Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tîrgul nu leagă piaţa


Bogdan Ghiu

05.06.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cartea ca mediu accesibil şi "politică personală"

Într-o societate a comunicării grăbit/sărit-generalizate, în care sistemul mediatic (televiziuni, ziare, radiouri etc.) n-a reuşit să înlocuiască, trecîndu-ne la modernitate, "soclul" popular, folcloric, "medieval" al zvonurilor şi fantasmelor (la noi, informaţia este cel mai adesea "informală"), nerămînîndu-i altceva de făcut decît să se grefeze pe el, cartea trebuie analizată, şi ea (cu atît, chiar, mai mult), ca un medium şi chiar ca un contra- sau alter-mediu potenţial (în mare măsură neactualizat), mai precis ca o TAZ (Temporary Autonomous Zone), ca o încercare de instaurare-restaurare a spaţiului public din "coridoare" personale, în spiritul unor Lumini (care l-au şi inventat) reafirmate.

Conceptul practic, operaţional de TAZ îi aparţine teoreticianului-activist media Hakim Bey. Iată ce spune acesta despre relaţia (posibilă, dezirabilă) care ar trebui să existe între ceea ce el nu mai numeşte, deja, "mass-media", ci "Media" pur şi simplu, şi carte, concepută ca "mediu intim".

"Bruind în mod deliberat graniţa dintre obiectiv şi subiectiv (...), Media construieşte imaginea unei false subiectivităţi, care este ambalată şi vîndută consumatorului ca un simulacru al propriilor lui «senzaţii» şi «opinii personale», al propriei lui subiectivităţi. Şi, în acelaşi timp, Media construieşte (sau e construită de) o falsă obiectivitate, (de) o falsă totalitate, care se impune ca viziune asupra lumii înzestrată cu autoritate (...). În felul acesta, fiecare «senzaţie» şi fiecare «opinie personală», atunci cînd apare, e resimţită ca fiind în acelaşi timp profund personală şi obiectiv adevărată. (...) Bineînţeles, toate mediile se comportă, într-o oarecare măsură, aşa, şi ar trebui să facă, poate, obiectul unei rezistenţe conştiente, fiind «criticate» exact în aceeaşi măsură. Cărţile pot fi la fel de nocive ca şi Top 40 de la radio şi la fel de fals obiective ca telejurnalul de seară. Marea diferenţă este că oricine poate să producă o carte. Cartea a devenit un «mediu intim», în care sînt angajate facultăţile critice, pentru că noi ştim şi înţelegem cartea ca fiind subiectivă. Fiecare carte incarnează, aşa cum remarca Italo Calvino, o politică personală. Conştiinţa noastră despre acest fapt a crescut direct proporţional cu accesul nostru la medium. Şi tocmai pentru că, în general, cartea nu mai posedă aura de obiectivitate de care se bucura, să zicem, în veacul al XVI-lea, această aură s-a deplasat dinspre mediile intime spre «Media», media publice precum reţelele de televiziune. Media vrea să-mi construiască subiectivitatea, nu să fie construită de ea. Dacă ar permite aşa ceva, ar deveni - prin definiţie, din nou - un alt medium intim, lipsit de pretenţia de obiectivitate şi redus (din punctul de vedere al Spectacolului) la o relativă insignifianţă."

Sînt oare scriitorii şi editorii, producătorii români de carte conştienţi de acest potenţial critic, intim, contra-mediatic al cărţii, ştiu ei să transmită această metainformaţie publicului, sau planificînd cartea după modelul masificant al televiziunii, de pildă, visînd la puterea şi influenţa acesteia, nu fac decît să îngroape prematur cartea?


Bookarest XIII - relaţia fără "relate"

A XIII-a ediţie a Tîrgului (care se pretinde Internaţional) de Carte Bucureşti, altfel spus Bookarest, nu a fost o ediţie cu ghinion, ci una banală, obosită, fără evenimente. Am putea, deci, spune: normală.

De-a lungul anilor ’90, editurile româneşti în primul rînd au tradus. Au tradus masiv, în multe direcţii, dar cel mai adesea fără program, ieşind în întîmpinarea unui public încă nelămurit - care abia acum, după comunism, se chinuia să se "reformateze", să se diferenţieze, să-şi cunoască propriile interese, dorinţe şi nevoi spirituale, formative - cu o producţie haotică, nestructurată, nedecantată, deşi relativ abundentă. Alăturările cele mai stranii de autori, direcţii şi titluri puteau fi văzute prin cataloagele unei aceeaşi edituri. Întreprinzătorii de carte trăgeau, prin urmare, cu ochii închişi (sau legîndu-se cu propriile producţii la ochi), de jur împrejur, cît mai împrăştiat, sperînd să nimerească, orbeşte, pur cantitativ, cît mai mulţi cititori. Biblioteci dintre cele mai compozite, adevărate bazaruri, s-au putut alcătui în acei ani.

După aceea, la întîlnirea dintre oferta autohtonă de conţinut scriptic extrem de "primăvăratică" şi "voinţa de carte" acerbă a editorilor, au reuşit să apară, să fie formaţi şi avansaţi editorial cîţiva autori autohtoni, cîteva vedete băştinaşe care să mai salveze, mai mult fantasmat, obrazul scrisului românesc, a îndeletnicirii obsolote de a culca cuvinte pe hîrtie sau de a le aduna din pixeli. Cam pe cînd televiziunile româneşti începuseră să programeze şi să reprogrameze pînă la saturaţie filme româneşti din perioada comunistă, făcînd audienţă pe seama dorinţei simple a publicului de a auzi vorbindu-se româneşte şi de a-şi aduce aminte că avem şi noi actorii noştri, că, altfel spus, existăm pe Pămînt, şi pe planul scrisului unele edituri au început să tragă de cîteva nume, mult prea puţine, însă, pentru a putea să ocupe întreaga scenă, să ducă, altfel spus, literar, ideatic, şi tava, dar şi să susţină "a fi/a nu fi"-ul canonic, la rampă.

Cîteva edituri româneşti, cele mai persistente, mai tenace şi mai răbdătoare, au început atunci să înveţe ce este marketingul de carte. După care, imediat, printr-un balans tipic, n-au mai făcut decît asta, marketing şi publicitate, forţînd piaţa şi riscînd, chiar, s-o omoare la naştere.

Dar piaţa de carte, a naibii, tot nu s-a constituit, decît într-o mult prea firavă măsură, cu tot forcepsul cîtorva editori.

Forcepsul marketingului editorial se chinuieşte acum, de vreo doi, trei ani, să inventeze o literatură română actuală şi, mai ales, o producţie constantă de carte, care nu poate fi susţinută însă decît de proză, de document (nonficţiune), nu de poezie şi foarte puţin, strict "capilar", de eseu, de aşa numita proză de idei. Operaţiunea, însă, nu prea izbuteşte, şi, după un asalt de-a dreptul eroic (aduceţi-vă aminte de "cei şapte" prozatori tineri propuşi, cu enorm tam-tam, anul trecut, de către Polirom: paginile memoriei sînt deja îngălbenite, de parcă ar fi trecut o sută de ani...), protagoniştii par a se fi blazat deja, împăcîndu-se cu ideea ofertei subţiri şi a aşteptărilor lente. Nu există - cel puţin deocamdată -, se pare, din păcate, materie, ofertă substanţială pentru a susţine un consum de carte consistent şi, mai ales, constant, ritmic. S-a ajuns, chiar, pînă la inventarea de cărţi goale, lipsite, aproape, de conţinut, simple semnale "fatice", de menţinere a contactului şi de întreţinere a "canalului". Un fel de manutanţă.

Trăim, dacă ar fi să analizăm situaţia din punct de vedere elementar-comunicaţional, într-un fel de "structuralism" disperat: există, s-a constituit relaţia (editurile), dar "relatele", cum li se spune, adică atît producătorul-emiţător, cît şi, respectiv, receptorul, doritorul, consumatorul de mesaje scrise (fie ele, de multe ori, doar de dimensiunile, în toate sensurile, unor SMS-uri), se arată mai mult decît palizi şi reticenţi în a încheia un contract de lectură, o relaţie socială stabilă, generatoare de societate (literară) şi de liberalism cultural.

Se scrie puţin, slab şi debil în România actuală şi se citeşte ferit, exotic, întîmplător, fără prea mare încredere şi tragere de inimă. Pînă şi mult "evenimenţialul", în anii trecuţi, Bookarest, iată, a obosit. Un tîrg nu poate face, nu se poate substitui unei pieţe adevărate de carte. Între cititori şi scriitori (în sens larg) nu s-a încheiat, pînă acum, un adevărat tîrg.

Visînd să concureze şi să dubleze mass-media, crezînd că pot să profite de acestea, sau măcar de modelul lor de "marketing", cartea românească pare a-şi refuza cu obstinaţie noul destin.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer