Sunt o găluşcă cu prună

Sunt o găluşcă cu prună zemoasă. Yamiii. Sunt o găluşcă cu prună şi-mi ling degetele, unul câte unul. Arătătorul, degetul mic, mijlociul...M-am mâncat pe jumătate.

E 2.34 noaptea (sau dimineaţa) şi un mârlan mi-a dat apel. Nu-l sun, n-am chef. Peste câteva ore, când o să-l vad, o să-i bag telefonul pe gât până când o să-i ajungă în stomac. Din dormitorul ăsta totul îmi place. Totul. Tavanul, podeaua, linoleumul ros şi pătat. Perna fără fulgi. Urmele de cuie de pe pereţi. Mint. Am minţit. Doar găluştele cu prune din castron îmi plac. Mai ales că printr-o împrejurare ciudată, dânsele nu se află în castron. Şi nici castronul nu e pe masă, nu ar putea să fie din moment ce nu există.

N-are cine să-mi le facă, aşa că n-am de ales, nu o să le mănânc. E logic doar. Şi oare câte prune n-au jinduit să se lase culese din pom doar pentru a fi învelite în griş cu ou, cartofi pisaţi, şi apoi fierte în oală pentru mine? Doar pentru mine! Şi zahăr, am uitat zahărul... M-am pudrat cu puţină vanilie, să fiu mai gustoasă şi parfumată. Să miros frumos. Gata, nu mai mi-e poftă. M-am săturat, am burta plină până în gât.

P.S.
Din moment ce nici-un copil din oraşul ăsta n-a binevoit să deseneze găluşte pe asfalt, mi-am desenat eu o prună (prunele sunt mai uşor de mâzgălit cu creta). Ar fi putut să fie mai frumoasă, iar poza mai clară sau mai neclară, dar din motive obiective a ieşit aşa (motivele ţin de apariţia unui gardian public).

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.