Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Herculane, Raiul de după ruine


Manu Anghelescu, Maria Balabas

20.04.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-o noapte ascultam radio, un radio cu bărboşi de miez de noapte, primind telefoane de la oameni cu tendinţe schizofrene şi sociopate.

La radio nu se anunţă numai apocalipse ci şi intrări în paradisuri sincopate.

Începe o nouă conversaţie. Cineva anunţă subiectul: am fost în rai!

Când o nouă conversaţie începe, fără a fi anunţat în prealabil un subiect, mereu se găseşte cineva să vorbească despre rai.

Ciulesc urechile... nu pentru că aş şti exact cu ce se mănâncă Darwin, nu pentru că aş fi fost în conflict atunci cu vreo credinţă sau pentru că m-aş fi coborât atât de adânc în mine încât să mi se ofere revelaţia tuturor întrebărilor prin unica forţă de sugestie a numirii idealului edenic.

Idealul edenic oscilează între idei din trecut şi idei din prezent. Undeva, într-o altă dimensiune, cineva spunea că "Past is a different country. They do things different in there." Revelaţia tuturor întrebărilor se găseşte în răspunsurile deja evidente. A coborî adânc în tine prea des poate duce la inundaţii inconfortabile.

Nu ştiu de ce.

Ştie cel ce nu se întreabă.

Vocea de bărbat ne-adamic vorbeşte cu încântare despre experienţa raiului de weekend.

Prietenii mei cu voci de copii vă pot oferi raiuri de weekend prin rafting, alpinism sau speologie. Pentru a beneficia de experienţe ne-adamice, trebuie să călcaţi pe spaimă cu spaimă.

Patru restaurante italieneşti, fântâni susurând peste scări în spirale, două, trei niveluri de camere aranjate ultimul răcnet, linişte şi pace, preţuri suportabile - îţi cumpărai totodată şi lipsa de mitocănie a ospătarilor.

Restaurante thailandeze, franţuzeşti, indiene, fântâni cu apa vieţii à la The Fountain, camere obscure pentru nopţi albe, linişte reggae, pace tibetană, preţuri de ciocolată, ospătari de tantra-ashram. Toate, pentru a te aduce în momentul paradisiac.

Unde, domnu' Mircea, unde aţi fost? întreabă cu voce de radio una dintre bărbile nevăzute.

Fetele şi bărbaţii se întrebau cu toţii unde îi duseseră undele care veneau din eter şi se duceau către un teritoriu promis.

Aaaahhh, suspină "à la Eva după măr" domnu' cu pricina... la Herculane.

Mda... m-ai dat gata cu asta. Restaurantele se închiseră brusc, terasele îşi traseră perdelele, avatarurile tantrice îşi aruncară beţigaşele parfumate, undele se dizolvară şi toate porţile se trântiseră brusc. Herculane?!

la Herculane există statuia lu' Hercule, loc de întâlnire pentru turiştii dornici de o poză cu ursul împăiat, urs care, aşa cum spui tu, Manu, era acolo încă de când mergeai cu bunicii tăi la băi. aveai pe-atunci între 2 şi 5 ani. odată, ne-ai chemat şi pe noi acolo şi, într-o dimineaţă devreme te-am găsit dormind la umbra sunetului de Cerna. de-atunci ne-am tot întors sau, dacă vrei, am rămas acolo. în celelalte dimineţi am ascultat şi noi poienile şi stâncile şi soarele. am băut cafea... la Apollo: 3000 de lei, la ibric, ospătari la vestă şi maniere, chiar dacă în jur se scorojea tencuiala şi, la celelalte mese, romul era veşnic. la Herculane timpul nu trece. apa e învelită în sulf şi căldură din adâncuri, stelele cad la unison, cascadele îngheaţă şi ninge şi plouă şi vipere, e aerul altfel şi natura e cu oamenii. am dormit în peşteră, am dormit pe terasă, în poiană, lângă cascadă, la hotel cu oameni-stafii, la baba. zici că a murit. la Herculane am plâns într-o noapte. în alta am înotat cu furie. am căţărat.

... în ruină, în noi doar legenda. aşa sună raiul. de după colţul.

Dormeam pe betoane, auzeam ape curgând, mâncam din pungă. Atunci nu prea beam cafea. Eram îndeajuns de energizată. Apollo era un motiv de leneveală solară, înainte de a atinge stâncile. Nimic nu părea prea complicat. Magnetismul locului l-am re-re-re-resimţit peste tot. L-am cam luat cu mine. Acolo ne reîntâlneam când ne întorceam fiecare la Baza lui. Din tencuială au început să crească copaci. Din cafeaua turcească au început să crească flori de mucegai. Din cloaca raiurilor romane au început să iasă vipere adaptate la atacuri nucleare. Apele au secat, Apollo a dat faliment. Totuşi, încă suntem acolo. De 26 de ani mai schimbăm partea pe care dormim şi dealul unde ne apărăm de priviri. Acela este teritoriul nostru, iar spaţiul vital se confundă cu spiritul. Vom fi mulţi bătând la poarta raiului de weekend: şi yoghini şi alpinişti şi oameni cu radiouri. Fiecare cu sistemul lui... ruinat.


De partea cealaltă a firului se aud mulţumiri şi închideri de conexiune.

Raiul pare că e scurt, durează cât înaintedeBiblie şi cam atât. Şi, ia să mai vedem ce mai e la televizor, daaaa...

De partea cealaltă a firelor elastice care formează coarda, se aud ţipete, se aud dezechipări şi ieşiri din asigurări. Orice lipsă de conexiune te va scoate din perete. Hăul te va învălui şi atunci vei şti dacă a avut sau nu gust viaţa care este dur(ex).

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Hercule şi Ane, conexaţi
    ARUAL [membru], 20.04.2009, 16:08

    Fraza asta-conexă,conexată face toate minutele necesare citirii textului:
    "la Herculane există statuia lu' Hercule, loc de întâlnire pentru turiştii dornici de o poză cu ursul împăiat, urs care, aşa cum spui tu, Manu, era acolo încă de când mergeai cu bunicii tăi la băi. aveai pe-atunci între 2 şi 5 ani. odată, ne-ai chemat şi pe noi acolo şi, într-o dimineaţă devreme te-am găsit dormind la umbra sunetului de Cerna. de-atunci ne-am tot întors sau, dacă vrei, am rămas acolo. în celelalte dimineţi am ascultat şi noi poienile şi stâncile şi soarele. am băut cafea... la Apollo: 3000 de lei, la ibric, ospătari la vestă şi maniere, chiar dacă în jur se scorojea tencuiala şi, la celelalte mese, romul era veşnic. la Herculane timpul nu trece. apa e învelită în sulf şi căldură din adâncuri, stelele cad la unison, cascadele îngheaţă şi ninge şi plouă şi vipere, e aerul altfel şi natura e cu oamenii. am dormit în peşteră, am dormit pe terasă, în poiană, lângă cascadă, la hotel cu oameni-stafii, la baba. zici că a murit. la Herculane am plâns într-o noapte. în alta am înotat cu furie. am căţărat."

Spacer Spacer