sub puterea sultanului. Capul acestei solii era un anume Johannes Krautmannus, consilier aulic la Viena, un ins destul de bătrîior care călătorea prin lume sub acoperirea că ar fi spiţer. Solul s-a suit întîi pe o corabie genoveză în portul Caffa şi a ajuns pe calea apei pînă la Batumi. Prinţul Georgios din casa Gurieli i-a dat călăuze şi însoţitori înarmaţi care să-i arate drumul căci zicea că se afla pe-acele meleaguri în căutarea vestitelor ierburi de leac din Caucaz cunoscute de pe vremea cînd vulturul lui Zeus ciugulea din ficatul lui Prometeu. Eu i-am dat de urmă pe valea Rustavi pe cînd vroia să se îndrepte spre Tabriz, iar apoi spre Teheran şi mărturisesc că nu mi-a fost uşor să-i iau viaţa. Nu din pricină că ar fi fost un bărbat voinic, deprins cu mînuirea armelor, ci fiindcă purta asupra sa o carte vrăjită, care-l ferea de tăişul pumnalului, de otravă şi de glonţ. În cele din urmă i-am venit de hac într-un fel neaşteptat. Am tăiat un berbec mare şi i-am umplut pîntecul cu bolovani, apoi am aşteptat ascuns între stînci pînă cînd un vultur a înşfăcat berbecul în gheare. Norocul a fost de partea mea căci Krautmannus se îndrepta călare pe un catîr spre locul unde zbura vulturul şi-a fost îndeajuns să lovesc zburătoarea în inimă cu o săgeată bine ţintită. A murit precum Eschil, lovit de o broască ţestoasă."
"Am auzit şi eu de Krautmannus ăsta... într-o vreme îşi băgase nasul în gîlceava khazară, voind să asmuţească capii aşkenazilor din întreaga lume împotriva sultanului. Avea la îndemînă destul aur ca să-şi ducă ţelul la capăt dar a ignorat un adevăr de neclintit: nu poţi visa din nou un vis peste care au trecut secolele! Vremea în care khaganii hazari înclinau balanţa puterii a apus, iar complotul ticluit de consilierul aulic s-a destrămat ca o urzeală putredă. Află, însă că Evliya Celebi este un ins mult mai primejdios fiindcă de va izbuti să deschidă Cartea Viselor puterea tuturor duhurilor care ne conduc visele va fi în mîna lui!"

Al-Kwarshah ridică din umeri:
"Eu, unul nu mă sinichisesc de vise, dorm trei ceasuri pe noapte şi mă trezesc odihnit, fără să visez... iar treaba asta cu Cartea Viselor mi se pare o istorie născocită să înspăimînte nevolnicii şi yazarii (scribii) din cancelariile imperiale!"
"Te-nşeli amarnic, spuse ibn Kabir, fiindcă de ar fi să se adune toate visele oamenilor, de la Adam încoace, ar ieşi o făptură neomenească uriaşă cît un continent. Iar acest uriaş ar zvîrli deoparte şi pe Yblis, şi pe Ahriman şi pe Lucifer ridicîndu-se la ceruri între cei şapte heruvimi. Pacea şi-nţelegerea s-ar înscăuna, iar noi, kabirii şi voi, haşişimii, n-am mai avea niciun rost în această lume. Din pricina asta îi vînez visele, ale lui şi ale celor care s-au apucat să-l ajute, ca să n-ajungă niciodată la ţintă. Pînă acum mi-a scăpat şi de aceea te-am chemat, ca pe un destoinic şi iscusit urmaş al lui Ala ad-Din Muhammad, imam al haşişinilor, să-l opreşti cu orice preţ!"

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer