Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cine moare (poeme recuperate, cu puncte de dezvoltare)


Bogdan Ghiu

21.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Reiau lucrarea, repun în lucru.
 
I
Poemul moare. Dispare. Nici nu
mai apare.
Poetul moare. Cuvîntul moare. Este
uitat.
Într-o secundă, deodată, sau
într-o întreagă istorie, despre care
nici nu bănuiam că e
tocmai a morţii lor.
 
II
Cine, azi, mai moare?
Cine/ce dispare, ca şi cum
uitarea ar fi o operă, o
lucrare?
Mîinile noastre lucrătoare
ce fac? Priveşte-ţi mîinile.
Mîna. Cum ar arăta uitarea
fără mîinile noastre? Dar
fără un picior, fără un
ochi sau o unghie? Întreabă
pleoapa. Ea ştie mai multe
decît ochiul căci acoperă şi desparte, ţine
deoparte. Dacă mîinile
ar avea pleoape (care să le acopere,
să le-nchidă)? Dacă
pleoapele ar fi ochi,
la capătul unei întregi evoluţii,
ca să nu mai putem fugi de imagini?
Sîntem pămînt, uitare vie,
care nu încetează să crească din noi.
Cine nu moare cu noi?
 
III
Fără teamă moare totul cu noi.
Noi ştim să insuflăm încredere,
să risipim teama, să speriem spaima.
Fără teamă moare totul cu noi.
 
IV
Se încheie lupta.
Cine a dispărut lipseşte pur şi simplu,
nu mai apare.
Cei care au pierdut - cei mai mulţi -
sînt luaţi prizonieri
("făcuţi" prizonieri şi apoi "luaţi" prizonieri),
devin supuşi.  
Aceştia-s aici, aceştia se văd.
Cei ce înving sînt simpli organizatori.
Cei ce se văd - în istorie ca şi în poem -
sînt învinşii care au scăpat,
dovada victoriei
celui aici nevăzut. Vestigii
ale triumfului. Sculptură în mase.
 
V
Am îndepărtat cuvinte, am deportat cuvinte,
am ucis cuvintele - le-am decimat.
Am ales, ca să rămînă cuvinte.
Dintr-un popor - o inscripţie.
Sculptură în carne.
În os.
 
(Contrapunct, 52, vineri, 28 decembrie 1990)
 
Se întoarce, bîntuie scrisul frumos, cadenţat. Simt pe pielea mea, dinăuntru, de unde ne sar de-obicei obişnuinţele-n ajutor. Este Istoria care i se întîmplă gestual, reflex, fiecăruia. Iar se reface "frumosul" în poezia (română), cooking-ul de patetic dacă nu înalt-adînc, măcar larg-amplu cugetător, de sentimentalism moralizator: poeţii care vor ei să dea lecţii, să scrie ei legi, să spună ei memorabil în loc să fie de folos imediat, sub-ocazional, onorabil (un posibil titlu - de nobleţe -, o posibilă titulatură). Să scriem onorabil, onorabilul. Tehnici de apărare: cu orice e posibil. Şi cu cuvinte? Sau sînt deja cuvintre?
 
Poezia trebuie re-de-narcisizată, căci s-a pleoştit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer