Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

11. Casa Diavolului


Vlad Muşatescu

17.05.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În absenţa oricăror dificultăţi notabile - datorită şi informaţiilor suplimentare oferite de zglobioasa Milica Manzur -, ajung şi parchez lîngă domiciliul domnului Gulliver Naiba.
Dezamăgire totală, cruntă, din cele mai profunde. Dacă un personaj, atît de insolit şi dotat cu toate alifiile, ca Gulliver Naiba, după douăzeci de ani de muncă îndîrjită (dar şi lucrativă), nu şi-a putut înjgheba decît chichineaţa asta deprimantă, rezultă că nu-i chiar un mag de calibru impresionant, aşa cum îmi imaginasem eu din cele relatate de doctoriţă.
Întrucît n-am sesizat vreun indicator restrictiv, care să interzică claxonatul în localitatea Colţiilupchii, profit de ocazie şi apăs cu toată convingerea, dar şi animat de cele mai bune sentimente, pe butonul aparatului de făcut zgomot. La parametrii calculaţi de firma constructoare, cu destulă parcimonie, behăie şi el cum poate, oarecum lipsit de entuziasm şi vigoare. Obţine totuşi rezultate!
Căci, de după colţul casei, păşind alene şi terifiant, se ivesc doi dulăi înfricoşători, două fiare infernale. Dintr-o subspecie canină absolut necunoscută. Taciturne, nu mă onorează nici măcar c-un surogat de lătrat.
Privesc atent şi concentrat la jivinele iadului. Mă apropii de gard. Zăvozii, aşijderea. Cînd sînt la un metru de poartă, disting o tablă de tinichea pe care este scris: "Cîini foarte răi! Nu muşcă!".
Fiarele mă privesc şi ele, tot concentrat şi atent. Dar şi indiferent. Mai întreprind un pas. De probă. Perechea refuză să latre. Ceea ce mi se pare normal, deoarece nici eu nu-i latru. Reuşesc, abia acum, să descifrez etichetele pe care le poartă agăţate de zgardă. Namila din stînga se cheamă "Satan", iar cealaltă, "Belphegor". Interesant. Din ce în ce mai interesant.
Dar cum nu-s prea fricos de felul meu, îmi iau cordul în dinţi şi deschid încetişor (chiar foarte încetişor) portiţa. Dulăii iadului se trag îndărăt. Eu fac doi paşi înapoi. Zăvozii dublează miza, la patru paşi. Dar, tot înapoi. Nu sesizez nici o intenţie agresivă. Şi baletul excentric evoluează mai departe.

Pornesc să examinez casa domnului Gulliver Naiba - care refuză să manifeste vreo dorinţă de-a-şi arăta faţa -, dîndu-i un ocol integral.
Ciudată construcţie. Mult mai joasă decît locuinţele văzute la Colţiilupchii. Acuma, nu mi se mai pare atît de prăpădită. Mai ales cînd remarc uşa de la intrare, din stejar masiv, de parcă ar fi poarta castelului de la Bran. Iar ferestrele sînt (cel puţin) cu totul impresionante: mari şi late cît nişte vitrine de "supermagazin" universal, de tip "BIG".
La al doilea ocol, bag seama că mai există o uşă. Dosnică. Însă, la fel de zdravănă ca şi cea principală. Mă intrigă însă faptul că nu-s prevăzute cu broaşte. N-au decît obişnuitele clanţe, de la "Ferometal", fabricate conform STAS 4653/67.
Cu dulăii după mine, mai vizitez şi livada din spatele atenanselor. Dar, ca orice diavol care se respectă, Naiba nu-i nicăieri.
Deodată mă străbate un gînd înfiorător. Dacă bătrînului mag i s-o fi făcut cumva rău în casă? La vîrsta lui, nu-i exclusă posibilitatea unui infarct de miocard, stop cardiac sau altă defecţiune a sistemului vascular. Că, slavă Domnului, sînt destule şanse...
Mă reped către casa absentului. Clanţa uşii de la intrare funcţionează satisfăcător. Pesemne că-i nouă.
Pătrund în prima odaie, iar dulăii rămîn de gardă, în faţa pragului. În cea mai mare goană, străbat toate încăperile. Patru la număr. Sper să-i mai pot fi de ajutor bătrînului Naiba, în caz de dificultate.
Locuinţa-i cum nu se poate mai pustie.

Odaia cea mare are ferestrele zăbrelite. Absolut fără noimă, de vreme ce casa nu posedă broaşte la uşi. O masă imensă, perfect pătrată, ocupă un spaţiu corespunzător. Disting pe centrul acesteia, sprijinit de o scrumieră uriaşă, din ceramică neagră, un bilet.
Cînd citesc în capul biletului numele meu, rămîn cu gura căscată.
Iau hîrtia, cu mîini tremurînde (de emoţie), şi pornesc să lecturez:
"Domnule Conan nu m-aştepta aud de la nişte cumetri că vrei să locuieşti la moara dintrun dud nu ştiu ce poate să facă acolo un scriitor dacă eşti aşa ceva dar ar fi bine so încerci o zi două ca săţi dai seama dacăţi convine apoi vom discuta şi condiţiile că nus amator de străinaşi în satul meu dacă nuţi e frică dute şi dormi la moară o să stăm de vorbă mai pe îndelete mai tîrziu acum am treabă aştept oaspeţi din adîncuri la peştera guşteriţei viziteazămi şi casa în care locuiesc ai ce vedea ţiam lăsat pe noptieră o sticlă de benedictină şi un pahar guliver naiba."

Comoţionat zdravăn în urma enigmelor multiple propuse de lectura mesajului, apreciez că-i cazul să dau urgent ascultare invitaţiei domnului Gulliver.
Depistez un flacon borţoşel pe dulăpiorul de lîngă fereastră. De ce i-o fi zicînd noptieră, asta-i o enigmă în plus. Peste cîteva secunde, un lichid verzui, uleios, umple păhărelul care vibrează lejer în mîna dreaptă.
N-am mai gustat pînă astăzi benedictină. Probabil că asta-i, din moment ce domnul Naiba îi spune pe nume ca unei vechi cunoştinţe. Pun o picătură pe limbă. Se deplasează de parcă ar fi mercur, apoi alunecă rapid pe beregată.
Cerul gurii îmi explodează. Arome bizare, necunoscute, îmi perforează nările. Incitat, torn în personalitatea mea tot păhărelul. O pară de foc, un autentic incendiu alertează toate vinele şi arterele, electrocutîndu-mi reflexele. Cu toată greutatea mea, care nu-i de ici de colo, am senzaţia c-am devenit imponderabil.
La un moment dat, îngheţ. Dacă mi-a oferit cine ştie ce otravă sau elixir infernal? Aştept paralizat efectele următoare. Nimic! Numai că zbor... Lin şi sigur! Beau şi-al doilea păhărel. Pentru verificare. Şi dacă mă ajută la scăderea greutăţii?...
Mă las ameţit pe un scaun. Tare. Din stejar masiv. Dar, întrucît am devenit imponderabil, impactul dintre mine şi scîndura dură, dar vîrtoasă, nu mai contează.
Imediat, poate datorită şi efectelor stimulatoare ale benedictinei, mi se nasc în minte o serie de întrebări. De unde-mi cunoaşte Naiba numele? De unde ştia c-am să-i intru în casă? Chiar or fi vizitatorii din Adîncuri la peştera Guşteriţei?

După ce-mi recapăt o parte din calmul meu proverbial, negăsind deocamdată nici un răspuns valabil la întrebările de mai sus, pornesc la vizitarea locuinţei.
Inaugurez ancheta cu odaia în care găsisem straniul mesaj şi flaconul cu extractul de plante. Cel puţin, aşa îmi amintesc că trebuie să fie benedictina, o poţiune medicinală.
Încăperea-i cam întunecată. Ferestrele zăbrelite sînt destul de chioare, în ciuda dimensiunilor uriaşe. Găsesc rapid şalterul. Aprind lumina. Chioară şi asta. Nu pare să aibă mai mult de 15 waţi. Becul, bineînţeles. Mă rog, asta avem, asta folosim.
În afara mesei imense, din centrul camerei, a scrinului pitic, a două scaune din stejar şi-a unei măsuţe acoperite cu postav verde, se mai află în încăpere un bufet monumental, tot din stejar masiv, un bufet cu etaj, ca pe vremuri, aşa cum avea şi madam Nachtigal, la Posada, cu zeci de uşiţe şi ferestruici, cu nenumărate saltare vizibile şi invizibile (mai ales). Bufetul, la ora actuală, e utilizat ca bibliotecă.
Formidabil! Domnul Gulliver Naiba, în ciuda părerii pe care mi-o formasem după citirea misivei - agramată şi antiortografică -, posedă o mulţime de cărţi în franceză.
Găsesc o sumedenie de lucrări despre ocultism, printre altele şi monografia de vulgarizare a lui Julien Tondriau ("Ocultismul"), romanele şi nuvelele lui Jean Ray, "Ceremonialul nocturn" al lui Thomas Owen, "Povestiri malefice" de Claude Seignolle, "Memoriile diavolului" de Fréderic Soulie, ba chiar şi "O mie şi una fantome" a bătrînului Dumas. Cultivat şi bătrînul Gulliver Naiba. La curent cu lucrările de... specialitate. Dacă le-o fi citit!

Îmi continui examinarea în celelalte încăperi. Nimic senzaţional. S-ar zice! Şi, numai deocamdată...
Pentru că, în ultima odaie, cea care dă spre uşa din dos, descopăr o oglindă realmente impresionantă. Atît prin ornamentica elegantă, barocă şi artistică a ramei, cît şi prin dimensiunile ei. Depăşind statura unui cetăţean bine dezvoltat, nu-i prinsă de perete, aşa cum s-ar fi cuvenit, ci stă la vreo 50 de centimetri de zid. Un individ ceva mai subţirel s-ar putea strecura lesne în spatele ei.
Curios. Dacă nu, chiar foarte curios. Într-o casă destul de amărîtă, cum arată pe dinafară locuinţa lui Gulliver Naiba, să dai peste o oglindă de certă valoare nu-i lucru normal!
Mă apropii. Privesc în apele întunecate ale oglinzii.
- Drace! - îmi scapă de pe buze numele vulgar al Satanei.
Căci oglinda refuză să-mi reflecteze imaginea.
În schimb, se scălămbăie la mine, oarecum ironic, o aschimodie de pe alte tărîmuri. Pe cît mi-s eu de trupeş, pe-atît de scheletică-i arătarea.
Mă reped în spatele oglinzii. Nimeni.
Cercetez sticla. Neprezentînd denivelări sau unduiri apte să redea imagini deformate, ca oglinzile de la bîlciuri, conchid că iarăşi nu-i ceva normal. Oglinda lui Gulliver Naiba contravine celor mai elementare legi ale fizicii. Pe care le cunosc la perfecţie, de cîte ori le-am repetat la şcoală, pentru a nu risca oarece penibile corigenţe.
Înnebunit, mai privesc o dată. Aschimodia a dispărut. Acum este înlocuită de-o altă ipostază a ei, un individ halucinant, dar şi destul de corpolent. Privindu-l mai concentrat, sînt silit să deduc că-i vorba de personalitatea mea.
Nu mai zăbovesc o clipă în odaie, ci mă înapoiez în camera cea mare, unde-mi uitasem butelca şi paharul. Simt o nevoie urgentă să conversez cu benedictina. Care îşi face numaidecît efectul. Îmi revin în puteri, planînd iarăşi în spaţiu. Nici cu poţiunea asta nu-i lucru curat.
Pentru a mă achita de obligaţia esenţială a unui detectiv corect, anume de-a nu examina superficial detaliile, revin în odăile vizitate.
Încăperea cea mai misterioasă, aproximativ vidată de orice mobilă sau ornamente spînzurate pe pereţi, mi se pare odaia din stînga celei în care găsisem biletul. Domneşte înăuntru o atmosferă apăsătoare. După cîteva clipe, de profundă analiză, mi-o explic. Odaia nu posedă nici o fereastră. Şi totuşi, e luminată suficient. Dar nu arde nici un bec! Cum se face că încăperea pluteşte într-o lumină fantomatică, pîlpîitoare, ca un ecran de televizor defect, fără imagine? Şi-aici ceva nu-i în regulă!

Deconcertat, dar şi năucit de cele văzute, ies din casă. Fără să las din mînă scrisoarea domnului Gulliver Naiba.
Ajuns în bătătură, mai citesc o dată rîndurile celui plecat la peştera Guşteriţei. Şi încă, la o întîlnire cu personalităţi sosite din Adîncuri.
Ce părere o fi avînd despre mine domnul Naiba? Mai ales cînd îmi propune, negru pe alb: " ... dar ar fi bine so încerci o zi sau două ca săţi dai seama dacăţi convine... dacă nuţi e frică dute şi dormi la moară...".
Să-mi fie frică? Mie? De cine şi de ce?
Îmi iau un călduros rămas bun de la "Satan" şi "Belphegor", dar prin semne şi încă de la distanţă, după care urc precipitat în "Bombiţă".
Vîr cheia în contact. Motorul, tot precipitat, nu porneşte! Nici la sfert, nici la jumătate, nici la trei sferturi. Nu porneşte deloc.

După căutări istovitoare, care au durat mai bine de un sfert de ceas, reuşesc să depistez defecţiunea. Dar nu numai defecţiunea, ci şi o sticlă de benedictină. Pe bancheta din spate. Sticla. Iar defecţiunea, la curent, pe care mi-l întrerupsese cineva. Operaţie pe care o putea realiza doar un mecanic priceput. Căci, datorită unui sistem extrem de inteligent, imaginat bineînţeles de mine, mi se instalase sub tabloul de bord un dispozitiv de eliminare a bateriei din circuit. Al naibii şi domnul Naiba! Se cam pricepe la probleme de tehnică auto.
Nu mai gîndesc la tulburătoarele evenimente ale zilei, ci demarez în ralantiu spre moară.
Şi totuşi, mă frămîntă vîrtos o chestiune, oricît mi-ar fi de vraişte gîndurile. Dacă Gulliver Naiba a descoperit heblul de întrerupere a curentului, cum a procedat de mi-a deschis maşina? Cheia portierei se află la mine!...
Încă o enigmă. Că parcă n-ajungeau enigmele anterioare!


(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer