Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Castelul Prinţesei de Caramel (XII) - Jeudi


Eduard Ţone

26.09.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Doisprezece - Jeudi
Bătrânul cu melc nu-mi dă explicaţii. De fapt, nici măcar n-am curaj să i le mai cer. Cine ştie ce mai aflu! Poate că s-a născut în Oz şi e un vrăjitor de renume mondial. Încerc să fac ordine, din mers, în toată această poveste. Ce e real şi ce nu? Ce trăiesc cu adevărat şi ce mi se pare că trăiesc. Pun lucrurile cap la cap şi rezultatul nu e foarte încurajator, ar trebui să mă ciupesc - ca în poveşti - ca să aflu dacă ceea ce mi se întâmplă e normal sau asist la filmul propriilor mele fantasme.

Mă ţin după bătrân (între timp s-a prezentat, îl cheamă Jeudi - şi, evident, mintea mea ridică un artificiu: "Probabil că s-a născut într-o joi, norocul lui, dacă se năştea duminica i-ar fi fost cam greu să trăiască purtând povara unui nume ca Dimanche") şi mă auto-compătimesc: stau prost cu condiţia fizică, Jeudi are un pas atât de întins şi de vioi încât în curând voi începe să gâfâi. Noroc că Place de Fürstenberg nu e foarte departe.
- Sunt un pic îngrijorat, îmi zbiară Jeudi. Anul acesta e primul în care Rudolf nu e foarte bine antrenat. Ştii, el e unul dintre cei mai buni melci din lume, a câştigat o groază de concursuri, iar la Festivalul Melcilor Nebuni face mereu o figură frumoasă. Publicul e absolut încântat de el, e de mult o vedetă. Chiar şi Primarul l-a medaliat acum doi ani. A primit titlul de Cel Mai Charismatic Melc al festivalului. Am acasă diploma lui. De pe urma acestui titlu s-a ales cu o nouă cochilie, asta cărămizie. E tare mândru de ea. Cea veche aproape că i se distrusese şi, crede-mă!, nu vrei să ştii cât de greu e să schimbi unui melc o cochilie şi, mai ales, cât costă întreaga operaţiune. Noroc că Rudolf e un melc care ştie cum să-şi câştige banii, hi-hi, pentru propria întreţinere.

Noroc! Chiar noroc, mă-ngrijoram deja la gândul că Rudolf ar fi rămas fără cochilie şi şi-ar fi trăit bătrâneţile complet lipsit de sex-appeal, eventual într-un borcan verde. Pfui!
- Alex, s-ar putea să nu mă crezi, dar melcul ăsta înseamnă totul pentru mine.

Ei, uite, în faţa unei asemenea mărturisiri, trebuie să-mi scot pălăria. Probabil că moşul nu e decât un exploatator care trăieşte de pe urma calului, pardon, melcului său.
- Te-aş întreba ce vârstă îmi dai însă sunt sigur că nu ai fi nici măcar pe-aproape.
- Şaizecişicinci?
- Am o nouăzeci şi patru de ani. Probabil că aş fi fost de mult oale şi ulcele dacă nu l-aş fi întâlnit pe Rudolf, acum cinci decenii.

Nouăzeci şi patru??? Probabil că Jeudi s-a sclerozat de curând. Eu mai am puţin şi mă prăbuşesc pe asfalt incapabil să ţin pasul iar el îmi spune că are o 94 de ani!
- Să-ţi povestesc: l-am cunoscut pe Rudolf într-o livadă de meri, în Provence. Războiul abia se terminase, eu am avut norocul să scap, chiar dacă un obuz mi-a retezat trei degete de la mâna stângă. Nu, nu te uita, acum le am la loc: tot Rudolf m-a ajutat, dar asta e o altă poveste. Rămăsesem fără nici o noimă. Familia mi-a murit într-un bombardament, aveam o soţie frumoasă, miss Paris 1934, un băiat ca o bomboană cu marţipan şi o casă ca un palat. Un raid aerian de numai câteva minute a fost suficient ca să distrugă tot. În fine. Când m-au lăsat la vatră m-am dus în Provence. Aveam acolo o mică fermă pe la care mergeam rar, fiindcă soţia mea avea alergie la flori şi animale. Am găsit-o în ruine, totuşi o parte din casă, mai bine zis o cămăruţă rămăsese miraculos în picioare. M-am hotărât să rămân acolo - în altă parte oricum n-aveam unde mă duce.

Am început să reconstruiesc, încet-încet, am refăcut grădina, am refăcut grajdurile, am cumpărat cai, porci, vaci, chiar şi struţi. Îmi mergea bine, viaţa începea să nu mi se mai pară atât de întunecoasă, fruntea mi se descreţea cu fiecare zi scursă. Într-o zi, la poartă mi-a bătut un bărbat. I-am deschis şi l-am omenit, aşa cum făceam cu toţi străinii care dintr-un motiv sau altul vroiau să-mi treacă pragul. Omul era cu adevărat un străin. Nu mi-am dat seama din ce ţară venea şi cum nici mie nu-mi place să mă bag prea tare în viaţa altuia, nu l-am întrebat, prin urmare nici până în ziua de azi nu ştiu de unde era. Ştiu doar că era tare ciudat. Mi-a spus că nu vrea altceva decât un pahar cu apă şi un şerbet de lămâie. Întâmplător, pe vremea aceea făceam nişte şerbeturi excelente, mi se dusese vestea: de lămâie, de ciocolată, de zmeură, vişine, ce mai!, făceam şerbet din orice, chiar şi din floarea soarelui. Da-da, nu râde, n-ai mâncat niciodată şerbet din floarea soarelui, are un gust extraordinar, cineva mi-a spus, după ce mi-a gustat şerbetul din floarea soarelui că a avut nopţi în şir vise în care-i apăreau tablourile lui Van Gogh şi că se trezea de fiecare dată zâmbind. Aşa! L-am poftit pe străin în casă şi m-am minunat auzindu-l că mă întreabă despre pantofii mei. Că de unde i-am luat, că ce model frumos, că ce piele fină. E adevărat, mi-a plăcut întotdeauna să am pantofi de calitate. Chiar şi atunci când munceam prin fermă purtam pantofi buni, dacă nu-i aveam, nu mă simţeam bine, nu puteam să fac nimic. I-am povestit despre această manie de-a mea, el m-a ascultat foarte serios, a mâncat şerbetul, a mai cerut o porţie, a băut apa, s-a ridicat şi, înainte de a pleca, mi-a spus aşa: "Nu am cu ce să te răsplătesc pentru generozitatea ta, dar aş putea să fac un lucru pentru tine. Pot să-ţi ghicesc în chelie".

Ei bine, lucrul ăsta mi s-a părut extrem de caraghios. E adevărat, aveam un început de chelie în mijlocul capului, dar nici prin minte nu-mi trecuse vreodată că cineva ar putea să-mi ghicească în ea. Mai mult amuzat şi curios, l-am lăsat să o facă. Mi-a spus că sunt unul dintre cei mai blânzi bărbaţi pe care i-a întâlnit în viaţa lui. Şi mi-a mai spus ceva îngrozitor, care avea să se împlinească peste doar câteva zile şi despre care eu am crezut că e doar o prostie. Ne-am despărţit prieteni, i-am urat drum bun, el m-a privit cu un aer trist şi a plecat aşa cum apăruse, parcă de nicăieri.

Peste patru zile, un incendiu a izbucnit la fermă în timp ce eu eram plecat. A mistuit totul: plante, animale, ziduri. Nu a rămas decât livada cu meri, în care m-am adăpostit în acea teribilă noapte. Stăteam sub un pom, cu lacrimile secate, şi-mi evaluam viaţa. Nu puteam să trec de momentul din urmă cu puţin timp, în care străinul ciudat îmi spusese că voi pierde totul, din nou, şi că va trebui să mă reinventez. Atunci mi s-a urcat pe umăr un melc. Era un melc ca toţi melcii şi primul imbold a fost să-l arunc înapoi în iarbă. Numai că el mi-a şoptit ceva la ureche: "Vino cu mine, îţi promit răsărit".

De două ori în viaţă pierdusem totul. Nici măcar mie însumi nu mi s-ar fi părut ciudat să merg pe mâna unui melc de acum înainte. În acea noapte am plecat amândoi spre Marsilia. Acolo, în port, melcul - pe care am decis să-l botez Rudolf, în amintirea băieţelului meu - a dat prima reprezentaţie care avea să-mi aducă o mie de franci. A dansat pe ritmurile mele. Ştii, eu cânt la muzicuţă de când eram mic... Se strânsese lumea ca la urs. Să vezi un câine dansând nu te impresionează cine ştie ce dar un melc care dă din coarne ca istericul, ridicându-se pe partea din spate, mişcându-şi cochilia de la stânga la dreapta, făcând tumbe şi, la final, reverenţe către spectatorii ce aplaudă ca istericii, nu vezi în fiecare zi.

Ani în şir am colindat Franţa cu Rudolf. Am făcut bani grămadă, i se dusese vestea, aveam deja propriul nostru show, ca nişte artişti ambulanţi. Nu mai vroiam să mă stabilesc undeva, nu mai vroiam să mă leg de nimic, în afară de melcul meu. Banii stăteau în bancă, noi cheltuiam doar atât cât de era de ajuns pentru a trăi şi a plăti camerele de hotel. Timpul trecea dar eu nu-l mai simţeam. De la un moment încoace aveam impresia că nu-mi mai numără nimeni anii. Trăiam doar prin spectacolele noastre, anotimpurile se roteau dar nu-mi păsa. În cele din urmă am cumpărat un mic apartament aici, în Paris, oraşul în care în fiecare sfârşit de primăvară veneam pentru a participa la Festivalul Melcilor Nebuni. Rudolf m-a adus prima oară la acest festival, a fost o nebunie, m-am îndrăgostit de el. Festivalul ţine, de fapt, doar câteva ore. Dar ce ore! Vei vedea imediat, Alex, vei vedea, hi-hi!

Halucinat, trecut pe pilot automat, cu ochii şi urechile la Jeudi, nici nu observasem când am ajuns în Place de Fürstenberg. Incredibil! Bătrânul îl cunoscuse pe Pimpi - nu mai putea exista alt ghicitor în chelii în întreaga lume - şi avea o poveste pe care dacă ar trebui s-o cred ar însemna că sunt cel puţin nebun! Şi totuşi, ceva îmi spunea că totul, dar chiar totul, era adevărat.
- Hei, Alex, începe nebunia!

Începea. Cu adevărat începea!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Citiţi Aventurile Măgarului Alfred, o carte semnată Eduard Ţone.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Binokl, Eduard Ţone, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum l-am urât pe Kafka, Eduard Ţone (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Greva Ducelui, Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Peştişorul de aur, Eduard Ţone (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maşini colorate, Eduard Ţone (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer