Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Post-neo-panoptismul (I)


Bogdan Ghiu

28.01.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trei concepte mult prea rapide

Există o adevărată vogă a cuplării conceptului de "viaţă nudă" propus de Giorgio Agamben cu conceptul de "panoptism" şi cu cel de "biopolitică", aşa cum au fost ele elaborate şi cartografiate de către Michel Foucault. Avem însă de-a face, în acest caz, cu o preluare necritică a unor instrumente critice imediat, pripit utilizabile, a unor linii de gîndire critică sensibil diferite.

"Viaţa nudă" a lui Giorgio Agamben descrie denudarea umanului, expunerea lui, crearea de către putere a unor spaţii de non-drept, a unor spaţii de excepţie de la lege, de excepţionalism juridic, în care umanul încetează a mai fi apărat, protejat, devenind disponibil pentru experimentări monstruoase. De fapt, pentru o supraproducţie de putere. Spaţiile în care se efectuează "denudarea" vieţii sînt spaţii totalitare, în acelaşi timp închise şi excluse: închidere în afara societăţii, în afara cîmpului de acţiune a dreptului, a legii, uneori chiar prin intermediul acesteia.

Voga necritică a utilizării imediat critice a conceptului foucaldian de "panoptism" mă scuteşte de orice descriere. Conceptul, tot foucaldian, de "biopolitică" îşi păstrează, încă, o anumită aură de indeterminare, fiind însă rapid, deci la fel de pripit critic-necritic, tradus, clarificat prin corelarea lui cu conceptul de "viaţă nudă".

Trăim, în aplicaţiile noastre critice, într-o evidenţă a acestor trei concepte. Gîndirea artistică, mai ales, le foloseşte tot mai des, şi cu tot mai mult succes. Marea lor utilizabilitate ne trage însă pe sfoară, iar gesturile critice precipitate care decurg din utilizarea necritică a acestor concepte conduc spre o critică ambiguă, duplicitară, în care linia de demarcaţie dintre celebrare şi denunţare îşi manifestă triumfal imposibilitatea.


"Power to the people": trans-vizibilitatea şi inutilul

Utilizate direct, imediat, grăbit, cele trei concepte nu descriu noul, noutatea "noului cîmp de vizibilitate", ci vechiul: situaţiile politice totalitare, deci tocmai situaţiile de excepţie ale normalităţii contemporane.

Principala mutaţie contemporană în ceea ce priveşte vizibilitatea o constituie apariţia, proliferarea, generalizarea şi uniformizarea unui tip fundamental nou, irecognoscibil şi ireductibil, de vizibilitate. Vechea vizibilitate panoptică şi-a generat urmaşi. Noua transparenţă, noua vizibilitate nu mai sînt mimetic-reprezentaţionale. Ele nu mai ţin, tocmai, de imagine. Imaginea omului, imaginea vieţii nude nu mai contează, nu mai e pertinentă pentru producţia contemporană de (supra)putere. Puterea contemporană a înregistrat ea însăşi o mutaţie "calitativă": este tot timpul, în regim de funcţionare normală, supra-putere. Spre deosebire de trecut însă, ea nu se mai izolează, nu se mai acumulează, nu se mai stochează, ci circulă: supraputere în flux continuu şi tocmai ca urmare a noii condiţii de "flux". Puterea statică este în permanenţă ameninţată de opoziţii, limitări, îngrădiri, contraofensive. Panoptismul modern-tradiţional decupa şi definea spaţii, ecrane; se definea în spaţiu şi ca spaţii bine delimitate, se materializa ca o arhitectură a puterii. Astăzi, vechea arhitecturalizare a puterii s-a dublat, se dublează cu o dez-arhitecturalizare a puterii. Arhitectonicul, ahitecturalul însuşi, dispar, vreau să spun că dispar ca pertinenţă pentru producţia de putere: au fost cedate societăţii, care continuă să creadă că acolo e miza, că aceea e ţinta.

Producţia actuală de putere se dispensează de corelaţia ei panoptică, micro- sau macro-totalitară, cu spaţiul, cu spaţiile, cu materialitatea. S-a mutat pe dimensiunea timpului, prin anularea lui: timpul este depăşit, timpul, tot timpul este trecut.

Post-neo-panoptismul nu mai produce imagini reprezentaţionale, materiale, mimetic recognoscibile, ale umanului. Imaginea omului a fost disponibilizată, nu mai contează pentru putere, nu mai interesează producţia de putere: a fost cedată societăţii, în care artele se dispută fratricid cu media. Disputa în jurul imaginii omului, a imaginilor despre om a devenit un adevărat joc de societate.

Post-neo-panoptismul nu mai e interesat de imagini. El realizează acum scanări permanent-automatizate ale umanului, fişe informaţionale abstracte, pur ideale, în flux continuu. Artele, în lupta lor pe imagine cu media, nu mai pot atinge, ataca, afecta scientismul economist pe care se bazează, în momentul de faţă, producţia de putere ca producţie - în condiţiile de viteză accelerată, de "viteză a luminii" realizată ale fluxului - producţia reglată, automatizată de supraputere în regim continuu. Puterea nu mai are nevoie de imagini. Acestea devin, repet, miză consensuală a jocului social dintre arte şi media.

Avem de-a face cu o radicalizare a fenomenului de "viaţă nudă", de fapt cu o realizare completă a lui. "Denudarea vieţii" a depăşit omul, noua vizibilitate şi noua transparenţă: scanează omul "dezbrăcîndu-l" în flux continuu pînă la ceea ce se cheamă "uman", de fapt infra-uman: seturi de informaţii pertinente. Acolo, la acel nivel al umanului, se petrece, azi, manipularea omului. Ca "om", ca "oameni", sîntem liberi - inclusiv să ne disputăm artistico-mediatic imaginile despre noi înşine - pentru că forma "om" sau nivelul de pertinenţă a ceea numim "om" au fost disponibilizate, retrocedate "societăţii civile".

Pentru om, "umanul" este irecognoscibil şi ireprezentabil. Din acest salt, din această "transparentizare" şi "vizualizare" scientist-enonomică a "omului" pînă la "uman" decurge şi o reorganizare a regimurilor de drept. Regimurile istorice de vizibilitate şi de putere nu se înlocuiesc, ci se adaugă şi se redistribuie: vechea normalizare, sau normalizarea de tip "modern", defineşte, azi, regimul carceral, punitiv, explicit legal, în vreme ce noua vizibilitate, vizibilitatea invizibilă sau trans-vizibilă, producţia de imagini non-vizuale, extra-vizuale ale umanului defineşte noua normalitate. Vechiul panoptism, pe care, în precipitarea noastră necritică, precipitat critică, ne repezim să-l denunţăm şi să-l reprezentăm, defineşte, azi, regimul carceral propriu-zis, spaţiul pedepselor explicite, spaţiile stărilor de excepţie, de excepţionalitate juridică. Numai aici se aplică efectiv, literal, în litera lor, concepte precum cele de "viaţă nudă", "panoptism", "biopolitică". Dar fenomenele descrise de aceste trei concepte au evoluat ele însele, şi-au depăşit stadiul istoric literal, şi constituie noul regim al normalităţii contemporane. Iar aceasta este imperceptibilă, insesizabilă, irecognoscibilă, ireprezentabilă...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer