Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri de ausländer


Simona Cratel

04.06.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când am venit în Germania, am avut un an, un an jumătate de perfecţiune. Totul părea senzaţional. Totul perfect. Armonie, linişte, o lume ideală. Mă uimea că München-ul era un oraş multi-cultural şi părea să funcţioneze perfect. Totul era nou, curat, interesant, sofisticat, lumea ideală pe care o căutasem. Priveam şi nu puteam crede ochilor că eu chiar am ajuns în lumea în care îmi doream să trăiesc.

Toată perfecţiunea aceasta a durat, cum spuneam, un an, un an jumătate. Starea aceea de împlinire şi frumuseţe aproape de neîndurat.

Din păcate, după aceea am început să înţeleg limba.

Deodată am înţeles ce-şi spuneau oamenii pe stradă, despre ce se discuta la televizor, am început să observ mai cu atenţie oamenii care caută prin gunoaie, şi am înţeles că multi-culturalitatea este o mare minciună. Arabul se întâlneşte cu arab, românul cu român, francezul cu francez. Nu se amestecă decât pentru întâlniri "intra-planetare".

Că în lumea asta aparent antiseptică, sărăcia este o mare problemă. Că sunt oameni care trebuie să dea 700 de euro pe chirie - mai ieftin nu găseşti - şi trebuie să se descurce cu 100 de euro pentru mâncare pe o lună. Că sunt foarte mulţi săraci aici şi când eşti sărac aici, e parcă mai rău decât oriunde, pentru că etalarea bogăţiei la cei bogaţi este neruşinată. Fiecare a opta persoană este săracă.

Încetul cu încetul am alunecat în lumea asta materialistă şi consumistă, unde lumea este obsedată de ceea ce are şi ce mai poate să cumpere. Unde ausländer, homosexual, handicapat psihic, handicapat motor sunt sertarele pe care societatea le are pregătite ca să te sorteze. Categorii care necesită "integrare". Precum pedofilii din oraş care trebuie integraţi social. Eşti... ausländer.

Din imaginea feerică de orăşel mic cu mame casnice care îşi cresc copii în armonie a început să cadă poleiala şi să se deterioreze până la a înţelege că femeile acestea nu au aproape nimic de făcut şi cad în disperare şi depresie, se ceartă între ele, se bârfesc, îşi bârfesc copii una alteia, performanţele copiilor. O lume normală de femei. După ce au făcut şcoală şi au studiat, ajung să îşi plimbe de colo-colo copii pe la cursuri şi să pună presiuni nerealiste asupra lor. Ori să-i controleze exagerat. Deşi şi asta are o parte bună. De aceea marea majoritate este atât de bine crescută şi educată. În asta constă secretul unei civilizaţii mult superioare: mamele care nu-şi lasă copii să crească în faţa televizorului cu cheia de gât.

Din lumea perfectă în care credeam că am ajuns, cum ajung foarte mulţi estici cu iluzii nerealiste, am căzut într-o lume normală, cu probleme şi imperfecţiuni, cu părţi bune şi cu părţi rele. Nu trăiesc într-o feerie, trăiesc într-o lume populată de oameni. Condiţia de a fi om este aceea de a fi imperfect şi contradictoriu. Dar mai ales conflictual.

O lume care nu poate oferi siguranţa spre care tânjim cu toţii. Unde până şi diferenţa de mentalitate între germanii din est şi cei din vest pare a fi o reală problemă. Unde să fii un pic altfel este o problemă. Unde totul este o problemă. Unde există doar etichete şi sertare în care să fii categorisit. Unde fiecare mică problemă este o boală şi are un nume şi neapărat un terapist şi totuşi societatea devine din ce în ce mai bolnavă, nu mai sănătoasă.

A fi ausländer şi mai ales unul din est, uneori arată aşa: am primit în cutia poştală o foaie scoasă la imprimantă pe care scria că persoana care a "împrumutat" bicicleta din poză, să facă bine s-o returneze, că a dispărut la data cutare. Am uitat incidentul, dar cam peste jumătate de an, a venit la uşa mea o fetiţă din vecini să mă întrebe dacă roller-ul ei este la noi.

La grădiniţa unde a fost băiatul meu, a venit o femeie din Polonia să solicite un loc pentru copilul ei. Directoarea grădiniţei i-a spus, măsurând-o de sus până jos, că nu s-ar simţi deloc bine în grădiniţa aceasta, pentru că este o grădiniţă doar pentru cele mai bune familii din oraş. Noroc că această directoare a ieşit la pensie, căci aşa am primit şi noi loc, printre "cele mai bune familii din oraş". Grădiniţă unde fiul meu a învăţat cele mai grozave înjurături din oraş. Presupun că aşa se vorbeşte în cele mai bune familii.

Când educatoarea a cerut să se întâlnească cu mine ca să-mi comunice că fiul meu a înjurat cu cutare cuvinte, satisfacţia mea uriaşă a fost s-o pun să repete încă o dată şi încă o dată şi încă o dată, sub pretextul ca eu să reţin cuvintele şi când le foloseşte să-l pedepsesc. De unde îşi imagina femeia aia că învăţase înjurăturile alea sofisticate în germană? De la mine?!

Am luat o carte despre începerea şcolii pentru băiatul meu ca să-l pregătesc psihologic pentru noul pas din viaţa lui. I-am citit-o, dar am suportat faze de genul: "o să vedeţi un copil mai închis la culoare în clasa voastră. Dar nu e periculos. Vine din Turcia." Sau: "mama lui Achim are capul acoperit. Dar nu e o femeie rea. Nu e cazul să vă speriaţi."

Când băiatul meu a mers la această grădiniţă, a fost foarte greu să obţin vizite de la prietenii lui din grupă, în timp ce ei între ei se întâlneau foarte des. Aproape că m-am dat peste cap pentru asta. În primul an, am fost privită cu dispreţ şi nu am fost salutată. Invitând una din mame la cafea, o mamă care se strâmba când mă vedea, mi-a spus că ar trebui să invit doar persoane din aceeaşi ţară cu mine.

Fiind o femeie atrăgătoare şi bine îmbrăcată, mare mi-a fost mirarea când mi s-a întâmplat ca diverse persoane, şi nu tocmai în vârstă, să-şi ferească genţile de mine pe stradă, în magazine, ori în tren. Doar pentru că vorbeam în altă limbă cu fiul meu.

Public, nu am fost discriminată niciodată. La doctor, ori în vreo instituţie publică. Ori de educatoarele de la grădiniţă. Am fost tratată întotdeauna corect. Deşi, DEŞI, când fiul meu a fost surprins de cineva căutând în rucsacul altui copil - ceea ce toţi copii fac - am fost chemată şi am stat într-o şedinţă de o oră, în care mi s-a spus că fiul meu fură şi să fiu atentă la asta, că aşa poate să-i fie distrusă reputaţia. Un copil de cinci ani avea deja reputaţie.

Pe de altă parte, ausländerii chiar pot fi o problemă. Cei care refuză integrarea şi valorile germane şi care se auto-izolează chiar şi din micul spaţiu care îţi este oferit. De exemplu, când am vrut să-mi cumpăr apartament şi i-am spus unui amic bavarez unde vreau să-mi iau, el mi-a zis: "nu în locul ăla, acolo este mafia albaneză. Este un mediu foarte prost pentru un băiat". Atunci i-am spus alt loc, iar el mi-a zis: "ah, nu, acolo este mafia rusească". Atunci am spus numele unui cartier din München, iar el mi-a zis: "da, dacă vrei ca băiatul tău să ajungă dependent de droguri".

Germania poate fi discutată la nesfârşit în complexitatea ei. Dar lume ideală nu poate fi nicicum numită. Este o lume de pe planeta aceasta, unde locuiesc oameni. Condiţia de a fi om este aceea de a fi greu de definit, cu foarte multe faţete şi straturi. O faţă bună şi una rea.

Dar dacă vrei să pleci din ţară, trebuie în orice caz să fii conştient că o să mergi pe stradă cu o mare etichetă agăţată de gât. Pentru totdeauna. Să fii conştient că totul are un preţ. Că atunci când primeşti ceva, pierzi ceva. Că este o alegere între două rele.

Trebuie să înţelegi că nemţii au o singură definiţie pentru ţara din care vii, România: şoc cultural. Dacă accepţi asta, începi să te integrezi.

Eu, fiind în Germania, am întâlnit nemţi care se plâng cât de oribil este în Germania şi cum vor să plece din infernul ăsta, să emigreze într-un loc mai bun. Uite aşa, jocul continuă. Iluzia trăieşte mai departe.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




4 comentarii

  • M-ai 'luminat'
    Patrick, 18.12.2015, 10:25

    In 2004 plecam pentru prima data in viatza intr-o tzara occidentala (mai fusesem in Balcani) si multa vreme am numit aceasta experientza ''calatoria vietzii'' intrucat a fost pentru mine un miraj. Era vorba de Munchen si alte cateva localitati bavareze. Totul mi s-a parut deosebit: civilizatia, curatenia, organizarea, modul de petrecere a timpului liber.
    Dupa ce am citit ''spovedania'' ta am inteles de ce mi-a placut fara nicio rezeva ce am trait: nu cunosc limba si, in plus, oamenii cu care am intrat in contact in mod oficial nu aveau prejudecatile unui german de rand in privintza ''ausslanderilor''. Am si o alta cunostintza care e stabilita acolo ca urmare a casatoriei si trece cam prin aceleasi ''probe'' in relatiile cu lumea inconjuratoare din Germania. Cu toate acestea, sunteti acolo si presupun ca nu o sa renuntati nici una, nici cealalta.
    Oricum, in vizita as mai veni sa revad Munchenul. Merita!

  • RE: Interesant, bine scris, necesar
    sc [membru], 05.06.2009, 20:41

    Eu m-am amuzat necinic si sincer de fapta mea mirsava si am ris tot drumul pina acasa. Umorul foloseste in supravietuire, am constatat.

  • Ironia iluziei
    Critica [membru], 05.06.2009, 19:15

    cu o imagine extraordinara pe care proiecteaza problemele casnice si familiale de acolo ar trebui sa ne dam seama ca este la fel ca aici. Ma refer la toate categoriile de persoane care inca viseaza ca peste hotare este o lume perfecta. Asta este ironia iluziei. Realitatea e aceeasi, invaluirea este alta.

  • Interesant, bine scris, necesar
    ARUAL [membru], 04.06.2009, 07:19

    M-am amuzat (cinic m-am amuzat, normal!) nespus imaginându-mi următoarea scenă:
    "Când educatoarea a cerut să se întâlnească cu mine ca să-mi comunice că fiul meu a înjurat cu cutare cuvinte, satisfacţia mea uriaşă a fost s-o pun să repete încă o dată şi încă o dată şi încă o dată, sub pretextul ca eu să reţin cuvintele şi când le foloseşte să-l pedepsesc"..........


Spacer Spacer