Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Familia românească™


Anda Cadariu

15.11.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
El lucrează la Renel. Electrician-şef. Ea – la Departamentul Guvernamental Birocratic al Florilegiilor Parlamentare de tipul AB16, Create în Vederea Consubstanţializării Parcelelor Neremunerate pe anul 1987. Are o funcţie oarecare în acest Departament Guvernamental Birocratic al Florilegiilor... etc.

El, Ştefan, este alcoolic. Ea, Lucia, este grasă. De ziua ei, şeful i-a oferit un buchet de flori de trei ori mai mare decît cel adus la ora unu noaptea de un soţ (?)/bărbat (?) amorţit şi foarte pilit: „Dwaga meeaaa, ewa sa uit, m-am lwat cu băwyeţii... shi... uite, ţi-am adus asta de pe dwum..." – un grup jalnic de zambile de la cea mai ieftină tarabă din piaţă. „Să ne twăieshti, adowata nwastwă Wushia..." – şi dă s-o pupe. Ea, în loc să-i spargă în cap farfuria cu tocăniţă care-l aşteptase, încălzită şi reîncălzită, timp de cinci ore, îi dă jos sacoul, îl duce la baie, îl spală cu apă rece - în timp ce el mormăie recunoscător-vinovat că e un mawe powc - îl aşază la masă şi îi pune în faţă mîncarea, după care, foarte tacticoasă, plasează într-o vază florile ofilite în aburi de alcool, intră în camera mică şi încuie uşa pe dinăuntru. Această scenă se repetă în fiecare an, de vreo cincisprezece primăveri, cam de cînd se ştiu ei. După caz, din camera mică se aud suspine, hohote de plîns, televizorul dat la maxim... sau nu.

Ştefan şi Lucia au doi copii: Radu şi Liliana. Radu este în anul IV la Arte plastice. S-a înscris pe bază de dosar la această facultate, după ce a renunţat la Litere – că era prea greu şi oricum, intrase la regim cu taxă. Liliana a absolvit conservatorul şi este în prezent înscrisă la doctorat.

În fiecare vară, Liliana aduce acasă cîte un televizor. La început transporta din campus seturi monocrome, sport, cu nu mai mult de cinci canale. Mai nou, de cînd s-a ajuns, ia din bursa doctorală televizoare color, cu ecran TFT, telecomandă şi teletext. Diagonala ecranului creşte proporţional cu trecerea timpului. Fiindcă televizoarele se strică de la an la an – toate fiind de provenienţă second-hand -, viaţa familiei româneşti™ curge lin: fiica îşi poate menţine pasiunea cumpărării, iar familia™ se poate lăuda tot timpul, pe la rude, pe la vecini, cu realizările materiale ale progeniturii. E mare lucru să aduci cîte un cadou atît de valoros în casa părintească de fiecare dată cînd vii în vizită, vara.

Radu primeşte încă bani de la părinţi, lunar. El nu prea aduce cadouri. Cînd totuşi o face, îi cumpără mamei detergenţi şi bureţi de vase din magazine care comercializează articole cu preţ unic.

Începînd cu luna iulie, Ştefan, Lucia, Radu şi Liliana sînt prezenţi simultan între cei optsprezece pereţi ai apartamentului, zilnic între orele nouăsprezece şi douăzeci şi două. Un bun prilej ca familia românească™ să se reunească în fiecare seară: părinţii în faţa unui televizor, cei doi fraţi – în faţa celuilalt. Căci întotdeauna există, şi aici, ca în orice apartament al familiilor româneşti™ care se respectă, două sau mai multe televizoare funcţionale. Din camera părinţilor se aud meciuri de fotbal acompaniate de chiotele sau înjurăturile lui Ştefan. (Lucia se uită la telenovele dupămasa, în timp ce freacă nostalgic farfurii şi pahare cu un şervet alb imaculat. Invariabil, oftează.)

E evident pentru copii că tata o neglijează pe mama. De-asta ei s-au solidarizat cu ea şi îl persecută pe bietul alcoolic, pedepsindu-l printr-o tăcere inamovibilă ori de cîte ori face vreo boroboaţă.

Liliana, logodită cu un violonist plecat mai tot timpul prin turnee, o mai ajută pe Lucia la gătit şi îi ţine teorii despre independenţă, eleganţă, demnitate şi mîndrie. Se simte foarte străină cînd se întoarce acasă, la mama ei zidită într-o căsnicie mediocră, într-un apartament întunecos şi sufocant, încărcat de bibelouri, cu pereţii acoperiţi în unele camere cu Răpirea din Serai şi, în altele, cu un tapet demodat. Lucia îi ascultă sfaturile de fiică devotată şi se revoltă: o fi ea patroana unui cămin sărac, dar tot patroană se cheamă că e şi n-o să-i permită subalternei o astfel de încălcare a regulilor. „Cine eşti tu, bă, ţîcă, să-mi vorbeşti mie aşa la mine-acasă? Crezi că ştii ce-i viaţa? Mai stai, mai trăieşte şi apoi ai să-nţelegi. Să vezi şi tu cum e cu răbdarea." N-o lasă inima pe Liliana să-i spună mamei că la iarnă merge cu Filarmonica în Italia şi are de gînd să nu se mai întoarcă... În continuare nu înţelege de ce n-a scăpat Lucia de Ştefan cînd ar fi putut s-o facă. De altfel, Wushia însăşi recunoaşte că era atît de simplu să fugă cu aviatorul ei transilvănean, Radu îl chema, de-asta i-a şi dat numele ăsta băiatului, în amintirea legăturii imposibile cu chipeşul şi curajosul pilot de aviaţie, al cărui zîmbet încurajator i se proiectează şi azi pe retina iritată, cînd varsă lacrimi de crocodil peste cepele albe proaspăt curăţate pentru tocăniţa cu care îl aşteaptă în serile de duminică pe Ştefan. Datorită acestei amintiri, îl protejează pe Radu mai mult decît pe Liliana. Chiar dacă ea e mai deşteaptă, mai frumoasă şi mai descurcăreaţă decît fratele său, mama lor comună îl iubeşte mai mult pe acesta din urmă. Nici nu se străduieşte s-o ascundă.

Nu-i vorbă, Radu face exact aceleaşi greşeli ca şi tatăl pe care-l detestă. Doar că el nu reuşeşte să păstreze nici o femeie mai mult de trei zile, pentru că anii '70 au trecut demult şi nici o proastă nu rămîne împreună cu acest personaj. De ce-ar rămîne? Ca să-i devină soţie (?)/nevastă (?) şi fie tratată după modelul parental ştefănesc, atît de urît de Radu, dar atît de bine aplicat în toate cazurile? Femeile vînate resping categoric primitivismul lui, ceea ce îl determină să fugă acasă la mămica în fiecare vacanţă de vară, unde briza dunăreană îl surprinde frecînd menta şi umblînd după one-night stand-uri sifilitice. (Trăiască prezervativul!)

Radu obţine uşor aceste contracte haotice şi temporare, mizînd pe perplexitatea gagicilor în faţa nesimţirii lui, dezvoltată cu ură dar cu folos şi datorată liniei genetice paterne. Îi ies lui Radu poveştile de-o noapte, îi ies chiar bine, sînt multe, dese şi obositoare. Dar cum reuşeşte? E simplu: ele, gagicile, sînt, la început, şocate: Radu îşi paralizează prada asemeni unui păianjen veninos, apoi contemplă musculiţa prinsă în plasă, în timp ce aceasta priveşte, fără putere de apărare, cum scîrboasa insectă se îndreaptă cu cleştii desfăcuţi spre ea.

După fiecare început de relaţie ratat, Radu se îmbată sistematic împreună cu Vlad şi Cornel. Vlad se uită la filme porno destul de des, Cornel îşi chinuie prietena cu o plăcere deosebită şi se masturbează în faţa jocurilor pe care le-a instalat pe computerul ei – pentru a nu-l încărca inutil pe-al lui. Ca şi tatălui său, lui Radu îi lipseşte capacitatea de a disimula pe termen lung. Cei doi colegi de pahar au însă acest talent, ascunzîndu-şi toate excentricităţile sub aparenţa normalităţii. Iată de ce reuşesc să-şi păstreze femeile vînate. Ei sînt aşteptaţi acasă de două domnişoare foarte dornice să-i ajute în drumul spinos spre maxima relaxare. Cu un masaj, cu o mîncare caldă, cu o vorbă bună. În secret, cele două domnişoare visează la aviatori demni şi curajoşi, capabili să le răpească din plictisitoarea lor existenţă împănată cu masaje şi tocăniţe pe care le pregătesc pentru Vlad şi Cornel. Însă ştiu şi ele, la fel de bine ca partenerii lor, că în curînd va sosi momentul să admită că au o vîrstă, că au căutat destul, că au încercat tot ce-au putut, că nu e cazul să dea cu piciorul unei relaţii cu care s-au obişnuit de atîţia ani, că a venit vremea, pe scurt, să întemeieze fiecare, la rîndul său, asemeni părinţilor, vecinilor şi colegilor, cîte o nouă familie românească™.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer