Viaţa la ţară... (2)

Îmi place la ţară pentru că sunt animale.
Nepotul meu e tare miştocar. A botezat toate orătăniile din ogradă după unii oameni din sat.
Găinile, au şi ele corespondent; au fiecare o personalitatea a ei. De exemplu Steluţa; cotcodăceşte toată ziua numai să se afle în treabă, precum corespondenta ei din sat, Steluţa, care a tot vrut să se facă avocată, dar cum primul examen era scris - nu oral - a picat, aşa că s-a dus doi ani la "facultatea" de magazioneri - nu ştiu de ce i-au trebuit doi ani pentru asta - dar mă rog...

Cât am fost acasă, Lucica, altă găină, nu s-a simţit prea în formă, iar mama a diagnosticat-o:... din cauză că nu se poate oua. Lucica e puicuţă, la prima ouare. Tare mi-a fost milă de ea, aşa că l-am sunat pe vărul-doctor de vaci. Nu e medic bun, a refuzat s-o opereze, a zis s-o tăiem să facem supă cu tăiţei din ea. Ai mei, nehaliţii, cât pe ce s-o bage-n oală, dar eu am ţinut cont de tinereţile puicii, şi-am zis să-i mai dam o şansă. Aş fi operat-o eu, dar nu aveam anestezice, iar de îmbătat n-am putut-o îmbăta că n-a vrut să bea nici vin nici ţuică, iar bere nu aveam în casă. Până la urmă am redus toată operaţia la supozitoare cu glicerină, şi a ouat... De n-or fi tăiat-o, trăieşte şi azi. S-au mirat ai mei ce doctor bun sunt, aşa minune n-au văzut de când încercam, pe vremuri, să hipnotizez găinile.
Nu ştiu de unde am auzit atunci că cel mai uşor se hipnotizează găinile. Le-am tot fugărit eu prin curte, dar nu stăteau la hipnotizare; chiar dacă-mi reuşea experimentul, mă îndoiesc să fi cucurigit găinile, în loc să cotcodăcească...

Felicica şi nana Floare au picat cloşte când nu trebuia. În asemenea cazuri, cloştilor pretimpurii li se aplică o metodă rapidă, să le treacă de cloştit. Le leagă cu o sfoară de gard, să se înăbuşe la soare şi odată pe zi, li se face baie cu apă rece. Dacă nu fac pneumonie, se satură de cloştit şi se fac găini serioase...

Pe motan îl cheamă Vlăduţ, după vecinul Vlăduţ-Americanul. Prin clasa a doua, el cu colegul de bancă au ajuns la concluzia că satul e prea mic pentru ei. Şi-au luat câteva conserve de peşte, ceva bani şi au lăsat bilet să nu-i caute, că au plecat în America. I-a cules miliţia în gară la Oradea şi i-a returnat acasă. Ca să se sature de America, i-au tuns, ca pe Kojak... Şi Vlăduţ-motanul e cam vagabond. Dispare cu zilele şi vine tot sânge acasă.

Pe unul dintre porci îl cheamă Petre, ca pe ultimul primar comunist din comună. O persoană cultă, cu studii ff la Ştefan Gheorghiu. Săracul era s-o păţească la Revoluţie. Toată lumea şedea liniştită la televizor, numai doi fraţi, şoferi, au zis că nu se poate ca la noi în sat să nu fie revoluţie. Şi-au luat camioanele, steaguri cu gaură, arme ce aveau pe-acasă, lopeţi, topoare, furci şi au plecat să caute terorişti. Cum n-au găsit niciunde, şi-au zis că numai la primar pot sta ascunşi. Au instigat şi pe alţii şi s-au dus la primar să le predea teroriştii. Ăla, cu pruncii şi cu primăriţa, s-a baricadat în casă. Revoluţionarii l-au ameninţat că, dacă nu se predau, le dă foc la clădire. Au venit bătrânii satului să-i lămurească s-o lase baltă, pruncii fiind prea mici să facă politică iar primăriţa era o femeie la locul ei, nimeni n-a auzit-o la coadă la pâine ori la aprozar să vorbească de politică ori de fotbal. A şi rămas biata, după şocul acesta, cu un tic nervos.

Restul vi-l povestesc mai târziu un pic, că-mi dă oala în foc.

Pe al doilea porc îl cheamă Ghiţă, după şeful de post, fost miliţian, actualmente poliţist, fiu al satului, un om deosebit. Cu ocazia comemorării a nu ştiu câte mii de ani de atestare documentară a satului, a luat cuvântul preşedintele CAP-ului la Căminul Cultural şi a spus că satul nostru a dat oameni de nădejde, de exemplu şeful de post. Un mic defect are el, dar numai când se îmbată: îi bate pe ţigani de-i stinge, are el fixul că ăştia fură găini. Nu e adevărat... Doar şi noi am prins hoţul, un beţiv din capătul satului, dintr-o familie de alcoolici... mamei lui i s-a dus vestea că a pus rufele la înmuiat, dar când s-a trezit ea din beţie, putreziseră rufele. În general o femeie bună; nu lipseşte de la nici o înmormântare şi atâta se consumă bocindu-i pe răposaţi că nu mai poate merge pe picioare acasă. Ea se mai ocupă şi cu cultivatul de ardei iuţi, pe care îi vinde lunea în piaţă, trei la leu.

Cum ne tot dispăreau găini, mama a zis că pune lacăt pe coteţ, dar ne-a fost frică să nu se prindă găinile şi să devină claustrofobe. Le putea afecta negativ ouatul, aşa că ne-am luat un câine. Într-o noapte l-a prins pe hoţ; i-a rupt nădragii şi l-a muşcat, de striga hoţul în gura mare după ajutor. Noi din casă l-am auzit, dar nu ne-am grăbit de loc să-i venim în ajutor, ca să se înveţe minte...

Pe cocoş îl cheamă Pasulă (fasolă) după porecla unui tip din sat, care să mă iertaţi dumneavoastră, întreţine relaţii sexule cu propria lui capră. Avem şi un clapon pe care îl cheamă Lică, după croitorul satului, Lică Piţului, - fură stofa omului, oricât material îi duceai, îţi făcea pantaloni pescăreşti.

Este în sat şi o croitoreasă de dame, căreia i se zice Gheipeşiţa, cică gheip ar fi în nu se ştie ce limbă, maşina de cusut. O persoană foarte talentată, renumită... de Versace nu a auzit nimeni în sat, dar pe Gheipeşiţa o cunosc toţi... Are o întreagă colecţie de modele, unele datează de prin anii '60. Când vezi o rochie de nuntă din lame cu paiete făcută de ea, ţi se taie răsuflarea, nu altceva.
Vă mai povestesc eu acum, despre alţii...

Alte personaje: Un maistru miner, om bun, înalt şi gras. Nevastă-sa uscată şi o treime din greutatea lui; când se îmbată domnul, şi o face cam des, îl bate Iţa, nevastă-sa, de-l face numa‘ sânge, iar când se trezeşte maistru‘, nu ştie de ce-l dor oasele şi-i tot vânăt, şi tot ea, Iţa, îl lămureşte: - Te-ai îmbătat iar ca un porc şi ai picat prin şanţuri...

După o astfel de beţie cruntă, în timp ce nevasta îl ciomăgea, maistru‘ şi-a înghiţit proteza dentară. Iţa, femeie econoamă, l-a pus de-a doua zi să-şi facă treburile mari pe oliţă, până i-a recuperat-o. A fiert-o într-o cutie de conserve golită şi l-a trimis cu ea la dentist să i-o lipească la loc. Altă dată s-a trezit noaptea mahmur, a văzut o oala cu fiertură pe sobă şi ca să se dreagă a golit-o. Iţa să turbeze nu alta:
- Nenorocitule, ai mâncat lăturile porcului...

Altă hibă a maistrului, era că aproape lunar, se îndrăgostea mortal de câte una. Iţa, împreună cu sora ei, s-au gândit să-l lecuiască. I-au ticluit ele o scrisoare bătută la maşină - Iţa e secretară la şcoală - ca venind din partea unei admiratoare topită după el, în care-l ruga să corespondeze cu ea la post-restant.

A durat idila asta poştală câteva luni, timp în care el nu se mai uita după alte gagici... Suspina la gândul admiratoarei din umbră, care-i scria cu atâta foc în dragoste...

La insistenţele lui, ea i-a propus în final să se întâlnească la ştrand, iar ca semn de recunoaştere, să poarte fiecare un trandafir roşu la costumul de baie. El a fost tare încântat de ideea asta a ei, atât de romantică, dar a rugat-o ca înainte, să-i trimită totuşi o poză...
S-a dus Iţa la fotograf şi i-a trimis poza... A urmat un scandal...


Asistenţa medicală în sat, e desăvârşită. Medicii de medicină generală, mai mult cu naveta. Medicii specialişti însă, sunt de gardă 24 de ore din 24...
Şi sunt foarte devotaţi.
Ortopedul satului e Anuca, o băbuţă ceva peste un metru, slabă şi uscată ca o smochină.
Care cum calcă strâmb: entorse, luxaţii, fracturi, trimite după Anuca. Adevărul e că le repară bine. E chemată şi în cazuri de "coptături", ba pune şi comprese cu diverse ingrediente în caz de deochi.

Todere e gastro-enterologul satului. Foarte apreciat de cucoanele mai plinuţe din sat, şi satul e plin de ele, aşa că are clientelă mare. Mai ales după sărbători, e coadă la cabinetul lui. Sigur, dă-i cu cârnaţi, dă-i jumări, fripturi, şi prăjituri cu căciuli ţuguiate de frişcă şi cremă de-o palmă... Şi-atunci cum să nu le supere fierea pe cucoane? Are Todere o licoare bună la orice boală de ficat. O beau cucoanele; e cam rea şi amară, dar două zile nu se dezlipesc de lighean. Vomită zi şi noapte. Apoi se simt uşurate. Ceaiuri medicinale bea tot poporul, fiecare după afecţiunea respectivă. Este vara o campanie de strâns ierburi medicinale, mai ceva decât campania agricolă de la CAP.

Nu trebuie uitat sanitarul. El se ocupă de cazurile mai grave. Deşi medicii nu prea stau la dispensar, el e prezent la datorie. I se spune domnul doctor... Mai ia o tensiune, mai face o injecţie... E atent şi la igiena satului. Când a fost în control igienic la alimentara, era să moară într-un mod tragic. A verificat şi WC-ul. Nemulţumit că podeaua era cam şubredă şi vrând să demonstreze că şi scârţâie a sărit pe ea. Într-adevăr, era foarte şubredă... S-a rupt sub el, şi a picat... Cu greu l-au salvat de la înec, apoi l-au spălat cu furtunul în curte... Drept mulţumire, sanitarul le-a dat o amendă zdravănă.

Şi starea de igienă a satului este bună. Nu există groapă de gunoi unde să pută şi să se adune muştele. Toată lumea aruncă gunoiul în râu, inclusiv câinii şi pisicile moarte. Găinile moarte le recuperează ţiganii... Când dă o molimă în păsăret, e mare bucurie şi petrecere în cartierul ţigănesc...

Geta