Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Editorialul de luni dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Summertime


Cornel Mihai Ungureanu

11.11.2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Stăteam aşezaţi pe pervazul ferestrei deschise, cu picioarele atîrnînd în cameră. Priveam mai mult afară, era ora la care liceenii se întorceau de la şcoli, gălăgioşi şi teribili.

Pentru cîteva clipe, mi-am amintit ore lungi petrecute în săli de clasă, în camera mea sau, în studenţie, în Parcul Crizantemelor, culcat în iarbă- ore în care am învăţat, cît am putut de conştiincios, tot ce au binevoit să-mi predea profesorii. Lucruri abstracte, care nu mi-au folosit, în aparenţă, la nimic.

Incredibila mea victorie în literatură, îi va motiva însă pe mulţi, mi-am spus, în gînd. Se vor schimba din temelii lucrurile, nu se poate să păstrăm la nesfîrşit aceste instituţii amorfe în care parazitează bătrîneii care au scris ceva, pe vremea lui Ceauşescu, iar acum din fotoliile lor comode, se decorează între ei. Trebuie să se desprindă, dintre autorii tineri, cei care să tragă cultura română după ei, trebuie să răsară cărţile acelea remarcabile, care să aibă un incontestabil succes în lume.

Eram teribil de bucuros şi de încrezător, de cîteva zile. Mi se părea că intuiesc noi direcţii în care ar fi putut merge viaţa mea, dar şi direcţii noi în care aş fi vrut să apuce scrisul meu. Mă privisem în oglinzi inedite, zîmbisem încremenirilor, irosirilor trecute şi, ca la orice început, mă simţeam exaltat, curajos, de neoprit, atotputernic. Mi se mai întîmplaseră entuziasme similare, la capătul unor nopţi fericite, a unor momente de deplină comunicare- sau chiar la finalul unor cărţi, a unor filme. În general, se dovediseră focuri de paie, înflăcărările mele, de genul prima iubire adevărată, cea din clasa a şaptea. Dar acum părea a fi altceva.

O stare de graţie mă stăpînea cu autoritate. Îmi puteam deschide inima pentru a oferi, aveam ce; îmi lipseau întunecările acelea vechi, pe care le-aş putea numi obişnuite.

Alături de mine, pe pervaz, Iulia cînta: Fish are jumpin’ &the cotton is high/ Your daddy’s rich and your ma is good-lookin’... Părea că aşa îşi petrecuse restul zilelor, în această lume.

Fumam Benson &Hedges, din ţigări diferite.

- Îmi place să mă uit în casele oamenilor, zicea, cînd se oprea din cîntat. Îmi place ploaia. Fără nici o condiţie, fără nici o reticenţă. Şi fagurii de miere îmi plac.

Am privit spre mica grădiniţă cu flori, mărginită de gardul de sîrmă, sufocat de iasomie. Apoi mi-am întors ochii spre ceasul din cameră. Era 3 fără două minute. Pe covor, zăceau împrăştiate reviste glamour, pe care Iulia le răsfoise în acea dimineaţă şi o casetă video cu filmul Finding Forrester pe care îl privisem împreună în seara dinainte.

- Eu pot să scornesc cel mai puternic cuvînt din lume, ziceam. Un cuvînt cu o masă imensă şi care să reprezinte în întregime un om, tot ce simte el în clipele cînd îl locuiesc îngerii.

Pe deasupra blocurilor zburau porumbei albi.

Mi-am amintit o zi de demult, de cînd eram mici: mergeam cu Iulia de mînă, pe o stradă pietruită, în care muncitorii săpaseră şanţuri adînci, pentru conducte. O învăţam să cînte: Un elefant se legăna, pe o pînză de păianjăn / Şi fiindcă ea nu se rupea, a mai venit un elefant.

De data asta ea mă învăţa să cînt:
- One of these mornings, you’re going to rise up singing.
- Then you’ll spread your wings, and you’ll take to the sky, am fredonat împreună.

Eram atît de exaltat, curajos, de neoprit şi atotputernic, încît, cum stăteam aşezat pe pervaz, mi-am bălăngănit puţin picioarele.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer