Acum ceva ani citeam fascinată cartea lui Joseph S. Nye Jr. intitulată Soft Power. Nye vorbea despre posibilitatea de a influența și atrage simpatia altor națiuni prin modalități mult mai eficiente și discrete decât forța brută și coerciția. Muzica, filmele, arta, literatura combinate cu identificarea unor valori și idei comune pot modela opinia publică, susținea el, într-un mod mai subtil, cu rezultate mult mai îndelungate și semnificative decât încercarea de impunere prin forță. În perioada în care îl citeam pe Nye, majoritatea analiștilor vorbeau despre pericolele politicilor culturale ale Chinei și efectele acestora pe termen lung asupra restului lumii. Combinate cu puterea economică, politicile culturale chineze puteau reprezenta un pericol la adresa democrațiilor occidentale. China, de altfel, investea masiv (și încă o face) în încercarea de promovare și îmbunătățire a propriei imagini. Pandemia, încălcarea drepturilor omului în cazul minorității musulmane uigure[i], izbucnirea războiului din Ucraina și reconfigurarea alianțelor, au făcut ca eforturile chineze legate de soft power să devină ineficiente în raport cu sumele investite. Un alt motiv pentru lipsa de succes, consideră experții, este faptul că acest efort al Chinei este centralizat, lipsind implicarea societății civile, a mediului privat și a industriilor creative care, de cele mai multe ori, sunt decisive pentru acest fel de abordare.
Pe nesimțite, cu mult efort și muncă susținută o altă țară asiatică cucerește între timp lumea. Este vorba despre Coreea de Sud care, în acest moment, pare a fi din ce în ce mai vizibilă când vine vorba de muzică, filme, literatură și destinații favorite de călătorie. Hallyu este cuvântul care definește noul val coreean, semnificând o creștere a vizibilității culturii populare coreene în Asia, Statele Unite, Orientul Mijlociu și, mai nou, America de Sud și Europa. Emisiunile de televiziune și filmele din Coreea de Sud prezintă teme la care publicul se poate raporta ușor, dramele având ca subiect mediul de afaceri, școala, problemele de familie, dragostea și evlavia filială într-o epocă a tehnologiei și vitezei, în care valorile par a se fi întors cu susul în jos.
Citeam zilele trecute un articol interesant despre Netflix în Coreea.[ii] Se pare că, inițial, când a decis să-și extindă operațiunile în Asia, Netflix s-a gândit că cea mai bună alegere ar fi Japonia datorită succesului anime-urilor și manga, dar și vizibilității creațiilor lui Akira Kurosawa sau Hayao Miyazaki. Studiile de piață au arătat, însă, că altcineva începuse să domine piața și anume Coreea de Sud. Majoritatea canalelor de televiziune asiatice cumpărau preponderent creații sud-coreene și nu japoneze. Netflix a decis să investească în Coreea contribuind astfel la creșterea accesibilității mondiale a filmelor și serialelor sud-coreene. Creațiile coreene sunt disponibile pe platforma Netflix indiferent de continent sau țară și oferă subtitrare într-o multitudine de limbi.
Rakuten Viki, o platformă de streaming online, oferă posibilitatea telespectatorului de oriunde să aleagă dintr-o gamă variată de seriale și filme asiatice care vin cu subtitrare inclusiv în limba română. Și pe această platformă cu o ofertă variată, coreeni domină în ceea ce privește numărul de accesări și vizualizări.
Dar, ca și în orice alt domeniu, succesul nu a venit peste noapte. De altfel, Coreea de Sud poate înlocui cu succes Japonia și în sintagma deja clasică - "miracolul japonez". Zguduită acum circa 70 de ani de un război considerat ca fiind cel mai sângeros conflict din epoca Războiului Rece, Coreea de Sud a reușit să devină una dintre cele mai dezvoltate și competitive economii mondiale. Au fost necesare multe sacrificii, o disciplină individuală și comunitară excepțională, politici publice care au încurajat și protejat marii investitori și conglomeratele, acordarea unui rol esențial educației și învățământului în strategiile pe termen lung ale țării. A mai fost nevoie, evident, și de viziune. În acest sens este de observat faptul că firma coreeană cu care a încheiat Netflix contract, Dragon Studio, a fost fondată de către membrii familiei care controlează Samsung. Motto-ul acestei companii spune, de asemenea, multe despre modul în care s-au gândit să se poziționeze pe piață: We are a premium storyteller group that fascinates the world with our original stories.
Primul meu contact cu cinematografia coreeană a fost acum mulți ani prin filmele mult blamatului și controversatului Kim-Ki-Duk. Pentru multă vreme și înainte de a izbucni scandalul legat de comportamentul reprobabil al regizorului sud-coreean, Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring a fost unul dintre filmele mele favorite. Atenția mi s-a îndreptat din nou spre acea zonă odată cu Squid Game și Parasite. Mi-am dat seama atunci că volens-nolens mentalitatea mea euro-centristă, dar și oareșce snobism intelectual mă făcuseră să ignor cinematografia și literatura sud-coreeană. Filmele le asociam cu telenovelele sud-americane, iar literatura (netradusă în marea ei majoritate) nu-mi stârnise încă curiozitatea.
În ceea ce privește, arta coreeană, recunosc că am o afinitate personală cu pictura tradițională coreeană. Influențată de arta japoneză și chineză, pictura coreeană a reușit să-și găsească propriile teme și inspirații. Favoritul meu este Jeong Seon, cel mai cunoscut pictor din epoca Joseon.
Arta contemporană coreeană este, de asemenea originală și apreciată de toate marile galerii ale lumii. Pentru mine, fotografiile lui Bae Bien-U transmit un sentiment de liniște și meditație pe care le asociez cu spiritualitatea coreeană. Picturile abstracte ale lui Lee Bae, inspirate de Pierre Soulages, îmi demonstrează că negrul este o culoare, ba chiar una foarte expresivă.
Un rol esențial în succesul noului val coreean revine muzicii K-Pop și, în cadrul acesteia, formației BTS. Succesul a venit după ani de muncă asiduă, de promovare agresivă pe piața americană prin participarea la emisiuni, gale și talk-show-uri. BTS a devenit în câțiva ani o senzație internațională concertând cu casa închisă inclusiv pe Wembley. Datorită lor, grupuri de fete și băieți din generațiile următoare din K-Pop au intrat mai ușor pe piețele occidentale și orientale. În jurul K-Pop-ului, Coreea a dezvoltat o întreagă industrie care vinde aproape orice, de la haine la cosmetice. Influența și puterea de brand a BTS este încă atât de mare încât dacă vreunul dintre membri menționează din greșeală în v-live-uri vreun produs, acesta dispare în câteva ore de pe rafturile magazinelor. Același lucru se întâmplă în cazul hainelor sau bijuteriilor purtate de aceștia. Branduri celebre ca Hugo Boss, Celine, Louis Vuitton sau Armani i-au ales ca ambasadori pe artiști sud coreeni.
Există substanță în acest nou val? Înainte de a trage o concluzie cred că merită să descoperim și să ne familiarizăm cu ceea ce se creează în Coreea de Sud. Sunt conștientă că vorbim de o lume extrem de vastă, bazată pe alte credințe și concepte, dar acest lucru cred că o poate face cu atât mai atractivă. Pentru că dincolo de aceste diferențe, cititorul sau privitorul va descoperi că ne unește umanitatea prin calitățile, defectele și problemele ei, universal valabile. Că suntem cu toții măcinați de aceleași incertitudini și angoase, că iubim, trăim și ne bucurăm cam în același fel și vibrăm pentru aceleași lucruri.
Literatura
Încă nu am citit foarte multă literatură sud-coreeană. Dar ceea ce am citit mi s-a părut excepțional nu doar ca stil, ci și ca subiecte abordate. Primul roman citit a fost Vegetariana de Han Kang, roman care a câștigat premiul Man Booker International în 2016. M-a impresionat, dar nu mi-a plăcut pentru că era mult prea brutal și direct pentru gustul meu. M-am obișnuit, însă, cu stilul autoarei și i-am citit ulterior Cartea albă și Disecție. Disecție este un roman plin de forță și mult mai brutal decât Vegetariana, dar și cu o miză mult mai serioasă. Având ca fundal revoltele studențești din orașul Gwangju din anii `80, revolte înăbușite în forță de către armată, cartea vorbește despre violență, despre ce atrocități putem comite unii împotriva altora, despre sentimentul de vinovăție al supraviețuitorilor și despre dezumanizare. Nu este o carte facilă, dar este o lectură care te afectează la nivel visceral.
"Te lași pe vine, încă ținând strâns între degete ciotul de lumânare pe care tocmai ai stins-o. Din cauza mirosului de cadavru în putrefacție simți că o să-ți bușească sângele pe nas, dar tu continui să privești hipnotizat flacăra lumânării noi. Mirosul morții arde în vârful translucid al flăcării minuscule ce se unduiește cu mișcări firave. Privirea îți este posedată de vibrația continuă ce a acaparat trupul portocaliu al flăcării, de lumina albăstruie în formă de inimă sau de sămânța de măr ce învăluie fitilul. Nu mai poți suporta mirosul și te îndrepți de spate. Te uiți prin sala întunecată și ai senzația că lumânările ce tremură lângă capul fiecărui mort te fixează ca niște pupile calme și mute."[iii]
Cartea albă are mai multă poezie, dar și mai multă tristețe. Este compusă din capitole în care diferite obiecte albe sunt puse în legătură cu viața și moartea surorii autoarei la două ore după naștere. Cartea devine o meditație nu doar asupra morții, ci și asupra a ceea ce înseamnă viața, despre cum continuăm să trăim în memoria afectivă și vizuală a celor care ne-au cunoscut chiar și după ce am încetat să mai fim. Sarea, cenușa, Luna, valurile sau un câine alb devin tot atâtea motive de introspecție și rememorare.
Sand
"And she frequently forgot,
That her body (all our bodies) is a house of sand
That it had shattered and is shattering still.
Slipping stubbornly through fingers."[iv]
Un alt roman care mi-a mers la suflet a fost Almond de Sohn Won-Pyung. Prin intermediul acestui roman, autoarea ne poartă în mintea unui adolescent de 16 ani care suferă de o boală numită Alexithymia. Ca urmare a dezvoltării deficitare a amigdalei, o masă de forma unei migdale situată în fiecare emisferă a creierului și care permite dezvoltarea și procesarea emoțiilor și sentimentelor, Yunjae trebuie să învețe prin imagini să descifreze emoțiile și intențiile celor din jur. Este protejat și ajutat de către mama și bunica sa până în momentul în care, în urma unui accident, este obligat să învețe să se descurce singur. Almond este o carte despre ce înseamnă să fii diferit, să vezi și să percepi lumea altfel, dar și despre prietenia care se poate naște în cele mai ciudate și complicate momente din viața cuiva. O poveste pe care mi-aș dori-o tradusă și în română.
Mai puțin impresionante și fascinante mi s-au părut romanele lui June Hur, autoare de origine coreeano-americană. Incursiuni în istoria Coreei din perioada Joseon, romanele The Silence of Bones, The Forest of Stolen girls sau The Red Palace se adresează mai ales publicului tânăr, iubitor de romane care îmbină ficțiunea istorică cu romanul polițist. Pot fi, o introducere în lumea civilizației coreene clasice și pot stârni curiozitatea cititorului. Sunt, de altfel, după cum declara însăși autoarea, o declarație de dragoste față de istoria țării sale de origine.
Dacă vă plac povestirile science-fantasy și cu tentă filozofică, atunci este de neratat volumul I'm Waiting for You scris de Kim Bo-Young, din nou și din păcate, fără traducere (încă) în limba română. Prima povestire care dă, de altfel, și titlul întregului volum, a fost scrisă, după cum povestește însăși autoarea, la rugămintea unui prieten care dorea să se căsătorească. Povestirea urma să fie citită de către persoana în cauză ca un mod de a o cere în căsătorie pe femeia iubită. În povestire, doi îndrăgostiți aflați în puncte diferite ale spațiului hotărăsc să se căsătorească și pornesc către Pământ. Timpul, legile fizicii și soarta fac întâlnirea lor improbabilă dacă nu imposibilă în realitate. Scrisă sub forma unor scrisori trimise de el către femeia iubita, povestirea se completează fericit cu ultima povestire din volum, intitulată On My Way to You. Ni se oferă ocazia de a privi lumea și prin ochii ei, nu doar ai lui. Vedem transformările și tragediile suportate de Pământ, înțelegem suferința provocată de ideea imposibilei întâlniri, dar și de izolarea și alienarea date de călătoria prin spațiu.
"People said this was the end of the world. I disagreed. It was simply the end of the human race. People said the gods had abandoned the world. I disagreed. Divine attention had simply shifted from us to other creatures."[v]
The Prophet of Corruption este, probabil, cea mai filozofică povestire din întreg volumul. Autoarea construiește în această povestire o Lume de Dincolo complexă, plină de angoasă și întrebări. Ideea de plecare a fost Agora ateniană unde diferite școli de gândire își discutau metodele de predare. Ființele nemuritoare imaginate aici nu au nevoie să mănânce, așadar nu au nevoie nici de organe digestive. Nu au nevoie de organe de reproducere, nici gură, nas sau plămâni, fiind efectiv niște ființe amorfe care alcătuiesc un organism gigantic care se poate divide după plac și necesitate. Această Ființă care practic cuprinde tot ce există are conștiință de sine și poate fi, la un moment dat, coruptibilă din cauza propriei perfecțiuni.
Cărțile menționate mai sus tratează teme universal valabile la care rezonează persoane din oricare colț al lumii. În același timp, ne oferă o fereastră spre lumea coreeană prin care putem percepe problemele, întrebările și subiectele de actualitate dintr-o altă cultură. Descoperim astfel că nu suntem atât de diferiți și că dincolo de barierele create de distanțe și limbă facem parte din aceeași lume. Visăm la fel, iubim la fel și ne confruntăm cu aceleași spaime și întrebări. Cred că de aici vine, în mare parte, și succesul cinematografiei coreene actuale.
Câteva gânduri despre filmele coreene
Industria cinematografică din Coreea de Sud pare să-și fi pus în gând să cucerească întreaga lume. De aceea creează o diversitate de producții, de la filme polițiste, la filme de dragoste, de la filme istorice la drame de familie. De-a lungul anilor, filmele coreene au fost prezente în festivaluri și s-au bucurat de recunoașterea criticilor și a spectatorilor. A Taxi Driver a fost propunerea Coreei de Sud pentru premiile Oscar în 2018. Inspirat de fapte reale, filmul spune povestea unui taximetrist și a clientului său german care ajung să fie implicați în mișcările din Gwangju din 1980. Mother, ceva mai vechi și de asemenea, propus pentru premiile Academiei, al regizorului Bong Joon-ho este considerat de mulți cinefili ca fiind o capodoperă. Doo-Joon locuiește împreună cu mama lui într-o localitate rurală retrasă. Atunci când o tânără este asasinată, Doo-Joonn este acuzat de crimă. Mama lui, o femeie care își câștigă existența din ședințe de acupunctură și vânzarea de ierburi medicinale, pornește propria anchetă pentru a demonstra nevinovăția copilului ei. Este o poveste care aduce aminte privitorului de filmele lui Hitchcock.
Filmele de artă și de festival de genul celor de mai sus, s-au completat în ultimii ani cu seriale pentru TV și canalele de streaming care au succes la public. Succesul s-a datorat, cred eu, faptului că filmele coreene au început să se adapteze gusturilor și preferințelor publicului internațional. Acest lucru se vede în diferența dintre filmele mai vechi în care, de exemplu, personajele feminine sunt aproape incapabile să gândească și să se descurce singure și cele mai noi în care vedem femei de succes la fel de neîndurătoare ca bărbații. De altfel, multe dintre filmele de succes de acum ceva ani nu au îmbătrânit tocmai favorabil. Este cazul serialului Boys over Flowers în care bullying-ul, mentalitatea misogină și lipsa de substanță zgârie retina privitorului. Acest tip de filme încep să dispară. Coreea continuă să producă multe comedii romantice, dar ca urmare a deschiderii către piața mondială, realizatorii sunt mai atenți la acest fel de detalii. În plus, poveștile adolescentine sunt completate de drame mai complexe care implică personaje adulte, de multe ori căsătorite și de carieră. În drame de genul The World of the Married, Little Women sau Love in Contract nu este totul roz. Jocurile de noroc, datoriile făcute pentru a menține un stil de viață dincolo de posibilitățile reale, accentul pe imagine și nu pe substanță, lăcomia și adulterul sunt subiecte care se regăsesc într-o formă sau alta în aceste seriale.
O altă categorie de filme tratează problema presiunii puse asupra tinerilor de vârstă școlară. Se știe că societatea coreeană este extrem de competitivă, copiii fiind primele victime ale acestei filozofii de viață. De altfel, tinerii coreeni între 9 și 24 de ani domină statisticile legate de sinucidere la nivel mondial. Elevii coreeni petrec în jur de 12-16 ore studiind fie la școală, fie în academii, instituții private care își propun să îi ajute să devină studenți în cele mai bine cotate universități din țară. Bullying-ul, competiția acerbă, obligația de a confirma așteptările părinților sunt subiecte care apar în serii cum ar fi Sky Castle, The Penthouse sau The Green Mothers Club.
O mențiune specială merită seria The Glory în care actrița Song Hye-kyo joacă rolul unei femei care și-a făcut ca scop în viață răzbunarea împotriva colegelor de liceu care o agresaseră și traumatizaseră în anii de școală. Cu o intrigă bine construită, cu actori care își trăiesc efectiv rolul, dar și cu scene tensionate și dure, acest serial își ține privitorul captiv până la ultimul episod.
Mai este de remarcat faptul că dacă pentru multă vreme imaginea a jucat un rol important în serialele coreene, actorii fiind renumiți pentru frumusețea și perfecțiunea lor, treptat lucrurile au început să se schimbe și aici. În Extraordinary Attorney Woo personajul principal suferă de o tulburare din spectrul autist, accentul căzând pe personalitatea și lupta continuă pe care aceasta trebuie să o ducă pentru a-și putea face meseria de avocat și a se integra într-o societate dominată de prejudecăți și mai puțin pe frumusețea fizică. De precizat, totodată faptul că deși mulți dintre actori captează în primul rând prin aspect, acest lucru nu îi face să fie actori mai puțin buni decât alții. De altfel, dacă ai curiozitatea să afli mai multe despre ei, descoperi că de multe ori aceștia joacă și în teatrele coreene, cântă sau au fost și sunt în continuare modele și ambasadori pentru diferite branduri internaționale.
Spuneam că filmele coreene încearcă să răspundă tuturor gusturilor. Dacă ar fi să mă gândesc la câteva filme post-apocaliptice aș spune că All of Us are Dead sau Sweet Home pot concura cu succes orice producție occidentală de acest gen. Serialele de acțiune își găsesc și ele rivale importante în cinematografia coreeană. A Taxi Driver, Healer sau Vincenzo sunt doar câteva dintre cele care îmi vin în minte. Pentru marele ecran Trenul spre Busan a devenit deja clasic și, același lucru este posibil să se întâmple și cu Kill Boksoon care a avut premiera la Berlinala 2023.
Prin intermediul filmelor și serialelor, coreeni își promovează țara și mărcile locale. Mâncarea și băutura tradiționale reprezintă o parte importantă din viața personajelor, indiferent de genul filmului. Tteokbokki, kimchi, garniturile cu alge de mare și nelipsitul soju sunt omniprezente și gâdilă curiozitatea și pofta privitorului. Atracțiile turistice, de asemenea, sunt prezentate într-un mod convingător și profesionist. Insula Jeju, Seulul și Busanul sunt locuri emblematice în care mulți își propun să călătorească. Peste tot se vorbește la ultimul model de telefon Samsung, SUV-urile folosite sunt Kia, SsangYong sau Hyundai.
Coreea de Sud reușește să se vândă cu ajutorul tuturor acestor mijloace persuasive. Realitățile cu care se confruntă țara sunt destul de departe de ceea ce prezintă filmele, deși în ultimele producții problemele reale ale societății par să fie mult mai frecvent prezentate. Sinuciderile sunt des întâlnite chiar și în rândul artiștilor de succes, consumul de alcool reprezintă a doua cauză de îmbolnăvire pentru coreeni, după cancer. Orele prelungite la birou și o cultură organizațională toxică sunt fenomene cunoscute. În acest moment sunt 40 de ore de muncă pe săptămână la care se adaugă încă 12 ore suplimentare. De curând se discută creșterea numărului de ore lucrate la 69. În orașele mari costul vieții este foarte ridicat, astfel încât mulți cetățeni sunt înglodați în datorii. Corupția politicienilor este, de asemenea, una dintre cauzele principale de nemulțumire. Coreea de Sud are, în consecință, cea mai scăzută rată a natalității din lume.
În cartea motivațională I Decided to Live as Me scrisă de Soo Hyun Kim se spune că societatea sud-coreeană este o societate care se bazează pe numere și clasamente.
"In this number filled life, individuals struggle to gain more numbers to add to their resume, decide relationship according to apartment size, and read headlines which describe strikes or demonstrations by profit loss rather than conflict of values. This really is a life of numbers - where only prices are asked for and values are forgotten."[vi]
De asemenea, mai remarcă autorul, societatea sud-coreeană este una colectivistă. Este o cultură care nu încurajează individul să-și pună întrebări și nici să fie aplecat spre introspecție. Identitatea persoanei este definită de raporturile pe care acesta le are cu mediul înconjurător și cu rolul pe care îl are în societate. O viață este considerată realizată dacă a răspuns așteptărilor societății. Cele mai lăudate calități sunt răbdarea și perseverența.
"In a collectivist culture, a group's goal and harmony is prioritized more than individual freedom, and people are controlled in order for the group to survive. These things are already exhausting but the bigger problem is the 'method' of how people are controlled. In individualistic societies, society controls people using 'guilt' and collectivist societies usually control the individual using humiliation. If guilt is feeling ashamed about oneself, humiliation is feeling ashamed about oneself based on how others see them. This is why we control each other and are expected to constantly be conscious of others."[vii]
Toate aceste probleme își găsesc ecoul în filmele coreene. Cu multe dintre ele rezonează orice privitor, indiferent de societatea în care trăiește. Fără a avea pretenția de a da lecții și fără o agendă deranjantă în spate, aceste producții devin din ce în ce mai vizionate. De remarcat, totodată faptul că relațiile diplomatice cu Statele Unite le-au permis coreenilor să călătorească, să învețe și să lucreze acolo. În plus, le-a dat acces la o piață extrem de vastă de care au știut să profite și chiar să o extindă. În concluzie aș spune că noul val coreean este departe de a-și fi atins pe deplin potențialul. Abia aștept să văd ce surprize ne mai oferă și în viitor.
[iii] Han Kang, Disecție, editura Art, 2018, pag. 161
[iv] Han Kang, The White Book, ed. Hogarth, p. 63 / Cartea albă, editura Arthur
[v] Bo-Young Kim, I'm Waiting for You and Other Stories, Harper Voyager, 2022, p. 176
[vi] Soo Hyun Kim, I Decided to Live as Me, Adarna House, 2020, p. 29
[vii] Ibidem, p. 165