Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Rugul miresmelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rugul miresmelor (XI)


Dan Recheşan

14.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Filimon e un orfan ciudat. Corpul lui nu are miros şi nici boala, nici jegul nu se prind de el. Privirea sa e verzuie, neliniştitoare şi îi face pe unii să îl creadă posedat. Trece de la un tutore la altul şi de la fiecare Filimon învaţă ceva: să scrie, să citească, să argăsească pielea, să facă calcule contabile. De la începutul vieţii îşi descoperă o pasiune pentru mirosuri şi îşi rafinează mereu capacitatea de a le deosebi. Mirosurile din spiţeria unui neamţ, Jupîn Heilung, îl atrag. Îi vinde acestuia cîteva piei argăsite cu un preţ bun. Cucerit de o mireasmă dintr-o casă alăturată, Filimon află că acolo locuieşte Adnana Kevrosian, fata unui văduv, neguţător de mirodenii. Se angajează la spiţer şi îl uimeşte pe acesta cu capacitatea de a crea pomezi doar cu ajutorul mirosului, fără reţete şi fără a măsura ingredientele. În spiţerie, Filimon îl cunoaşte pe Ianis Saramandru, vînător de zestre, care caută o pomadă pentru vindecarea unei boli lumeşti. Filimon porneşte în căutarea unei plante rare, necesară pentru această pomadă.

11.

Ianis Saramandru îşi unse sfîrcurile mustăţii răsucite în sus cu puţin ulei de nucă şi-şi netezi cu palma poalele surtucului din barşon liliachiu, adus din ţinuturile săseşti. Se privi mulţumit în luciul unei oglinzi mari, singura mobilă mai de doamne-ajută pe care o avea, şi-şi luă un toiag subţire din trestie cu mîner din argint, cum purtau boiernaşii fandosiţi imitînd moda apuseană. Astfel dichisit, coborî treptele şi ieşi în stradă. De vreo lună încheiată îşi făcuse obiceiul să se scoale devreme, să se gătească şi să iasă la preumblare, dis-de-dimineaţă. Se învîrtea agale prin mahalaua Gabrovenilor, ori pe uliţa Lipscanilor, trecînd pe lîngă tarabe şi pe lîngă uşile larg deschise ale prăvăliilor aruncînd priviri galeşe nevestelor negustorilor, făcînd să ofteze slujnicuţele de la hanuri sau chivuţele care vindeau flori din coşuri mari de răchită cu toarte. Îi făcea plăcere să intre în chiţimiile abagiilor, bogasierilor, telalilor şi ale samsarilor de ţesături scumpe ca să pipăie pînzeturile, brocarturile şi ştofele iar apoi, fără să cumpere nimic, strîmbînd din nas, să vorbească cu vînzătorii găsind mărfii felurite cusururi. Nu avea în pungă mai mult de trei firfirici, dar nu lăsa să se ghicească nimic din starea jalnică a finanţelor sale, credincios pînă la capăt zicalei întoarse pe dos din care-şi făcuse un crez: "mai de preţ faţa decît căptuşeala". În ruptul capului n-ar fi recunoscut că ar fi falit atîta vreme cît putea îmbrăca ţoale scumpe, sclifosindu-se cu manierele sale de fante învăţat cu răsfăţuri.

În acea dimineaţă o apucă spre mahalaua Gabrovenilor, o coti spre Curtea Veche dar se răzgîndi şi întoarse spre fundătura Cojocarilor. Mergea fără grabă, păşind agale printre cotigile precupeţilor. Razele molcome, călduţe ale soarelui de toamnă îi încălzeau umerii surtucului, făcînd să sclipească ceaprazurile din argint în timp ce-şi făcea loc prin mulţime. Se zgîi şi el la ultima parascovenie ce se putea întîlni la Bucureşti, un italian cu o flaşnetă şi o maimuţă îmbrăcată ca un saltimbanc în jurul cărora se adunase ciopor de gură-cască, pe urmă trecu mai departe, spre capătul uliţei Marchitanilor. Se opri, învîrtîndu-şi bastonul c-o singură mînă, în dreptul unei căsoaie noi, cu storuri veneţiene vopsite în verde, ridicate după pîrjolul pazvangiilor. De sub bolta joasă din piatră tăiată se revărsa în uliţă un damf amestecat, dulce-amărui-pipărat, de mirodenii. Se aplecă grijuliu să nu-şi prăfuiască surtucul şi intră. La tejghea stătea un bărbat pleşuv, adus de spate şi îmbrăcat într-un caftan din brocart vişiniu garnisit cu blană de jder. După obrazul gălbejit, nasul vulturesc şi ochii mari, negri şi rotunjiţi în orbite îţi dădeai seama că ai dinainte un locuitor al ţării Aram, urmaş de ispravă al lui Hayk, care se trăgea din Japhet, cel scoborît de pe arca eşuată pe muntele Ararat. Cînd Ianis păşi în prăvălie, el se ridică repede dintre sacii şi cutiile cu fructe uscate şi condimente şi-i ieşi înainte făcînd o temenea adîncă:
- Intraţi, intraţi kir palicare, avem tot ce vă pofteşte inima: piper şi cardamon din India, scorţişoară din Ceylon, cuişoare din insulele Molucce, tămîie şi smirnă arăbească, foi de dafin, naramze, rodii, smochine şi stafide turceşti... pe urmă, untdelemn de măsline prima întîia, mastică de Chios, lokum de Alep, confeturi, dulceţuri felurite, năut, cafea, scrumbii afumate, ţîri, mizilicuri şi-alte mărfuri de care lumea nici n-a auzit încă!

Scoase de sub tejghea un scăunel tapisat cu catifea şi-l pofti să stea.

Ianis îşi ridică poalele surtucului înainte de a se aşeza şi făcu un gest plictisit, ca unul căruia toate onorurile şi ploconelile îi par un lucruri de toată ziua. Îşi plimbă gînditor ochii prin încăpere, se vedea după mobila din nuc făţuit, covoarele groase de pe jos şi toată înfăţişarea mărfii că aliş-verişurile îi mergeau dughengiului ca unse.
- Să-ţi spun drept, jupîne, de angaralele astea cu tîrguitul se-ocupă chelarul meu... eu am intrat să te-ntreb de nu ştii cumva care-i cel mai bun leac împotriva moliilor căci mi-au năpădit garderobul şi am multe haine de preţ în el, încît ar fi păcat să se prăpădească. Unii zic că cele mai bune ar fi cuişoarele pisate şi amestecate cu ulei de trandafir!
- Fireşte, domnia-ta poate încerca cu cuişoare, zîmbi binevoitor Kevor Kevrosian, căci a lui era dugheana cu condimente, dar tot atît de bine alungă moliile şi alte goange cîteva tulpini uscate de levenţică presărate printre rufe!

Bătu din palme şi strigă spre scara răsucită care ducea la catul de sus al casei:
- Adnana, fata mea, fă bine şi adu repede o ceaşcă de cafea pentru alesul nostru muşteriu!

De sus se auzi zîngănitul ibricului şi a felegeanurilor, apoi zgomot de paşi uşori coborînd scara. Ianis întoarse capul şi zări o fată înăltuţă, cu chipul palid şi o cosiţă groasă, arămie, atîrnîndu-i pe umărul drept care purta un ibric aburind şi toate cele trebuincioase acestui răsfăţ, căci în acele vremuri cafeaua o beau numai oamenii avuţi. Cîntări din ochi, ca un cunoscător ce era, talia mlădie, boiul gingaş şi mişcările pline de graţie ale fetei şi îşi răsuci mustaţa cu un gest plin de metemeriseală.
- Nu trebuia să te osteneşti, duduie, eu nu metahirisesc kafé decît arareori! spuse el zîmbind şi învăluind-o deîndată cu o privire focoasă. Adnana îi susţinu privirea, fără să se fîstîcească, deşi în piept i se aprinse o dogoare neaşteptată. Turnă cafeaua într-o ceşcuţă de porţelan subţire cît o coajă de ou, fără să-i tremure mîinile şi-l îmbie cu o bună creştere înnăscută, pe care slujnicele de rînd n-o capătă niciodată. Pe urmă, cu ochii lucind de emoţie şi cu obrajii îmbujoraţi de ruşine se îndreptă spre scară simţind în urmă cum o mîngîie privirea libidinoasă a necunoscutului. În timp ce ipochimenul sorbea din filigean, Kevrosian nu înceta să-l îmbie cu marfa sa şi-atît de priceput şi de stăruitor se arătă, încît Ianis scoase din pungă ultimele parale şi cumpără un sfert de livră de cuişoare deşi nu avea nevoie de asemenea chilipir. După ce schimbă încă două-trei vorbe cu negustorul, ieşi petrecut de acesta pînă în uliţă. În timp ce se îndrepta spre o cîrciumă ieftină, unde prînzea de obicei pe daiboj, îi trecu prin minte un gînd parşiv: "Fata nu-i urîtă deloc, iar armeanul are de unde să-i dea o zestre bunicică... ce-ar fi să-i sucesc capul, căci n-am nimic de pierdut!"

La rîndu-i, Kevrosian nu se putu stăpîni să nădăjduiască în sinea lui cam aşa:
"Ce tînăr chipeş şi cu purtări alese... se vede de la o poştă că-i de neam! Ehhh, de s-ar potrivi cumva lucrurile, zău că i-aş da-o pe fiică-mea de nevastă fără să stau prea mult pe gînduri!"

Spre seară, în odaia lui Saramandru se înfiinţă Yztak Leydovici, cel mai temut cămătar din cîţi sălăşluiau pe uliţa zarafilor. Se zicea despre acesta, în rîs, că ar fi în stare să ia drept gaj şi o oca din carnea celui care-i cerea parale. Necruţător cînd era vorba de împrumutat bani, ticluia cu multă iscusinţă tot felul de înscrisuri care-l înglodau şi mai mult pe datornic în mlaştina socotelilor sale. De vorbit, vorbi mai mult Ianis, iar Leydovici îl asculta trăgîndu-se din cînd în cînd de smocul ţăcăliei rare şi-ncărunţite. La urmă, cînd sfîrşiră taifasul, scrise o înţelegere bine tocmită şi întărită cu pecetea amîndorura şi-i numără cinci mii de piaştri. În schimbul pungii cu arginţi, fantele nu-şi puse gaj o oca din trupul său răsfăţat, ci zestrea fetei lui Kevrosian.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XXI) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XX) (3.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XIX) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XVIII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Rugul miresmelor (XVII) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer