Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jurnal de maimuţe

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Idei despre copilărie sau cum îşi sugrumă bebeluşii de 6 ani (jumate) ursuleţii


Alexandru Gorghe

18.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trag o privire spre stropul de baltă: Nu-mi mai amintesc de când nu am mai avut o oglindă ca lumea în care să-mi aranjez bretonul. Dacă mă gândesc mai bine, nu-mi amintesc de când n-am mai avut un breton pe care să mi-l aranjez în oglindă. Şi nici măcar o cărare de pieptănat. Nu ştiu dacă-i de la bătrâneţe sau de la vreo boală. Probabil de la ultima, fiindcă am abia 6 ani şi jumătate. Cum probabil am mai zis, îmi e frică să dau printr-un spital. Ce-ar spune asistentele alea drăguţe despre cum i-au căzut dintr-o dată firele de păr din cap unui copil de 6 ani? 6 ani jumate. Şi totuşi am o barbă albă de-i fac geloşi pe toţi "masculii ăia trecuţi prin viaţă" din cartierul meu. Sau din fostul meu cartier.

Acum stau între nişte ziduri sparte. Fără uşă, fără tavan. Îmi place aşa. Curentul electric s-a luat de prin părţile astea ale oraşului de la ultimul bombardament nazist. Nu că ar fi fost vreo problemă cu firele neprotejate sau chiar cu bombele, ci pentru că toţi electricienii erau duşi pe fronturi şi nu mai era cine să se ocupe de penele de curent. Şi cum pe aici au fost vreo 3-4 ferme de găini, eram plini de pene.

În ochii unui om normal, ar fi fost destul de trist să plece dintr-o dată de lângă calorifer şi TV-ul ruginit cu baterii roz cu picăţele. Dar eu nu am prins cât am trăit niciun TV - povestea cu picăţelele o ştiu de la câinele bătrânului mut de prin ruinele de peste drum. Îi place să pălăvrăgească. Şi totuşi, din câte poveşti despre cutia asta magică am reuşit să aud de la vecinul meu câine, mi s-a făcut o ciudată poftă pentru ce nu cunosc încă (şi, după cum merg lucrurile, n-o s-o cunosc niciodată). Închid ochii şi-mi schimb canalele cu sprânceana stângă. De cele mai multe ori am un intro: mă gândesc la mama. Fără pauză publicitară de sentimentalisme. Dau un program de filme despre pătuţul meu de copil, cu bare de lemn. Şi ursuleţul ăla albastru, fără un ochi, pe care mama l-a primit când încă mă avea blocat printre intestine. Îmi plăcea mult. Avea o aţă în jurul gâtului şi era atârnat de marginea patului, spânzurat în fiecare seară. Îl auzeam cum respiră încet şi-ncearcă să-şi mai tragă o gură de aer. Şi râdeam, că da, sunt copil. Şi dimineaţa mă ridicam sprijinit în două picioare şi îl scoteam de acolo. Şi când voia să-şi tragă şi el suflarea de pluş după o noapte de chin, îl strângeam în braţe de nu se vedea. Asta până mi-a crescut barba şi-a evadat ca-n Rapunzel (poveste pe care mi-o mai spune din când în când câinele de peste drum). Şi toate filmele astea se termină în fiecare seară cu acelaşi anunţ de urgenţă: o amintire despre urechile imense ale doamnei de la ghişeul cu zahăr brun. Vrea să-mi spună ceva şi-şi ridică cu greu aluniţa imensă de pe buza de sus. Mă ia cu "Băieţele, vezi că..." şi mă trezesc instant cu un urlet de zici că mi-am tăiat corzile vocale în hârtia aia maro de la pliculeţele de zahăr.

Mă simt dator să vă explic toată chestia asta cu visul care mă tot trezeşte din programul TV imaginar: ştiţi, ca orice copil normal, cu o familie normala, cu un început de copilărie normal, iubeam zahărul! Cu mici schimbări pe ici colo. Îl adoram! Şi peste asta, genele mamei mele mi-au dat o aşa conformaţie încât oricâte tone de zahăr aş fi băgat în mine, tot un bebeluş micuţ şi simpatic eram. Asta mi-a dat cea mai grozavă şansă de a-mi ascunde dependenţa faţă de ai mei. Mami nici nu ar fi bănuit că atunci când plângeam, nici nu-mi era foame, nici sete, nici nu-mi era dor de pătuţul de care-mi spânzuram ursuleţul albastru. Eram mahmur de zahăr. Am găsit în scurt timp (după ce mama s-a convins că pot trece şi singur pe la semafor) în oraş, mai precis pe drumul dintre grădiniţă şi casă, un magazin cu zahăr brun. Era raiul pe pământ, cu o singură bubă. Negul de pe ceafa doamnei vânzătoare. Pe lângă asta mai era şi aluniţa aia mai sus amintită, şi urechile imense de zici că statuia lui Buddha a prins viaţă. Avea piele albă că cică nu prea ieşea prin oraş, şi asta-mi dădea siguranţă. Un dependent de zahăr nu iubeşte ceva mai tare ca un dealer care îşi petrece toată ziua în magazinul de zahăr. Şi pe lângă asta mai erau şi unghiile ei de capră.

Trecem peste mai multe detalii şi ajungem la momentul tragic în care mama şi-a dat seama. Nu de la plicurile maronii de sub pat, nu de la urmele de zahăr lăsate pe lângă gură fiindcă nu le mai ajungeam cu limba (încă nu am învăţat cum să-mi folosesc destul de bine opozabilul) ci de la primele fire de păr căzute din cap, combinate cu alea albe din barbă. Corpul meu de bebeluş, frustrat că nu poate să-mi pună câteva kile în plus pe seama zahărului, a găsit o portiţă de scăpare: barba. Deşi m-au certat, a fost prea târziu: cum vă închipuiţi că mi-am cumpărat tot zahărul ăla? Acum jumătate de an aveam doar 6 ani fix, deci banii mei de buzunar erau inexistenţi. Doamna cu urechi imense mi-a propus să-mi amanetez ursuleţul, pătuţul şi restul. Fix înainte să primesc certălăul ăla din cauza bărbii, camionul a venit şi mi-a luat mobila pe sus, cu tot cu familie şi urmele de cubuleţe de zahăr. Mama e probabil acum într-un magazin de mobilă din sudul Franţei. De ce Franţa? Nu ştiu, parcă mereu mi s-a părut că tanti cu urechi mari avea accent dintr-ăla. Pe mine m-au dus aici şi aştept să vină cineva să mă salveze.

Azi m-am trezit ca-n orice altă zi, TV-ul s-a oprit la "Băieţele, vezi că..." şi după ce m-am spălat pe faţa din balta din mijlocul străzii mi-am petrecut restul zile vorbind cu câinele de peste drum. Azi a fost o zi normală, până... NU!

Aceeaşi chestie folosită din nou şi din nou. Dar ar fi penibil să scriu că m-am culcat şi totul a rămas normal nu? Vorbesc cu tine, ăsta de-mi citeşti povestea vieţii. E logic că dacă am adus în discuţie ziua asta plictisitoare în care nu se întâmplă nimic NOU, o să se întâmple ceva NOU, nu? Refuz să scriu din nou clişeul ăsta! Rescriu:

Azi de când m-am trezit am simţit că totul e foarte ciudat şi că ceva, ORICE ANORMAL, se va întâmpla în următoarele 24 de ore! (dap, chiar am scris asta) Şi ziua a început să-mi confirme aşteptarea. Pe strada pe care n-a mai trecut o maşină de ceva timp s-a auzit mormăit de motor. Alerg să-mi văd posibila salvare: îmi şi imaginez cum părinţii mei au evadat din magazinul de mobilă din sudul Franţei şi au venit să mă ia de aici. Bine, ce-i drept mă aşteptam la un elicopter, nu la o maşină care să mormăie, dar se poate să fie încă supăraţi pe înţelegerea mea cu doamna cu urechi mari. Îi înţeleg, şi eu aş fi făcut la fel. Şi din păcate (sau din fericite) era o familie de 3 urşi albaştri. Tata, mama şi ursuleţul spânzurat fără un ochi, care între timp şi-a cusut un nasture în locul ochiului lipsă. Nu ştiu nici eu cum ar trebui să funcţioneze asta, nu cunosc anatomia pluşului.

M-au luat şi acum stau spânzurat de barbă la capătul unui pat albastru în care doarme fostul meu ursuleţ albastru de pluş, acum stăpânul meu de pluş. Mă iubeşte şi asta contează cel mai mult, mai ales când te mai ia din când în când la o îmbrăţişare şi e destul de drăguţ să-ţi dea timp să tragi o gură de aer înainte să te spânzure din nou.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Satul numit Oraş, Alexandru Gorghe (4.6/5 - 12 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Proces verbal, Alexandru Gorghe (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fiindcă-s în Italia, Alexandru Gorghe (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cioara, scorbutul şi puntea cu găuri fără de şurub, Alexandru Gorghe (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Minunatele peripeţii ale tânărului optimist şi ale gândăceilor drăgăstoşi, Alexandru Gorghe (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer