Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Houellebecq - cetăţean, nihilist, dandy


Alex. Leo Şerban

24.09.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În numărul din 6-12 iulie 2005, săptămînalul francez Les inrockuptibles publica - la pagina de curier al cititorilor, intitulată "Ping-pong" - scrisoarea unei anume Jeanine Ceccaldi, care reacţionează la o afirmaţie a lui Michel Houellebecq din numărul din 4 mai 2005 (acolo, acesta mărturisea că mama sa murise nu de mult)... "Astfel, graţie dvs." - scrie dna Ceccaldi -, "aflu că sînt moartă, lucru care-mi scăpase. Dar oare mama care sînt trebuie să se scuze că trăieşte? Chestia asta o să-l liniştească sau, dimpotrivă, o să-l tulbure pe cel care mă crede moartă? (...) Aţi auzit vreodată de complexul lui Oreste? E oare nevoie să te plîngi şi să fii deplîns pentru a exista? Las celor mai sagace ca mine sarcina de a răspunde. O vie foarte vie, mai mult ca oricînd ostilă morţilor-vii!" Semnat: "Jeanine Ceccaldi, mama lui Michel Houellebecq." (!)

Îndrăznesc să afirm că lucrul cel mai şocant scris / spus vreodată de controversatul autor al Platformei este acea întorsătură de frază, stîrnită poate de vin sau de vină, prin care acesta-şi omora mama cu martori; pe lîngă asta, declaraţiile sale sexiste, homofobe sau arabofobe sînt - cum ar spune Le Pen - "simple detalii"...

Les inrockuptibles este "abonată" la Michel Houellebecq: nici un alt scriitor francez nu s-a bucurat - de-a lungul celor peste 500 de numere ale revistei - de o atenţie similară. Într-un fel, este explicabil: M.H. a colaborat, în 1997, la Les inrockuptibles, scriind opt cronici despre subiecte atît de diferite precum Salonul de video porno, pensionarii germani, Valerie Solanas (activista SCUM care l-a împuşcat pe Warhol), referendumul de la Maastricht ş.a.m.d. Este, cum se spune, "de-al casei", aşa că revista n-a avut nici o greaţă să-i consacre (încă) o copertă (pe care fumează politic incorect, fireşte), un supliment de 98 de pagini (din care aflaţi tot ce-aţi vrut să ştiţi despre Houellebecq, dar v-a fost teamă să întrebaţi, iar acum e prea tîrziu), plus un DVD-bonus primit de abonaţi (1 oră 40 de minute de interviu + "filmul său erotic", un scurt-metraj de 16 minute intitulat La Rivière)... Pe lîngă fotografiile lui M.H. însuşi, suplimentul este ilustrat cu X-ray-urile capului, plămînilor, mîinilor şi bazinului său - într-un fel, ţi se face şi frică! Narcisist (ca orice scriitor), pedant (ca orice scriitor francez), Houellebecq este privit pînă la ultima celulă a sexului / textului său - întors pe toate feţele, analizat, disecat, criticat & adulat. "Mult zgomot pentru nimic"? Da, dacă nu vedeţi în cel care a scris Extinderea domeniului luptei, Particulele elementare, Platforma decît un megaloman autopublicitar, amestec de Beigbeder cu coaie & B.H.L. fără păr. Dar pentru cei familiarizaţi cu scrisul lui, M. H. este mai mult de atît - un "cetăţean revoltat", nihilist patentat, dandy familist & divorţat depresiv-dezîncîntat al universurilor tot mai artificiale postindustriale, un inginer agronom devenit autor de eseuri (H.P.Lovecraft, contre le monde; Rester vivant, méthode, 1991), poeme (La Poursuite du bonheur, 1992; Le Sens du combat, 1998, Renaissance, 1999), volume de critică (Interventions, 1999) şi, desigur, romane (cele trei citate mai sus). Şi chiar "mai mult decît (doar) atît": Houellebecq a compus & a cîntat pe un album de rock (Présence humaine, 2000), a scris versuri pentru albumele altora (Juste avant l'amour pentru Alain Chamfort, 2003), a regizat filme (Cristal de souffrance, 1978, Deséquilibre, 1982, La Rivière, 2001), etc., etc. Particulele... sale (1998) au fost traduse în 30 de limbi şi s-au vîndut în peste 500.000 de exemplare. Platforma (2001) a fost considerat un roman "profetic" pentru că a anticipat 11 Septembrie şi atentatele teroriste din Bali. Propoziţia sa asasină la adresa musulmanilor, dintr-un interviu (Islamul este "la religion la plus con"), l-a adus în faţa Curţii de apel din Paris, care l-a absolvit pentru delictul de opinie (22 octombrie 2002). Transferul său de la Flammarion la Fayard (pentru suma-record de 1,3 milioane de euro) nu a făcut decît să pregătească terenul pentru ca cel de-al patrulea roman semnat Houellebecq - La Possibilité d'une île - să fie aşteptat cu şi mai mare nerăbdare. Iar M.H. a anunţat că va regiza el însuşi adaptarea cinematografică a cărţii...

La cît este de cunoscut (cu siguranţă, "Houellebecq" este numele de scriitor francez cel mai celebru la ora de faţă!), M.H. îşi poate permite luxul unui "hideout" à la Howard Hughes. Astfel că jurnaliştii îl căutau în Irlanda, pe coasta de vest (este proprietarul unui fost hotel, "White House"), în timp ce Les inrockuptibles l-a găsit (prietenii ştiu de ce!) în sudul Spaniei, la Alqueria de Morayma, un loc pierdut undeva între Sierra Nevada şi Marea Mediterană. Aşadar: după trei ani de tăcere, Houellebecq se prezintă publicului cu această Posibilitate a unei insule - titlu poetic şi italocalvinian care nu figurează, deocamdată, decît "posibilitatea" unei enigme. M.H. este mulţumit: "Am satisfacţia de a fi scris ceea ce eu consider a fi cel mai bun roman al meu." Cu o sticlă de Ribeiro del Duero aproape, care se goleşte văzînd cu ochii, e chiar uşor euforic; se-apucă să cînte Old Man, imitînd vocea idolului său Neil Young, apoi spune: "Nu prea se mai plînge astăzi, e păcat pentru că face bine la sănătate...". Ca şi vinul. Romanul său e trist - asta poate să deconspire. Şi n-ar trebui să provoace (măcar o dată!) nici o polemică. "Declinul catolicismului mă obsedează, fireşte. L-am constatat în Irlanda, e încă şi mai spectaculos în Spania. Şi există o întrebare căreia nu i-am găsit răspunsul: ce-a devenit speranţa vieţii veşnice? Faptul că am îngropat-o atît de uşor mă surprinde. Există şi ideea aceasta, destul de bazică, potrivit căreia moravurile se pot schimba în numai cinci ani, fără a întîmpina nici o rezistenţă. Am avut multe exemple în secolul trecut, căderea comunismului a fost incredibil de rapidă." Şi Islamul? "Regret ce am spus. Mi-am dat seama că oamenii au luat-o foarte în serios. Cineva botezat care nu crede în Dumnezeu şi nu urmează preceptele Papei nu se simte vizat dacă-i vorbeşti de creştini. În vreme ce un tip de origine musulmană, în aceeaşi situaţie, va avea o reacţie violentă. E absurd, dar asta e. Ce vizez eu este religia însăşi. Nu-mi pare rău că am fost scurt. Trebuie să fii scurt cînd subiectul e neinteresant. Dacă aş fi scris o carte despre budism aş fi avut nevoie de cîteva sute de pagini, pentru că este o religie interesantă şi complicată. Islamul e o religie simplă şi stupidă, deci poţi s-o expediezi într-o frază."

Mai inteligent decît Beigbeder şi mai interesant decît Pascal Bruckner, Houellebecq fascinează şi enervează (şi) pentru că vorbeşte despre lucruri periculoase (ei, da, mai periculoase decît doar Sexul - "specialitate franceză") cum ar fi clonarea, libertatea, religia sau monotonia cotidiană a individului înseriat. El şi-a mutat privirea de pe buricul propriu pe buricul Lumii - modul cel mai sigur de a avea succes! -, reuşind, totodată, performanţa de a privi buricul Lumii ca pe buricul propriu. "Hamal de mesaje" grele, ca şi compatriotul său Bruckner, poate că Houellebecq nu scrie, în fond, mai bine decît acesta - aici, specialiştii în literatură au un os gros de ros. Dar diferenţa este de scară: cu un şorţ alb apretat, Bruckner deretică prin apartamentul burghez, dă cu mătura pe terasă, cu aspiratorul prin dormitor - curăţă, freacă, aeriseşte. Houellebecq pune pur şi simplu o bombă în sufragerie.

Maurice Nadeau (editorul primului său roman, Extension du domaine de la lutte, 1994) povesteşte: "Într-o zi, viitoarea lui soţie a venit să mă vadă ca să-mi spună că trebuie neapărat să public cartea căci Houellebecq este noul Perec. Ce puteam să fac? L-am publicat!", glumeşte Nadeau. "Avea ambiţii mari, se gîndea la Dostoievski, la Thomas Mann... Nu ştiu dacă a reuşit, dar asta e altă poveste; Houellebecq îmi dă senzaţia că reuşeşte să iasă din acest nombrilism al literaturii franceze de azi, vorbind despre lumea în care trăieşte. Dimensiunea sociologică? E un cuvînt mare şi cam demodat, dar cred că e potrivit cu ce face el, şi asta mi-a plăcut."

Ar fi palpitant de ştiut ce părere ar avea fanii celebri ai lui Houellebecq (care se numesc Julian Barnes, J.G. Ballard şi Brett Easton Ellis; cum se vede, exclusiv anglo-saxoni!) despre scurt-metrajul său de 16 minute, La Rivière. Aici, "nihilistul dandy" face dovada unui "vizionarism" de adolescent acneic şi a unei "virtuozităţi" regizorale demnă de filmuleţele erotice ale lui David Hamilton: o lume utopică în care, în urma unei catastrofe, rămîn pe pămînt numai femeile; acestea se plimbă goale prin văi & dumbrăvi, ca nişte Diane post-atomice, se mîngîie & se sărută languros, ca nişte pornactriţe în preludiu prelungit, şi totul are aerul acela fals şi declarativ al începătorilor într-ale filmului. Nu că sentimentalismul ar fi străin de literatura lui Houellebecq - în fond, Platforma este (şi) unul din cele mai sfîşietoare romane de dragoste scrise în ultimul deceniu! Dar, în cărţile sale, pasajele de amor, ba chiar de duioşie disperată - acel amestec atît de houellebecqian de agonie în extaz -, sînt permanent montate între paranteze dure de luciditate, care nu lasă să se reverse dulcegăriile. În La Rivière, totul curge - "panta rhei", nu? -, imaginea odată cu părul fetelor & ideile (moi, oricum) odată cu apele rîului. Nu mai e vorba de clone biologice - ca promisiuni & primejdii ale unui viitor iminent -, ci de clone cinematografice: Houellebecq clonează silitor şi uşor înduioşător cadre, de parcă ar fi la prima lecţie de cinema a unui profesor de pe la UNATC. Nimic şocant în povestea din La Rivière; "şocantă" este doar această sîrguinţă de elev ambiţios care simte nevoia să se "exprime" în desen, cînd - de fapt - este un supradotat la literatură, anatomie şi matematică. Sau, poate, şocul este chiar acesta: omul care visează (cumva nevrotic) la un viitor populat doar de femei şi-a "ucis" mama într-o revistă săptămînală! Din păcate, montajul acesta nu există în scurt-metrajul său. Tot ce putem spera este ca Houellebecq să-l "cloneze", la un moment dat, într-unul din romanele sale... Titlu provizoriu: "Posibilitatea unei mame".


(Articol preluat din Re:Publik, septembrie 2005)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Veniţi, privighetoarea cântă... - Privighetoarea de Kristin Hannah, Anca Mureşan
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la cer până la poarta din fundul grădinii / Lungul drum al rufelor către noapte, Ana-Maria Androne-Bouman (4.6/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şúco, Matei Bodoc (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Nemaipomenita intransigenţă a Nastasyei Kuzneţova, Liuba Barashkova (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Piki cea cu ochi de azur, Ioana Scoruş (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata Ora de libertate
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer