Ce să o mai lungim? Niciuna castrată, au refuzat cu tărie prezența vreunui medic. Chiar m-au acuzat de discriminare și lipsă de empatie. Așa că nu mă mai joc cu ele. O las pe Lia, nu are decât să se descurce.
Dar să revenim la pelerina noastră. Nu cred că e magică, am reușit să ascund doar vreo 365 de zile. Doream să-l fac bisect, am invocat spirite, m-am rugat, mătănii, ce mai? Am luat o palmă peste ceafă. Stai cuminte îmi șopti vocea, și am stat. Până prin februarie când am început să mă dezgheț. Nu la minte, la pix, pardon, la taste. Și i-am dedicat o poezie. Cred că e prima pelerină de Harry Potter ridicată pe soclu. De parcă ar avea virtuți magice. Nimic. Doar m-a transformat într-un visător, un călător prin ceruri, așa, pe o mătură, alergând după o minge înaripată și lovindu-se cu capul de pereți. I-am zugrăvit, să fie curați ca lacrimile ce curgeau pe la țevile caloriferelor. Le-am șters prin martie, după încălzirea globală a emisferei nordice. Vara am hibernat. Îmi ziceau prietenii că sunt pe invers. Ei hibernează iarna. De aia nu ne prea întâlnim. Și a venit toamna, apoi pelerina stătea în cui. Aștepta Halloween. Se lingea pe mâneci când vedea dovleacul. Imaginar îi scotea ochii și îi aprindea cu lumânări. Dar s-a făcut iarnă, copiii au împodobit bradul, mă rog, bucățile alea de plastic verde lipite la flacără și i-au pus steluță. Cea de sus. Cu cea de jos le dădeam peste bot mâțelor să nu umble creanga. Nu sânteți globuri le ziceam și ele mieunau a înțelegere. Ce zic înțelegere, înțelepciune.
Când a intrat pe ușă bunica mirosea a cârnați, slănină, sarmale. Am trimis-o la baie, până de revelion i-am zis, da' a trecut anul. Cică așa are noroc. Dar ne-am rugat împreună. Să fie apă caldă, căldură și au fost. La vecini, așa se lăudau. La ăia din sectorul patru, că i-am și colindat, o zi la unu, o zi la doi, una la trei... Am luat și liftul, cu tot cu claustrofobie și acordeon.
Ce să zic, una peste alta a fost bine. Am pus pelerina în cui, cuiul i l-am donat lui Pepelea și el l-a bătut în perete la LiterNet. Cică să nu-l trădez. S-o creadă el, îl aștept în ziua 366, la o ciocolată fierbinte, în față.
P.S. Am omis intenționat câteva luni. Eu nu hibernez niciodată, dar ei nu știu. Să nu le spunem. În ignoranța lor vor crede că pelerina mă face invizibil. Așa-i?
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 31 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)