ianuarie 2023
În ianuarie am plecat singură, într-o tabără de fotografie. Mi-am dat seama că nu am timp să aștept ca alți oameni să vină cu mine undeva, așa că am început să mă înscriu la tot felul de proiecte și programe Erasmus ca să pot să văd lumea cu bugetul meu de proaspăt absolventă neangajată. Așa că în ianuarie am plecat în Insulele Canare. Am avut o escală de 7 ore în Barcelona și pentru că nu aș fi suportat să petrec așa mult timp în aeroport, am luat un autobuz și am făcut o plimbare prin oraș, m-am plimbat pe străzile înguste, m-am odihnit pe iarbă în câteva parcuri și am vizitat un muzeu. Când am ajuns la ora 8 seara în La Palmas de Gran Canaria, erau 20 de grade și bătea un vânt puternic. Tot în acea seară am înotat în ocean. O săptămână mai târziu am făcut pneumonie. M-am îndrăgostit de sangria și de papaya, m-am împrietenit cu bătrânii norvegieni care veneau în fiecare zi la piscină și i-am promis unui vânzător de la supermarket că o să mă întorc.
februarie 2023
La început m-am blocat, nu îmi aminteam nimic din luna februarie deci am decis să trec peste presupunând că nu a fost nimic notabil. Apoi mi-am amintit că am plecat la Craiova să îmi vizitez foștii colegi de facultate care lucrau acolo la un spectacol. A fost un sentiment plăcut să îi văd din nou așa, împreună, lucrând la ceva. Atunci m-am întrebat pentru prima dată dacă am făcut alegerea corectă, ei au venit cu toții să lucreze aici datorită unui curs la masterul de actorie de la Cluj, pe care eu nici măcar nu l-am luat în calcul. Voiam altceva, ceva diferit, așa că m-am înscris la masterul de Fotografie din cadrul Facultății de Arte Plastice. Toți celor cărora le spuneam asta îmi spuneau că le pare rău că m-am lăsat de actorie. Mereu îi judecam pentru naivitatea lor. Nu am renunțat niciodată la a fi actriță, pur și simplu am mai multe pasiuni, în principal îmi plac imaginile, fie că acestea sunt în interiorul sau în exteriorul meu. M-am bucurat că mi-am convins cel mai bun prieten să vină cu mine la Craiova și să ne vizităm foștii colegi de clasă, care oricum munceau la fel ca în facultate 10-12 ore pe zi. Așa că am avut mult timp să ne plimbăm, am văzut animalele triste din parc, ne-am uitat la Mindhunter în camera de hotel, am băut vin și am mâncat la restaurant.
martie 2023
În luna martie am plecat în Liege, Belgia, într-un proiect Erasmus de la masterul de foto. Am fost 5 studenți din România, 10 din Ljubljana și 15 din Belgia, care lucrau împreună pentru a face o expoziție de fotografie în Liege. În primele zile am lucrat în echipe, pe diferite teme, apoi am început să ne dezvoltăm proiectele noastre personale pe care voiam să le expunem. Între timp făceam plimbări lungi prin Liege, care atunci era incredibil de ploios, iar seara mergeam să bem la Pot au lait. Într-o zi, când ne ascundeam de ploaie într-o cafenea micuță, l-am întâlnit pe Mihai, un român, pasionat de artă, plecat în Belgia pentru a-și îndeplini visul de avea o cafenea, i-am povestit de expoziție și m-am bucurat că a venit la vernisaj. Mi-am umplut memoria aparatului cu sute de oameni pe care nu îi cunoșteam, i-am ales pe cei mai interesanți și m-am hotărât să scriu despre ei, să îmi imaginez viețile lor, cu toate că îi analizasem doar câteva secunde. Așa s-a născut o mică carte, pe care am numit-o A collection of imaginary friends, și am fost singurul student care ales acest mijloc de expresie în cadrul expoziției. Un profesor din Slovenia m-a învățat cum să cos cartea și am ales împreună o masă pe care să fie pusă. Un alt moment de regret că nu am urmat o facultate în altă țară.
aprilie 2023
Luna aprilie a fost mult despre oameni. A fost luna în care nu am avut timp să mă simt singură, pentru că de multe ori acesta e sentimentul care mă domină. Asta probabil pentru că de multe ori aleg să fiu singură. Ionuț Caras a făcut un festival foarte frumos la Ziz, în Cluj, în care s-au jucat aproape toate spectacolele din cadrul Texte bune în locuri nebune, am jucat și eu în Șoptitorii și m-am bucurat să îmi revăd colegii. Acest proiect cred că va rămâne mereu unul de suflet pentru mine, pentru că m-a învățat să interacționez într-un mod sensibil și deloc brutal cu publicul, am învățat să îl fac pe el să vină la mine. Apoi am plecat împreună cu colegii de la Les Chobeaux la Onești, Bacău, în cadrul unui proiect european. Am stat aproape două săptămâni timp în care am făcut un spectacol de teatru după piesa lui Vișniec, Țara lui Gufi, cu adolescenții din trupa de teatru ai Bibliotecii și l-am jucat la Cinema Capitol în Onești. Printre repetiții am făcut câteva vizite copiilor de la centrul Dolly și Bobby din Gura Văii lucru care m-a emoționat. Mi-am dat seama că îmi place să lucrez cu oamenii care au nevoie de asta, că uneori e foarte simplu să aduci bucurie în viața unui copil care nici nu te cunoaște, viața este despre lucrurile simple. Mi-am propus să încerc prin proiecte viitoare să ajut mai mult copiii.
mai 2023
În mai deja mă pregăteam de TIFF, deja aveam emoții, am zburat la București pentru ședința foto oficială cu Sabina Costinel, mi-am cunoscut și o parte din colegii de la 10 pentru FILM și m-am bucurat de asta. Oamenii sunt frumoși. M-am convins pentru prima dată că asta vreau să fac. Vreau să fac film.
La sfârșitul lunii am plecat în Maroc tot cu un proiect de fotografie. Tot atunci mi-am dat seama că sunt o fată a escalelor lungi și a zborurilor pierdute. Am avut o escală de 24 de ore la Milano, am vizitat două muzee, am umblat doar pe jos, am văzut Merde d'Artiste și mi-am făcut prieteni. Eram în centru, pe scări, fumam o țigară în fața Domului din Milano, când un bărbat mai în vârstă încerca să mă convingă să ies cu el în oraș sau să merg la el acasă, ați înțeles voi. Când de nicăieri, o fată frumoasă, înaltă, despre care aveam să aflu mai târziu că e model, a început să țipe la el și să îi spună să mă lase în pace. Mi-am petrecut mai apoi toată noaptea cu ea și cu iubitul ei, amândoi din Bosnia, veniți pentru o vacanță romantică la Milano, am băut Aperol, am mâncat la all you can eat și am uitat să ne întrebăm cum ne cheamă. În Maroc a fost frumos și trist deopotrivă, am văzut pentru prima dată o cămilă, am mâncat cuscus dar am văzut și oameni murind de foame la colțuri de stradă, sărăcie și mizerie, pentru că nu sunt genul de om care să meargă doar prin locurile destinate turiștilor. Cumva Marocul e un contrast între lux și moarte.
iunie 2023
TIFF, TIFF și iar TIFF. Luna iunie a fost despre film. M-am bucurat să fac parte din 10 pentru FILM la TIFF, m-am bucurat de tot și nu cred că există o oportunitate mai frumoasă pentru cineva la început de drum. Am mers la cât de multe filme am putut, mai ales înainte să înceapă programul intensiv de 5 zile de workshopuri, îmi luam prietenii și mergeam atât la filmele de la 10 dimineața cât și la filmele de la 10 seară, am văzut multe și bune. Cele care mi-au rămas în minte sunt: Anhell 69, Asteroid City, Ce mașinărie fantastică, S-a furat o bombă și Hypermoon. Am cunoscut oameni, mulți, frumoși și cu energie bună. Am mers la toate petrecerile, am dansat până la 5 dimineața, am băut gin și am băut vin, am dormit 3 ore pe noapte dar niciodată nu am avut mai multă energie. La workshopuri am cunoscut oameni frumoși din industrie. Pentru a doua oară mi-am spus, vreau să fac asta, vreau să fac film.
După TIFF mi-am dat restanțele la master și am plecat în Norvegia, mai exact în Tromso, pe Cercul Polar. Am schimbat trei avioane și am ajuns într-un final la 12 noaptea. Un soare puternic mă aștepta pe insula în care soarele nu apune niciodată. M-am cazat la hotel și am început să mă plimb singură pe străzi, era incredibil de frumos, oamenii dormeau în casele lor cu perdele negre, câțiva petrecăreți ieșeau din club și eu stăteam pe malul apei, cu ochelarii de soare, la 3 noaptea. Aici am participat la un workshop de film documentar, mi-am făcut prieteni din toate colțurile lumii, am dansat pe malul apei, am înotat în oceanul înghețat, am fost la saună și ne-am închis în camera de montaj 24 de ore înainte de premiera scurtmetrajului, Water can burn.
iulie 2023
În iulie am fost la preselecții la Gala HOP, era al doilea an când mă aflam aici, când am văzut că Leta și Dabija coordonează, nu ne-am putut abține. Eu și colegii mei am participat la grup, dar m-am decis să îmi încerc norocul și la individual. Nu pregătisem nimic, aveam o idee, câteva filmări și un text pe care l-am învățat în mașină în drum spre București. Am dormit vreo două ore și apoi am mers la casting, nu eram deloc obosită, sau poate eram, dar de la emoții nu mai simți nimic. M-am simțit foarte bine, spre surprinderea mea. O altă revelație, îmi place și teatrul. Am trecut mai departe atât la grup cât și la individual.
Am mers la Electric Castel, festivalul pe care îl iubesc cel mai mult, din nou, nopți nedormite, tren, autostop, am descoperit artiști noi pentru că în general nu mă duc pentru headlineri, am stat cu prietenii și am băut multă bere. Aștept anul următor.
august 2023
Balansul perfect între concediu și teatru. La început de lună am făcut cu prietenii o vacanță la mare, în Bulgaria, cu toate astea nu cred că m-am bucurat la maxim de ea. Eram într-un moment ciudat al vieții mele, probabil încă sunt. Dar cel mai fericit moment din 2023 a fost când toată lumea a mers la culcare, undeva pe la 3 noaptea, iar eu m-am strecurat în piscina hotelului. Eram singură, pluteam pe spate și deasupra mea era un cer plin de stele. Sună cam poetic, mai ales pentru o fată de cartier ca mine, care nu apreciază romanele de dragoste, dar m-am simțit bine, m-am simțit fericită, probabil că uneori avem nevoie de poezie în viața noastră.
După mare, am plecat la HOP, deja cunoșteam fiecare colțișor din Alba Iulia, cetatea și zidurile ei. Workshopuri, antrenamente, Leta, Dabija și Cozlac au fost o surpriză plăcută. M-am simțit bine, am pierdut nopțile la beri și povești, dar am și muncit extraordinar de mult. Cel mai tare urăsc la HOP că toată lumea vrea să câștige și că e atât de important cine câștigă, că în fond și la urma urmei premiile contează. În 2022 am plecat acasă cu două premii, unul la grup și unul doar pentru mine, oferit de Florentina Bratfanof și cu ajutorul căruia am participat în programul de la TIFF. Anul ăsta am plecat cu premiul publicului la grup, dar m-am simțit mult mai fericită, mult mai bună, ca artist individual. Mă doare undeva de premiile voastre cred.
septembrie 2023
În septembrie am făcut un spectacol cu colegii de la Les Chobeaux, Press X-Start Over, pe care l-am jucat la Zaga-Zaga, în cadrul festivalului Ora de Teatru dar și la Onești la Cinema Capitol unde ne-am reîntâlnit cu copiii minunați de la trupa de teatru a bibliotecii. La Zaga-Zaga a ieșit prost. În mare parte pentru că e un spectacol cu mult tehnic, se cântă, se face muzică live, sunt proiecții. Am fost de-a dreptul surprinsă pentru că în viața mea nu am mai pățit așa ceva (o zic de parcă aș avea 60 de ani). Dar m-am enervat la culme pe scenă, m-am enervat pentru că nu ieșea, și asta mă făcea să mă încurc și după să mă enervez și mai tare. De obicei am nervi de oțel, dar de data asta m-am enervat și s-a văzut și am fost supărată pe mine. Cred că de asta, la Onești, am încercat să mă revanșez și a ieșit după părerea mea cea mai bună reprezentație. Tot în cadrul festivalului am ținut și workshopuri cu copii cu autism și la un liceu pentru surdo-muți, aceeași bucurie că pot ajuta oameni. De fapt nu cred că ajutat e cuvântul potrivit, mai mult e invers, ei îmi dau ceva, ei mă învață să mă bucur de lucrurile simple.
La finalul lunii am plecat într-o rezidență artistică pe o barcă, în Grecia. Da exact, pe o barcă, a fost pentru prima dată și aveam mari emoții că o să am rău de mare. Din fericire nu am avut și mai mult decât atât am învățat să conduc barca cu pânze, iar în 2024 plănuiesc să îmi iau și eu permis. Nu e nimic mai plăcut decât să fii în mijlocul mării și vântul să te împingă din spate. Era cumva exact ce aveam nevoie în acea perioadă, să mă împingă ceva de la spate. Am cunoscut mulți artiști de diferite vârste și din diferite țări, am gătit, am dormit pe barcă, am explorat insule pustii și am înotat, am făcut totul împreună. În iunie 2024 o să țin și eu propriul meu workshop pe barcă de videopoeme și pot să spun că abia aștept să mă întorc în mijlocul mării.
octombrie 2023
Am reînceput masterul și am dat casting pentru un proiect de teatru dans, l-am luat, așa că am refuzat alte oportunități, suna bine, primele repetiții au mers super, îmi plăceau oamenii, colegii, ideea, mă simțeam bine să am din nou antrenamente fizice, am început să mănânc mai sănătos și toate alea. Apoi proiectul a picat și am rămas doar cu o tristețe, la început credeam că nu mă afectează deloc și am încercat să nu fiu la fel de afectată, dar parcă ceva lipsea, oricum the show must go on.
noiembrie 2023
Am dat un casting la Florentina pentru un scurtmetraj. Nu am luat, dar a fost frumos, îmi place mult să dau castinguri, să cunosc oameni, regizori și alți actori, să stau cu ei la o țigară și să merg cu trenul de noapte la București. Mi-am dat seama că asta vreau să fac. Vreau să merg la castinguri, să joc în filme, să fiu pe platou, să am emoții. Vreau să fac film.
Împreună cu prietena mea, Pati, am organizat prima noastră expoziție, ca duo, la Timișoara. Am stat toată noaptea să panotăm expoziția, la 6 dimineața am plecat spre AirBnb ca să facem un duș și să dormim puțin. Expoziția arăta extraordinar, fără modestie, am fost mândră până peste cap, din păcate au venit doar 17 oameni, cărora le mulțumesc chiar dacă pe mulți nu îi cunosc. A plouat continuu, am băut proseco și m-am bucurat de Brâncuși.
decembrie 2023
M-am hotărât împreună cu Pati să facem o asociație pentru tinerii artiști, am numit-o 3162Nostalgia și ne-am propus să facem expoziții și evenimente diverse care să includă lucrări ale artiștilor emergenți. Așa că toată luna am dat mailuri la galerii, sponsori, printuri, protocol, cam din 100 de mailuri ți se răspund la 20, iar vreo 10 îți spun că nu te pot ajuta. E muncă grea, pe care o urăsc în timp ce o fac, dar apoi când se întâmplă îmi aduce mare satisfacție. Am planificat pentru luna ianuarie primul vernisaj și am făcut un open call pentru artiști, spoiler a ieșit neașteptat de bine, am avut sprijinul unor prieteni foarte buni, am primit donații de viniluri ca să decorăm toată încăperea și au venit în jur de 100 de persoane. Probabil cel mai mare număr de persoane pe care am reușit să îl aduc într-un singur loc, se simte bine.
La sfârșitul lunii, de revelion, am plecat în Polonia, Cracovia, un oraș pe care l-am vizitat în liceu și pe care acum l-am văzut cu alți ochi, sau mă rog prin aparatul foto. Când ne întorceam spre casă, s-a instalat depresia aia post-excursie pe care o urăsc enorm dar și sentimentul ciudat că anul s-a terminat. Ne-am oprit la țigară pe drum și un prieten mi-a spus: deci tu vrei să pleci la București și să joci în filme, nu? Am răspuns da fără să mă gândesc prea mult. Mă gândesc de multe ori la răspunsul pe care l-am dat, dar am realizat încă o dată că asta vreau să fac. Vreau să joc în filme și pentru asta va trebui probabil să mă mut la București.
Deci probabil în 2024 voi spune adio tren de noapte, adio masala chai latte și filme de 4-5 ori pe săptămâna la cinema Arta, adio camerei mele plină de tablouri. Cu toate astea, 2024 a început destul de bine, cu multe oportunități, castinguri, noi proiecte cu 3162Nostalgia, fotografii, filme, cărți, muzică bună, bilete la concerte. Aștept să îmi dau disertația și che sera sera / whatever will be will be / the future is not ours to see / che sera sera.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici și în februarie, și în martie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)